de Simona Soare Ghișea şi Anca Flondor

Boală des întâlnită în rândul copiilor, strabismul poate apărea și mai târziu în viață. Uneori, defectul de vedere este evident. Alteori, poate fi observat doar în anumite momente, atunci când cel mic este obosit. Descoperit timpuriu și tratat corespunzător, de cele mai multe ori, strabismul poate fi corectat. În caz contrar, creierul va ignora imaginile vizuale ale ochiului cu probleme. Această schimbare, numită ambliopie sau „ochi leneș”, poate face ca vederea să se estompeze, iar problemele pot deveni permanente. La ce vârstă trebuie diagnosticat strabismul și cum trebuie tratat, aflați de la doctorul Roxana Cozubaș, medic primar oftalmolog în cadrul Clinicii Ocuvista (0741.033.566).

„Sunt persoane care rămân cu «ochi de chinez»”

- Ce este strabismul?

- Strabismul reprezintă o lipsă de aliniere a axelor oculare. Practic, ochii nu privesc ambii în aceeași direcție, ci unul fixează ținta (obiectul/persoana dorită a fi privită de pacient), iar celălalt ochi deviază. Această deviere poate fi înspre nas (ochiul alunecă în interior - strabism convergent) sau înspre ureche (strabism divergent - ochiul alunecă în exterior).

- La ce vârstă poate fi depistat?

- De obicei, strabismul apare tipic la copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, însă nu sunt rare cazurile în care îl depistăm de la naștere. Sunt totuși mult mai des întâlnite cazurile de fals aspect de strabism la sugari. Copiii au baza nasului lată, aplatizată și un exces de piele care le vine între nas și ochi, astfel că acoperă albul ochiului spre nas. Când copilul privește într-o parte, fie că vorbim în realitate sau în poze, se poate să vă pară, dacă nu știți ce elemente să observați, că un ochi fuge spre nas. Acest aspect dispare odată cu înălțarea rădăcinii nasului, în jurul vârstei de 3-5 ani, atunci când se schimbă puternic fizionomia feței și bebelușul capătă aspectul de copil mare. Sunt însă persoane care rămân toată viața cu „ochii de chinez”.

„Cauzele nu sunt pe deplin cunoscute”

- Cum se declanșează strabismul la copii?

- Cauzele nu sunt pe deplin cunoscute. Adesea, un strabism convergent se asociază cu un viciu de refracție mare (hipermetropie - dioptria de plus pe care ochiul se „chinuie” să o fabrice, pentru ca în scurt timp acest efort să fie prea greu pentru el și să înceapă strabismul). Cel divergent, pe de altă parte, mai niciodată nu se asociază cu necesitatea de a purta ochelari, însă poate fi ajutat de niște acțiuni (așa-numitele „exerciții”) prin care se întărește musculatura oculară. În cazuri extrem de rare, strabismul are la bază o afecțiune oculară gravă, prin care ochiul respectiv nu primește informație luminoasă - opacități pe cornee, cristalin sau boli ale fundului de ochi (retinopatia de prematuritate, tumori).

- Care sunt simptomele acestei afecțiuni?

- În cazul strabismului convergent, părintele observă (uneori pentru câteva secunde - aproape că se gândește că „i s-a părut”) că un ochi fuge mult spre interior, mai ales când micuțul fixează o țintă apropiată (o jucărie sau se uită concentrat pe telefon). În scurt timp, episoadele se întețesc, iar atunci apare necesitatea de a purta ochelari. Dacă vorbim despre strabismul divergent, devierea apare mai ales atunci când cel mic cade pe gânduri, când este bolnav sau obosit. Mai ales în privirea la distanță, unul dintre ochi alunecă mult în exterior. Copilul nu își realiniază ochii, până când nu este strigat sau atenționat.

„Uneori, trebuie corelat cu un consult neurologic”

- Ce diferențe există între manifestările acestei boli la copii față de cele la adulți?

- Adesea, strabismul apare în copilăria mică, însă sunt și adulți cărora li se decompensează la vârstă înaintată un strabism slab gestionat în copilărie. Ei nu au vrut să poarte ochelari sau au purtat dioptrie insuficientă, iar ulterior, din cauza efortului de la școală, dar și a suprasolicitării digitale a ochilor ca adult, strabismul reîncepe să apară. Sunt și cazuri în care strabismul apare după un traumatism sau oricum, brusc, caz în care trebuie corelat cu un consult neurologic. Iată că la adult, mai căutăm și alte cauze pentru apariția bruscă a strabismului.

