de Ștefania Băcanu şi Claudia Mîţoi
Unele persoane vin pe lume odată cu ele, dar sunt și oameni care le dobândesc în timpul vieții, de regulă, în copilărie sau în adolescență. Vorbim despre alunițele de la nivelul pielii, sub diferite forme și culori. Nu este nimic îngrijorător, aparent, numai că, acești nevi, așa cum se numesc medical, au nevoie de o atenție deosebită și de controale periodice, pentru a se evita un posibil cancer cutanat. Irina Năsturică (foto), medic primar dermatolog, ne-a vorbit despre cauzele apariției alunițelor, despre afecțiunile pe care le ascund acestea, care sunt forma și culoarea periculoase și cum ne putem proteja pielea.
„Cele mai frecvente cauze declanşatoare sunt factorii genetici și expunerea la soare’’
- Ce sunt, de fapt, aluniţele şi de ce trebuie să le urmărim?
- Alunițele, numite medical nevi, sunt pete pigmentare ce apar pe piele. Pot fi plane sau ieșite în relief, iar unele pot prezenta fire de păr la suprafață. Culoarea lor poate să difere de la brun la roz, roșu sau chiar culoarea pielii. Ele reprezintă proliferări benigne de melanocite. Melanocitele sunt celulele care produc pigmentul ce dă culoarea pielii și părului. Când se realizează mutații la nivelul melanocitelor, acestea se multiplică excesiv și duc la apariția melanomului, cea mai gravă formă de cancer cutanat. De aceea, este important ca o dată pe lună să ne uităm la pielea noastră singuri, să ne examinăm cu atenție. Autoexaminarea pielii este o metodă de identificare precoce a leziunilor cutanate suspecte, ce pot fi cancerigene.
- De ce apar aluniţele? Care sunt factorii favorizanţi?
- Alunițele sunt întâlnite frecvent la nivelul populației. Cauza exactă pentru care apar nu este suficient cunoscută. Cel mai frecvent sunt implicați factorii genetici și expunerea la soare.
„La femei, în timpul sarcinii, se pot închide la culoare’’
- După ce vârstă încep să apară? Putem stopa evoluţia lor?
- Alunițele pot fi prezente de la naștere, dar, în general, apar în copilărie și adolescență. La femei, pe perioada sarcinii, ele se pot închide la culoare. Pe măsură ce îmbătrânim, alunițele tind să dispară, astfel încât putem afirma că ne naștem și murim cu același număr de alunițe. Ar trebui să ridice un semn de alarmă orice aluniță nouă care apare după vârsta de 40-50 de ani.
- Aluniţele de la nivelul capului sau a feţei, cărnoase, de dimensiuni mari, pot pune viaţa în pericol?
- La nivelul feței, apar frecvent nevi dermici, adică alunițe de culoarea pielii, ieșite în relief, cu aspect plan sau muriform, uneori cu fire de păr la suprafață. În general, ele nu ne pun viața în pericol, însă pot fi inestetice sau, în cazul bărbaților, chiar traumatizante la bărbierit, motive pentru care pot fi excizate chirurgical.
„Leziunile roșiatice de la nivelul feței indică anumite boli genetice’’
- Sunt și alunițe care ascund anumite afecțiuni?
- Cele din zona genitală, de exemplu, sunt determinate de papiloma virusului uman, iar în cazuri mai rare, când apar leziuni roșiatice la nivelul feței, sunt suspectate anumite boli genetice.
- Când este recomandat să mergem la medic şi care este forma sau culoarea aluniţei care ar trebui să ne îngrijoreze?
- De bună regulă, un control de rutină al sănătății pielii se recomandă o dată pe an. Regula de bază în cazul alunițelor este regula ABCDE: A - asimetrie, atunci când o jumătate sau o parte din aluniță este diferită de restul. B - bordure, când marginea aluniței este neregulată sau slab definită. C - culoare, se referă la alunița care prezintă mai multe culori (nuanțe de negru, brun închis, brun deschis, roșu, alb, albastru). D - diametru, când leziunea depășește 6 milimetri în diametru. E - evoluție, dacă o aluniță își schimbă forma, dimensiunea, culoarea sau devine nodulară. Acest criteriu este cel mai important dintre cele cinci. În concluzie, dacă o aluniță își schimbă forma, culoarea, dimensiunea sau apare brusc și la o vârstă adultă, se recomandă o vizită la medicul dermatolog.
„Persoanele cu un ten deschis prezintă un risc ridicat’’
- Le putem elimina, dacă ne dorim o piele curată?
- Alunițele pot fi excizate chirurgical și trimise spre examinare histopatologică, în cazul în care, din punct de vedere medical, dermatologul suspicionează un melanom. De asemenea, pacientul poate solicita îndepărtarea unei alunițe pe care o traumatizează frecvent sau pe care o consideră inestetică.
- Care sunt aluniţele periculoase? Când ştim că suntem în pericol?
- Așa-numitele alunițe periculoase sunt, de fapt, cele care s-au transformat în melanom. De aceea, dacă o aluniță își schimbă forma, dimensiunea sau culoarea, trebuie să mergeți la medicul dermatolog, cum am spus. El folosește un instrument, dermatoscopul, care mărește leziunea, fiind cea mai sigură metodă de urmărire a nevilor atipici și vă poate spune dacă leziunea respectivă este o aluniță sau un melanom. De asemenea, în urma dermatoscopiei, vă poate recomanda și îndepărtarea chirurgicală a aluniței și examinarea histopatologică. În acest fel, puteți avea un diagnostic de certitudine și, în funcție de diag- nostic, un tratament adecvat. Persoanele cu un ten deschis la culoare, cu păr blond sau roșcat, cu ochi albaștri sau verzi, cu multe alunițe pe corp sau cu istoric familial de melanom prezintă un risc ridicat.
„Autoexaminarea se face după duş“
- Cum ne putem proteja?
- Vă recomand să vă examinați singuri pielea o dată pe lună și să căutați ajutorul specializat al dermatologului ori de câte ori observați o leziune suspectă. Autoexaminarea cutanată se poate face înainte sau după duș și durează în jur de zece minute. Veți avea nevoie de o oglindă mare și una mică, portabilă, cu ajutorul cărora să vă puteți uita cu atenție pe toată suprafața corpului, inclusiv pe palme, pe tălpi, în zona genitală și pe scalp. De asemenea, pentru a preveni apariția cancerului de piele, vă recomand protecție solară atât prin îmbrăcăminte, de exemplu cămăși cu mâneci lungi, pălării cu boruri largi, cât și prin creme cu SPF, aplicate o dată la două ore. Vizita periodică la medic și propria examinare cât mai des făcută reprezintă un pas important în depistarea precoce a cancerului cutanat.