Main menu

header

842 14 1de Ștefania Băcanu şi Adrian Barna

Hipermetropia, a doua cea mai frecventă afecțiune oculară, este un viciu de refracție, care se exprimă în dioptrii cu plus. Pacienții au vederea neclară, atât la distanță, cât și de aproape, au ochii mai mici, mai scurți, iar focalizarea imaginii se face în spatele retinei. Cei mai mulți nou-născuți vin pe lume cu hipermetropie, iar evoluția normală este de reducere a dioptriilor cu plus, pe măsură ce copilul crește. Necorectată, hipermetropia duce la incapacitatea de a vedea normal la o anumită distanță.

Poate apărea o ușoară paralizie a ochilor

Există mai multe tipuri ale afecțiunii. În funcție de severitatea bolii, există hipermetropie mică - maximum trei dioptrii, hipermetropie medie cu 4-6 dioptrii și hipermetropie mare - mai mult de 6 dioptrii. În funcție de cauzele determinante, boala poate fi simplă și apare natural, patologică, când se instalează ca urmare a unor probleme de dezvoltare, boli sau traumatisme, și funcțională, când implică, pe lângă problemele de vedere, și o ușoară paralizie a ochilor. Formarea imaginilor în spatele retinei, adică, hipermetropia, este cauzată de o formă ușor scurtată a globului ocular, care apare atunci când mușchii ciliari sunt slăbiți, sau de o aplatizare a corneei. Ochii bolnavi de hipermetropie nu beneficiază de o bună concentrare a razelor de lumină, iar vederea se încețoșează treptat. Ei trebuie să depună constant un efort de acomodare pentru o focalizare mai bună, fapt ce duce la dureri de cap și amețeală. În mod normal, cornea, stratul exterior transparent al ochiului și lentila, concentrează imaginile direct pe suprafața retinei, care se află în spatele ochiului. În cazuri rare, poate fi o problemă a cristalinului care este mult prea subțire. Acest lucru se întâlnește, de regulă, la copii mici, aflați încă în procesul de dezvoltare, dar afecțiunea dispare în timp.

Este recomandat tratamentul cu laser

Alegerea tratamentului se face în funcție de vârsta pacientului. În cazul celor tineri, copii și adolescenți, ochelarii sunt cea mai bună variantă, pentru o corecție rapidă și sigură. Dacă, însă, pacientul a depășit vârsta majoratului, și dioptriile sunt stabile de cel puțin un an, poate apela la chirurgia cu laser, dar chiar și această variantă depinde mult de aspectul topografic al corneei. Înainte de orice tratament, însă, medicii recomandă adoptarea unor obiceiuri care să facă parte din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, pentru că, mai devreme sau mai târziu, odată cu înaintarea în vârstă, ochii încep să se îmbolnăvească. Adoptarea unor obiceiuri simple poate duce la amânarea bolii sau evitarea agravării acesteia. Astfel că, mergeți regulat la control oftalmologic, mai ales dacă aveți istoric familial, îngrijiți-vă de sănătate (detectarea din timp a diabetului sau a problemelor circulatorii, pentru că circulația de la nivelul globului ocular afectează vederea). Consumați alimente sănătoase, legume verzi, fructe de pădure, pește și carne slabă. În cazul în care lucrați de acasă sau citiți într-o încăpere slab luminată, folosiți obligatoriu o lampă de birou. Nu vă obosiți ochii inutil. Faceți pauze dese, nu stați cu ei atât de aproape de calculator, și purtați ochelari, dacă folosiți produse toxice. Foarte important, nu vi-i luați după ureche, fără un consult în prealabil, pentru că vă pot afecta mai rău. Dacă vederea va deveni neclară sau unul dintre ochi se înroșește, nu așteptați să treacă de la sine, mergeți de urgență la medic, pentru că acestea pot fi simptome ale unei boli grave.

Lentilele de contact pot corecta hipermetropia, indiferent de varianta aleasă: moi sau rigide, permanente sau temporare, simple sau colorate

Hipermetropia nu poate fi anticipată, însă detectarea sa timpurie previne dezvoltarea rapidă a afecțiunii, precum și oboseala cronică a ochilor

Se transmite ereditar

În apariția hipermetropiei, intervine și factorul genetic. Mai exact, dacă unul sau ambii părinți suferă de această boală, există riscul ca și copilul să aibă această problemă oftalmologică. Dacă sunteți părinți și aveți hipermetropie mare, trebuie obligatoriu să-i faceți copilului un control, în primii ani de viață, pentru depistarea timpurie a dioptriilor mari. Primul consult oftalmologic se efectuează la naștere de către neonatolog, apoi medicul pediatru și/sau părinții pot ob- serva dacă sunt probleme grave sau ochii au vederea perfectă. În cazul în care nu este nevoie până atunci, primul control obligatoriu se face când copilul poate colabora, de regulă, pe la vârsta de 3-4 ani. Apoi, în funcție de ultimul rezultat, se stabilește frecvența cu care se vor face următoarele consultații. Însă există și cazuri, ce-i drept, mai rare, în care hipermetropia apare ca un simptom al diabetului sau al problemelor de circulație sangvină de la nivelul ochilor. Hipermetropia nu este o boală care să vă dea viața peste cap, dar poate naște complicații greu de gestionat.