Main menu

header

872 12 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Grăsimea corporală este, de obicei, considerată inamicul numărul unu al unei vieți sănătoase și al unei siluete zvelte, dar noi cercetări arată că poate să nu fie atât de „rea”, atât timp cât funcționează corespunzător.

Are conexiuni cu o multitudine de afecțiuni

Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au realizat un studiu din care a reieșit că mult mai importantă decât obsesia de a elimina grăsimea din corp este menținerea unei vieți active, care să facă țesutul adipos care „se încăpățânează” să nu dispară cât mai funcțional până la vârste înaintate. Neașteptata descoperire „rescrie” atitudinea față de grăsime, luând în considerare faptul că aceasta poate fi „funcțională” și astfel poate ieși din sfera „inamicilor” sănătății. În anumite condiții, însă. Țesutul adipos joacă un rol major în sănătatea umană. Dar pe măsură ce corpul adultului îmbătrânește treptat în timp, grăsimea începe să-și piardă capacitatea de funcționare. Autorii studiului afirmă că această scădere are o legătură cu o multitudine de afecțiuni medicale, inclusiv cancerul, diabetul de tip II și obezitatea. Cu alte cuvinte, nu doar cantitatea de grăsime din corp influențează sănătatea, ci cât de bine funcționează țesutul adipos.

„Un organ care poate optimiza metabolismul”

872 12 2Această cercetare recentă, cu concluzii surprinzătoare, oferă dovezi că rutina exercițiilor fizice pe tot parcursul vieții poate contracara sau chiar inversa inactivarea țesutului adipos odată cu înaintarea în vârstă. Experții au evaluat un grup de bărbați danezi și s-au concentrat pe conexiunile dintre îmbătrânire, exercițiile fizice și grăsimea corporală. „În trecut, noi consideram grăsimea ca un depozit de energie, dar de fapt este un organ care interacționează cu altele și poate optimiza funcția metabolică. Printre altele, țesutul adipos eliberează substanțe care afectează metabolismul muscular și cerebral atunci când ne este foame. Deci, este important ca țesutul adipos să funcționeze așa cum ar trebui”, explică specialistul Anders Gudiksen. În context, experții s-au concentrat asupra mitocondriilor, considerate micile „centrale electrice” din interiorul celulelor și au comparat performanța mitocondrială în rândul participanților. S-a constatat că, chiar dacă mitocondriile își pierd treptat capacitatea de a produce energie odată cu înaintarea în vârstă, mișcarea oferă un „efect compensator puternic”. „În grupul voluntarilor în vârstă bine antrenați, celulele adipoase sunt capabile să producă energie de peste două ori mai mult”, adaugă Gudiksen.

„Sănătatea generală este strâns legată de cât de bine funcționează țesutul adipos“ (Anders Gudiksen, Universitatea din Copenhaga)

Poate elimina radicalii liberi

În timp ce creează energie, mitocondriile generează și un produs secundar dăunător, sub formă de radicali liberi. Un echilibru nesănătos între aceștia și antioxidanți poate dăuna celulelor, mulți oameni de știință punctând faptul că nivelurile ridicate ale acestor radicali au legătură cu o serie de probleme de sănătate, cum ar fi cancerul, diabetul, demența sau bolile de inimă. Cercetătorii au observat că grupul de persoane în vârstă care se antrenează cel mai mult formează mai puțini astfel de radicali și mențin funcționalitatea grăsimii, pentru a-i elimina. Mitocondriile lor sunt eficiente în gestionarea deșeurilor produse în celulele adipoase, ceea ce are ca rezultat mai puține daune. Prin urmare, exercițiile fizice au un efect mare asupra menținerii sănătății țesutului adipos și pot ține la distanță anumite boli.