Main menu

header

de Călin Popa şi Adrian Barna

Colesterolul ridicat alimentează celulele canceroase

O echipă de specialiști de la Universitatea Duke, din SUA, a realizat un studiu care a pus în evidență faptul că un nivel ridicat al colesterolului face cancerul și mai periculos, alimentând celulele tumorale și făcându-le impermeabile la factorii naturali care, de obicei, le elimină. De pildă, celulele cancerului de sân folosesc colesterolul pentru a dezvolta toleranță la stres. Practic, acele celule canceroase care „înghit” colesterolul ajung să aibă o „superputere” care le permite să reziste procesului biologic natural care le poate ucide.

Plimbările înjumătăţesc riscul de deces al pacienţilor cu AVC

Trei sau patru ore de activități ușoare, precum mersul pe jos, grădinăritul sau două-trei ore de mers cu bicicleta în fiecare săptămână reduc riscul de deces al unui supraviețuitor de accident vascular cerebral cu 54%, arată rezultatele unei cercetări derulate de specialiștii de la Academia Americană de Neurologie. De asemenea, cercetarea a pus în evidență faptul că supraviețuitorii mai tineri, cu vârsta sub 75 de ani, care au făcut plimbări ușoare săptămânal, și-au redus riscul de deces cu 80%.

Yoga la locul de muncă elimină presiunea sarcinilor de serviciu

Yoga se concentrează pe forță, flexibilitate și respirație, pentru a spori starea de bine fizică și mentală. Unii oameni de știință afirmă că această practică ameliorează stresul mai bine decât cele tradiționale. Potrivit rezultatelor unei cercetări derulate în cadrul Southern Nevada Health District, yoga s-a dovedit cea mai eficientă metodă de a gestiona presiunea de la locul de muncă în cazul tuturor celor 700 de participanți la studiu. „Rezultatele noastre arată că această metodă de relaxare fizică este utilă în reducerea stresului ocupațional”, afirmă cercetătorul Michael Zhang.

Hidratarea previne insuficienţa cardiacă

O cercetare derulată în cadrul Institutului Național pentru Inimă, Plămâni și Sânge din Franța a relevat faptul că o bună hidratare a organismului ține la distanță insuficiența cardiacă și alte afecțiuni ale inimii. Potrivit experților francezi, a bea suficientă apă în fiecare zi este echivalent cu a încetini semnificativ modificările din interiorul inimii care generează afecțiunile cardiovasculare pe termen mediu și lung. Experții în sănătate recomandă femeilor între șase și opt pahare cu apă, iar pentru bărbați, între opt și 12 pahare zilnic.

Copiii expuşi la plumb devin adulţi nevrotici

Expunerea la plumb în copilărie poate duce la dezvoltarea unei personalități mai puțin mature și mai labilă psihic la vârsta adultă, potrivit unui nou studiu condus de cercetători de la Universitatea din Texas. Studiul, publicat în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences”, relevă faptul că atunci când copiii au crescut în zone cu niveluri mai ridicate de plumb atmosferic, s-au adaptat mult mai greu la vârsta adultă, înregistrând niveluri mai scăzute de conștiinciozitate și, pe de altă parte, mani- festări nevrotice mai frecvente.