de Ştefania Băcanu şi Flori Pintea

Pancreatita reprezintă inflamarea pancreasului, iar forma ereditară este o afecţiune care se moşteneşte şi apare la trei-şase persoane dintr-un milion. Boala apare, de regulă, în primii ani de viaţă, printr-un episod acut, ca mai apoi să urmeze o perioadă de stagnare. Fiind vorba despre afectarea unui organ vital, pancreatita nu trebuie ignorată, pentru că, altfel, creşte riscul cancerului de pancreas.

Episoadele acute durează între una şi trei zile

Pancreasul este un organ ce se localizează în partea dreaptă a abdomenului, fiind înconjurat de partea inferioară a stomacului, de splină şi de duoden. Este a doua cea mai mare glandă a sistemului digestiv, după ficat, care are rolul de a produce sucul pancreatic (un amestec între enzime foarte puternice şi soluţii bogate în bicarbonat de sodiu, cu rol în digestie). Practic, pancreasul este singurul organ din corp care are funcţie dublă: de secreţie externă şi de secreţie internă. Pancreatita ereditară este o afecţiune moştenită de la părinţi, ce se caracterizată prin episoade recurente de inflamaţie ale organului principal. Episoadele acute durează, de regulă, între una şi trei zile şi se pot întinde pe perioade lungi de timp, chiar şi ani, până când se instalează pancreatita cronică. Această boală este determinată de o funcţionare defectuoasă a unei enzime pancreatice, numită tripsinogen cationic, secretată de pancreas şi eliberată în intestinul subţire, unde are rolul de a digera proteinele din alimente. În cazul pancreatitei ereditare, enzima este activată atunci când nu a fost eliminată din pancreas şi se începe digestia organului, odată cu inflamaţia acestuia.

Pacientul simte durere la nivelul epigastrului

Dacă vorbim despre pancreatita ereditară cronică, una dintre cele mai grave forme ale bolii, aceasta apare când organul a avut episoade recurente de inflamaţie şi se caracterizează prin reconstrucţia arhitecturii pancreasului şi, în unele cazuri, prin fibroză. Ea creşte riscul apariţiei cancerului de pancreas, o afecţiune malignă, caracterizată prin înmulţirea celulară necontrolată. Riscul unui pacient cu pancreatită ereditară de a face cancer pancreatic este de 35%-54%, iar acest aspect este crescut de vicii, ţigară şi alcool. Principalul simptom al pancreatitei ereditare este durerea abdominală la nivelul epigastrului (partea superioară), ce se poate extinde şi spre zona posterioară. Pe lângă un disconfort puternic, pacientul poate avea greaţă, vărsături, transpiraţii reci, febră, frisoane, puls crescut şi accelerat, şi chiar ameţeli. În unele situaţii, durerea poate fi accentuată şi de mişcări rapide şi energice, tuse sau respiraţii profunde, sacadate. De asemenea, în stadiul avansat al bolii, bolnavii pot ajunge în stare de inconştienţă. Din păcate, crizele apar brusc, fără a fi anunţate de anumiţi factori sau situaţii. Un episod de pancreatită poate fi declanşat şi de o cantitate considerabilă de alcool, consumată de bolnav, sau chiar de o masă cu alimente bogate în grăsimi.

Investigaţiile imagistice ajută diagnosticarea

Stabilirea unui diagnostic clar nu este foarte grea, trebuie doar acţionat rapid, după primele semne menţionate mai sus. Medicul gastroenterolog, la un simplu control, poate observa, prin palpare, cum sunt pereţii abdominali ai pacientului. Dacă sunt rigizi, este un prim semn că suferă de pancreatită, dar nu se poate stabili şi forma. Apoi, cu ajutorul stetoscopului, se pot detecta zgomote intestinale neobişnuite sau diferite decât de obicei. Cele două controale sunt primele forme de diagnostic în cazul pancreatitei ereditare. Urmează analizele de sânge, pentru a se stabili stadiile funcţiilor renale şi hepatice, şi, ulterior, mai ales în cazuri mai grave, investigaţiile imagistice. Cu ajutorul radiografiei abdominale se pot observa vezica biliară, forma şi eventualele pietre care pot bloca buna funcţionare a funcţiei renale, apoi radiografia pulmonară, cu ajutorul căreia se stabileşte dacă există o acumulare de lichid în cavitatea pleurală, şi ecografia abdominală, extrem de eficientă în depistarea litiazei biliare sau a unui pancreas mărit. În ceea ce priveşte pancreatita acută, doar tomografia computerizată a abdomenului determină cu exactitate forma şi mărimea organului.

Insulina va deveni indispensabilă

În toate situaţiile, pacienţii care suferă de pancreatită ereditară severă sunt supravegheaţi atent, de regulă, la terapie intensivă. Li se fac analize de sânge constant, pentru a monitoriza concentraţia de amilază (substanţă produsă de pancreas), lipază (enzimă din sucuri digestive), glucoză şi globule albe. În primul rând, medicul curant va încerca să calmeze durerea şi să amelioreze problemele nutriţionale şi metabolice, rezultate în urma pierderii funcţiei pancreasului. În funcţie de stadiul bolii, tratamentul poate include schimbări drastice ale stilului de viaţă (pacienţii trebuie să renunţe la consumul de alcool şi la ţigări). De asemenea, un alt aspect foarte important este controlul durerii. Tratamentul trebuie să se axeze nu doar pe calmarea simptomelor, ci şi pe tratarea depresiei, care este o consecinţă frecventă a durerii cronice şi apare la trei din cinci pacienţi. Tratamentul cu insulină va deveni o parte importantă a întregii terapii, pentru tot restul vieţii pacientului. Toate aceste metode de a ţine sub control boala nu fac altceva decât să evite intervenţia chirurgicală, acolo unde este cazul. Dacă, totuşi, se impune, medicul poate recomanda mai multe tipuri de operaţie, care să trateze pancreatita ereditară cronică. Cea mai des folosită şi care a şi dat rezultate grozave este chirurgia endoscopică, în urma căreia pacientul se recuperează mult mai uşor. O altă variantă este rezecţia unei părţi din pancreas, pancreatectomie totală (organul este îndepărtat în totalitate) sau transplantul autolog de celule pancreatice. Acestea vor funcţiona în ficat, după ce sunt injectate în vena portă şi vor produce insulină.

Necroza provoacă decesul pacientului

O pancreatită scăpată de sub control sau netratată duce boala în faza acută şi poate crea complicaţii cu risc de deces. De exemplu, peritonita sau inflamarea peritoneului (membrana care căptuşeşte pereţii cavităţii abdominale), ascita (acumularea de lichid în abdomen), ocluzia intestinală (blocarea intestinului subţire şi împiedicarea circulaţiei alimentelor), perforaţia organelor din cavitatea abdo- minală, dar şi necroza pancreatică, o complicaţie extrem de periculoasă, ce apare în 10% dintre cazurile de pancreatită acută şi care poate provoca decesul pacientului, dacă nu este tratată. De asemenea, abcesul pancreatic (acumulare de puroi rezultat din necroza ţestului) este o altă complicaţie dată de pancreatita ereditară acută, netratată.