de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Rezistenţa la insulină creşte riscul de depresie
Oamenii de știință de la Universitatea Stanford au pus în evidență legătura dintre rezistența la insulină și un risc crescut, aproape dublu, de a dezvolta tulburări depresive majore. Studiile au confirmat că cel puțin una din trei persoane nu conștientizează că are rezistență la insu- lină. Condiția nu apare dintr-o deficiență a capacității pancreasului de a secreta insulină în sânge, așa cum se întâmplă în diabetul de tip I, ci din cauza capacității scăzute a celulelor din tot corpul de a ține seama de „dispozițiile” acestui hormon, de a se procesa glucoza.
Poluarea cauzează orbire
Persoanele care trăiesc în zone cu poluare ridicată prezintă un risc crescut de a orbi, arată datele unei cercetări recente. Deteriorarea ochilor oamenilor prin poluarea aerului ar putea duce la pierderea progresivă și ireversibilă a vederii, cunoscută sub numele de degenerescență maculară legată de vârstă. Aceasta este prima cauză a orbirii în țările cu venituri ridicate și se estimează că va afecta peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume, până în 2040. Poluarea se adaugă altor factori de risc, ca structura genetică și fumatul.
Ţigările electronice deteriorează celulele
Deși mulți susțin că țigările electronice sunt o alternativă mai sigură la fumatul clasic, studiile continuă să arate că ambele obiceiuri sunt dăunătoare pentru sănătate. O nouă cercetare a pus în evidență faptul că doar o inhalare a vaporilor generați de dispozitivele pentru vapat poate afecta dramatic sănătatea celulelor. Potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea California, doar 30 de minute de fumat țigară electronică cresc imediat deteriorarea celulară, stresul oxidativ al organismului și implicit riscul declanșării unor boli dintre cele mai grave.