de Ştefania Băcanu şi Daniel Şuta
Donarea de celule stem hematopietice este voluntară şi necesară pentru a oferi o şansă la viaţă în plus, celor care sunt greu încercaţi de boală. Anul trecut, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, doar cinci români au donat celule stem hematopoietice pentru pacienții diagnosticaţi cu un cancer de sânge. Georgian Trocea (foto) este unul dintre ei, iar gestul lui chiar a salvat o viaţă. Povestea lui este redată în rândurile de mai jos.
„Nu știam nimic despre cancerul de sânge”
- Georgian, care este povestea ta? Cine eşti, ce faci şi cum ai ajuns să fii primul donator de celule stem?
- Mă numesc Georgian Mihai Trocea. Sunt născut în Brașov, am locuit în Predeal până la terminarea liceului, iar acum stau în Târgu Mureș. Sunt militar, am 20 de ani pe un picior (râde) şi două fete superbe. Am început să donez sânge de când sunt militar, merg periodic alături de colegii de serviciu la centrul de donare. Tot acolo am aflat despre procedura de recoltare de celule stem și am fost de acord să mă înscriu în registru. Chiar dacă nu am crezut că voi fi căutat pentru donare, am considerat că ofer totuși o șansă în plus unei potențiale persoane compatibile cu mine.
- Ce ştii despre cancerul de sânge? Sau ce ştiai atunci, înainte de a dona?
- Nu știam nimic despre cancerul de sânge înainte de donare și situația nu s-a schimbat nici după.
„Sunt foarte mulți oameni care se tem de procedură, dar lucrurile sunt clare”
- Spuneai că obişnuieşti să donezi sânge... Nici măcar pandemia nu te-a împiedicat...
- Da, atunci când am fost contactat pentru donare, am simțit că are o utilitate înscrierea în registru, m-am bucurat că pot salva viața cuiva. Am fost informat despre procedură și tot ce presupune aceasta. Am fost îndrumat către o clinică specializată în acest sens și m-am bucurat nespus că se afla chiar în Târgu Mureș și că nu trebuie să mă duc la București. La clinică, l-am cunoscut pe domnul doctor Găzdac care mi-a explicat pe îndelete în ce constă procedura, mi-a răspuns la toate întrebările și am început tratamentul pentru mărirea numărului de celule. Nu a fost aşa dificil cum ați crede. Sunt foarte mulți oameni care se tem de procedură, dar lucrurile sunt clare, medicii explică tot ce se întâmplă, deci nu aveți de ce să vă temeți. Nu mi-a fost teamă, pentru că am încredere în medicină, ca știință, și în medici ca și empatie față de semeni. Am avut un moment de panică când mă durea pieptul într-o dimineață și am luat legătura cu domnul doctor Găzdac care a venit pentru mine la clinică la ora 6:30 dimineaţa, m-a ascultat cu stetoscopul și m-a asigurat că ceea ce simt e durerea de oase, nicidecum de inimă, așa cum credeam eu. M-am simțit tare rușinat pentru că m-am panicat și i-am spus lucrul acesta domnului doctor, iar el mi-a replicat că este chiar încântat că mă poate susține și mă poate asigura din punct de vedere psihic că totul merge conform planului. Din acel moment, nu am mai avut niciun gând de îndoială sau de neîncredere și, datorită comunicării deosebit de bune cu echipa medicală, am mers înainte cu procedurile. Nu mi-a fost teamă să donez în timpul pandemiei pentru că, pur și simplu, donarea de celule stem nu are legătură cu o infecție respiratorie și, de altfel, mă aflam între medici, nu într-un supermarket. Mă simțeam în completă siguranță alături de personal specializat în domeniul sănătății și aș fi fost într-un mai mare pericol în supermarket, decât în acea clinică.
- Te-ai sfătuit cu familia înainte?
- Sigur că da, familia m-a sprijinit în decizia mea. Știa că sunt înscris în registru și că voi dona atunci când va fi nevoie. A fost lângă mine în permanență. M-am gândit că gestul meu poate ajuta pe cineva greu încercat. Dar să știu că asta poate salva, realmente, o viață este greu de descris în cuvinte. Greu.
„Aş repeta oricând fapta, dacă ar fi nevoie”
- Cât a durat tot acest proces? Ce paşi ai urmat?
- Procedura de donare este puțin mai complexă decât o simplă donare și durează ceva mai mult de o oră, dar, din punctul meu de vedere, nu este mai dificilă decât o simplă donare, doar că durează mai mult. Nu am stat în spital pentru că am reușit să mă înțeleg cu medicul să vin de două ori pe zi la clinică (am fost excepția de la regulă). În mod normal, trebuie să fii internat în clinică o săptămână, atât cât durează tratamentul de ridicare a numărului de celule stem. Țin să mulțumesc medicilor și asistentelor medicale de la clinică pentru profesionalism și implicare și consider că mare parte din salvarea vieților prin această procedură se datorează lor și progreselor făcute în medicină. Ei sunt adevărații eroi și merită toată aprecierea noastră.
- Ce ai spus tu când ai aflat că ai salvat o viaţă şi gestul tău chiar a contat?
- A fost o mare bucurie şi aş repeta oricând gestul, dacă ar fi nevoie. Cred că e cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru un om atât de greu încercat.
„Tot ce ştiu despre cel pe care l-am salvat este că avem aceeaşi vârstă”
- Aţi păstrat legătura? Vă vedeţi, vă vorbiţi?
- Nu, legea nu permite ca pacientul și donatorul să se cunoască. Tot ce ştiu despre cel care a primit celulele mele este că avem aceeaşi vârstă. După câteva luni, am fost informat că pacientul căruia i-am donat eu se simte bine. Mă bucur doar că el este bine și nu îmi doresc neapărat să îl cunosc, pentru că știu că m-ar copleși cu mulțumiri și eu nu am făcut-o pentru mulțumiri. Am făcut-o pentru că a fost posibil. Mulțumirile ar trebui îndreptate către medicii și cercetătorii care au găsit această metodă. Eu sunt mulțumit să fiu pionul care a înlesnit toată procedura.
- Te-ai pus vreodată în locul celor care au nevoie de sânge?
- Nu m-am pus în locul celor care au nevoie de sânge, sper să nu fiu niciodată în situația lor, dar sunt conștient că ar putea salva o viață alături de priceperea medicului.
„Este nevoie de o promovare mult mai intensă printre oameni“
- În 2021, nu s-a înregistrat niciun donator compatibil pentru că s-au înscris în registru prea puţini donatori. Astfel, bolnavii n-au avut şansa unui transplant vital. Ce îi sfătuieşti pe oameni, de ce să doneze?
- Cred că promovarea înscrierii în registru este un lucru lăudabil și ar trebui implicați medicii de familie. Ei au acces la cel mai numeros grup țintă și, în plus, pot explica pe îndelete despre procedură și implicațiile ei. Este nevoie de o promovare mult mai intensă printre oameni.