- Care sunt cele mai frecvente forme de strabism?

- Acestea sunt cele așa-zis orizontale: convergent (ochiul se duce spre nas) sau divergent (ochiul se duce spre ureche). Mai există și strabismul vertical (ochiul deviază în sus sau în jos) sau oblic. În cazul strabismului oblic, de obicei, pacientul capătă o poziție compensatorie a capului. El stă cu capul înclinat sau rotit în direcția în care nu poate mișca ochiul.

„Unii pacienți vor purta ochelari toată viața”

- Cum se poate trata boala?

- Afecțiunea se tratează în majoritatea cazurilor conservator, prin controale de rutină, ochelari sau lentile de contact pentru a ține sub control viciul de refracție, ocluzie (acoperirea ochiului care vede bine pentru a întări vederea ochiului slab, dar și conexiunea lui cu creierul), exerciții de convergență. În cazuri rare, se ajunge la operație ca unică formă de rezolvare a problemei, de regulă după ce s-au epuizat toate celelalte metode de tratament.

- Se poate vindeca sau se poate doar ameliora?

- De obicei, vorbim despre încercarea de a ține sub control strabismul până la vârsta mai mare (peste 10-12 ani), utilizând metodele descrise mai sus, urmând ca după dezvoltarea completă a ochilor majoritatea cazurilor să se vindece complet. Unii pacienți rămân însă purtători de ochelari toată viața sau rămân cu o deviere a ochiului la oboseală, pe care o pot controla.

„Să-ți fie limitate opțiunile de carieră mi se pare la fel de «invalidant»”

- Care sunt cele mai grave complicații la care poate să conducă strabismul?

- Lăsând la o parte puternicul efect cosmetic, dar și pe cel de impact psihosocial care derivă din această afecțiune, totuși, să-ți fie limitate opțiunile de carieră în viață mi se pare la fel de „invalidant”. Din păcate, am întâlnit copii care visau la o carieră militară sau în aviație care, fără o vedere 3D perfectă, nici vorbă să se concretizeze.

- Ce le recomandați celor care suferă de această afecțiune?

- Părinților le transmit că orice strabism care persistă după vârsta de 6 luni trebuie investigat și că niciodată nu este prea devreme să vii cu bebelușul la oftalmolog. Dacă vorbim despre un adult cu un strabism brusc instalat, atunci se poate ca un consult oftalmologic urgent să îi salveze viața. Am avut câteva cazuri de tumori intracraniene descoperite după un consult oftalmologic în urgență.

„În cazuri extrem de rare, strabismul are la bază o afecțiune oculară gravă”

„Este foarte important să încercaţi metodele conservatoare“

- Care sunt formele de strabism care necesită intervenție chirurgicală?

- Toate tipurile de strabism, la care nu au dat roade încercările de mai sus, sunt propuse pentru intervenție chirurgicală realizată în scop cosmetic (după 8-10 ani de viață), dar mai ales funcțional (în jurul vârstei de 3-5 ani). Practic, până la această vârstă din urmă, copilul trebuie să-și dezvolte vederea binoculară, astfel că, dacă ochii nu privesc simultan în aceeași direcție, creierul nu percepe imaginile tridimensionale, ci numai în două dimensiuni. Este foarte important să încercați metodele conservatoare până la această vârstă, astfel că la 4-5 ani deja să știți dacă cel mic trebuie operat sau nu. Altfel, riscați să îi îndreptați ochii în scop cosmetic, însă creierul să perceapă imaginea numai de la un ochi (celălalt fiind leneș sau „ambliop”, cum îl numim noi).

- Ce presupune recuperarea după operație?

- În general, se operează unul sau ambii ochi, fără o regulă anume (depinde de măsurătorile preoperatorii sau de cele efectuate de-a lungul timpului). Astfel, copilul poate avea, câteva ore, unul sau ambii ochi pansați. După controlul postoperator, se va începe administrarea picăturilor oculare cu antibiotic pentru prevenirea infecției și cu antiinflamator steroidian pentru a limita efectele inflamatorii locale.