de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna
Sindromul coadă de cal sau „cauda equina”, aşa cum se foloseşte cel mai des în mediul medical, este o problemă serioasă, cauzată de compresia nervilor din partea inferioară a canalului spinal. Este vorba de o urgenţă chirurgicală, pentru că, dacă nu este diagnosticat şi tratat la timp, paralizează picioarele. În plus, sunt afectate funcţiile renale şi intestinale.
Este o extensie ce comunică cu creierul
Măduva spinării se întinde de la creier, traversând canalul spinal în interiorul coloanei vertebrale. Nervii spinali care se ramifică sunt o extensie a măduvei şi sunt responsabili cu transmiterea de semnale spre şi dinspre muşchi şi alte structuri din corp. Cu ajutorul acestor semne, creierul primeşte şi interpretează informaţia (durere, relaxare, orientare, plăcere). Acestea ajută creierul să controleze acţiunile organelor şi mişcările musculare. La capătul inferior al coloanei vertebrale se află un mănunchi de rădăcini nervoase, numite coadă de cal sau cauda equină, echivalentul din limba latină. Această extensie comunică cu creierul pacientului trimiţând semnale nervoase înainte și înapoi cu privire la funcțiile senzoriale și motorii ale membrelor inferioare și ale organelor din zona pelvisului. Atunci când aceste rădăcini nervoase se ştrangulează sau suferă modificări în urma unor traumatisme, se poate dezvolta Sindromul cauda equina. Este o afecţiune rar întâlnită, dar foarte severă, în urma căreia puteţi rămâne paralizaţi. Din fericire, conform statisticilor, doar o persoană este diagnosticată, dintr-un total de 33.000.
Hernia de disc, cea mai întâlnită cauză
Sindromul coadă de cal apare ca urmare a îngustării canalului spinal, care duce la compresia nervilor din partea inferioară a măduvii spinării. Chiar dacă afecţiunea implică rădăcinile nervoase şi reprezintă o leziune periferică, distrugerea poate fi ireversibilă, iar pentru pacienţii diagnosticaţi devine o urgenţă chirurgicală. Există mai multe cauze care declanşează apariția acestuia. Leziunile traumatice, de regulă, sunt principalii factori care contribuie la fracturarea zonei lombare sau la dislocarea ei parțială, și de aici rezultă coada de cal. De asemenea, hernia de disc (cel mai des întâlnită), stenoza spinală, tumorile spinale și tumorile metastaze pot fi cauze. Pacienţii simt, în primul rând durerea, la un picior sau la ambele, care porneşte de la nivelul feselor şi traversează partea din spate a copselor şi picioarele. Este cel mai întâlnit şi sever simptom al Sindromului coadă de cal. Durerea lombară severă poate fi locală sau radiculară, iar cea locală este, în general, un disconfort intens care provine de la nivelul ţesuturilor moi şi al iritaţiilor corpului vertebral. Disconfortul nu se instalează doar în zona lombară, ci poate porni şi spre un picior sau ambele. Amorțeala în zona inghinală, dereglarea funcțiilor vezicale și intestinale, slăbiciunea musculară la nivelul membrelor inferioare și reflexele reduse sau chiar absente ale membrelor inferioare, sunt alte semne că suferiţi de Sindromul coadă de cal. Schimbările sunt cele mai evidente în scobitura coloanei, a feselor care ar atinge o șa, dacă aţi călări un cal. De asemenea, anumite părţi ale picioarelor, cum ar fi călcâiul sau chiar degetele, îşi pierd din stimuli şi nu le mai puteţi simţi. Aceste simptome apar destul de târziu, din păcate, după ce s-a produs leziunea, dar apar în formă severă şi, dacă sunt lăsate netratate, se agravează în timp.
Intervenția chirurgicală trebuie făcută în cel mult 48 de ore
Diagnosticul se pune, în general, pe baza istoricului medical, al examenului fizic, dar, în special, în funcţie de simptomele pacientului. Studiile de laborator şi radiologice sunt utile pentru a confirma diagnosticul şi a localiza patologia şi etiologia bolii. Compresia sau inflamaţia rădăcinilor nervoase cauzează durere, alterează reflexele, diminuează forţa şi senziti- vitatea. Deşi aceste simptome pot deveni severe, până la invaliditate, cele mai multe cazuri răspund la tratamentul conservator. În situaţia în care durerile sunt severe, apar şi probleme cu funcţia intestinală şi observaţi o uşoară pierdere a senzitivităţii, trebuie să mergeţi de urgenţă la medic. Şansele de recuperare totală a funcţiilor depind de rapiditatea cu care acţionaţi după ce au apărut primele semne severe. Pentru ca o persoană cu Sindromul coadă de cal să se poată recupera total, medicii recomandă intervenţia chirurgicală în maximum 48 de ore de la apariţia simptomelor. Tratamentul afecțiunii implică, deseori, decompresia chirurgicală precoce, mai ales când sindromul este cauzat de un disc herniat. Se practică laminectomia sau alte proceduri şi se rezolvă cauza. Acest tratament poate ameliora semnificativ prognosticul neu- rologic pe termen lung. După operaţie, este nevoie de un tratament medicamentos care să amelioreze durerile. Din fericire, acestea nu persistă. În maximum patru săptămâni vă veţi putea relua viaţa de dinainte, fără, însă, a forţa activităţile fizice.
Sunt necesare şedinţe de fizioterapie
Prognosticul pentru o recuperare completă depinde de mai mulţi factori. Cei mai importanţi sunt severitatea şi durata compresiunii asupra nervilor. În general, cu cât durata compresiunii este mai lungă înainte de intervenţie, cu atât riscul de leziuni permanente ale nervilor este mai mare. Distrugerile pot fi atât de severe, încât regenerarea nervilor este imposibilă, iar afectarea va fi permanentă. Leziunile întârziate sau severe nervoase pot însemna câţiva ani de recuperare, deoarece regenerarea nervilor este foarte lentă. După operaţie, indiferent de stadiul în care s-a prezentat pacientul, sunt necesare şedinţele de fizioterapie. Echipa recuperatorie trebuie implicată cât mai repede posibil pentru ca pacientul să se recupereze bine şi rapid. Scopul terapiei este de a maximiza toate funcţiile medicale, fizice, psihologice, educaţionale, profesionale şi sociale ale bolnavului. De asemenea, este necesară supravegherea acestuia, pentru a se observa îmbunătăţirea forţei pacientului, a coordonării, a transferului, a activităţilor zilnice şi a ambulaţiei. Pacienţii care au suferit complicaţii vezicale sau renale şi impotenţă, necesită supraveghere regulată din cauza tendinţei pentru infecţii urinare recurente şi calculi. În plus, în caz de cancer, trebuie efectuate studii regulate urodinamice, renale, ecografice şi generale.