Main menu

header

872 12 3de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Trecerea la o dietă mai sănătoasă ar putea adăuga mai mult de un deceniu, chiar 13 ani, la durata de viață a celor care optează pentru înlocuirea cărnii roșii, arată o cercetare recentă.

Prea puține leguminoase, prea multe lactate

Consumul mai multor cereale integrale, leguminoase și nuci, în paralel cu eliminarea din regimul alimentar a cărnii roșii și procesate este cea mai bună modalitate de a crește speranța de viață, afirmă experții de la Universitatea din Bergen, care au realizat o cercetare extinsă în acest sens. Analizând dieta occidentală tipică, specialiștii norvegieni cu constatat că aceasta nu conține aproape deloc nuci sau leguminoase, aduce organismului prea puține fructe și legume, dar multe băuturi dulci și cu 50% mai multe lactate decât ar trebui. Practic, un american sau un britanic care ar înlocui carnea roșie cu nuci, linte și leguminoase ar putea trăi încă 13 ani în comparație cu persoanele care au regimul standard, a calculat studiul.

Schimbarea are efect la orice vârstă

O altă descoperire relevantă a cercetării norvegiene a pus în evidență faptul că niciodată nu este prea târziu pentru aceste modificări dietare, alimentația sănătoasă prelungind viața chiar dacă este adoptată la vârsta a treia. Concret, potrivit experților, un bărbat de 60 de ani și-ar putea crește durata de viață cu aproximativ opt ani și jumătate urmând dieta optimă. Chiar și cei de 80 de ani își pot prelungi existența cu aproape patru ani dacă adoptă un regim adecvat. Argumentele cercetătorilor sunt că leguminoasele, cerealele integrale și nucile scad colesterolul și sunt pline de vitamine și minerale. Concret, cea mai mare creștere a speranței de viață s-a înregistrat prin consumul mai multor leguminoase - cum ar fi linte, năut, fasole. Alte creșteri mari s-au determinat în dreptul consumului a 225 g produse din cereale integrale pe zi - cum ar fi terci, orez brun - precum și a unei porții zilnice de 25 g nuci. Fiecare dintre acestea au fost asociate de specialiști cu câte doi ani în plus de viață.

Mai mult de jumătate din populaţia adultă din Uniunea Europeană este supraponderală sau suferă de obezitate, iar un copil din trei se confruntă cu aceleaşi probleme (raport al United European Gastroenterology)

Factorii de risc alimentar generează milioane de decese

Referitor la ceea ce trebuie evitat, cercetătorii norvegieni au constatat că eliminarea completă a cărnii roșii și procesate, care sunt de obicei mai bogate în grăsimi și sare, poate adăuga aproximativ patru ani de viață la total. „Înțelegerea potențialului relativ de sănătate al diferitelor grupuri de alimente ar putea permite oamenilor să obțină câștiguri fezabile și semnificative în materie de sănătate”, detaliază profesorul Lars Fadnes, autorul studiului. În timp ce calculele experților pot fi influențate de alți factori ai stilului de viață, în ansamblu, adoptarea unei diete optime nu poate aduce decât beneficii. Cercetări anterioare au evidențiat faptul că factorii de risc alimentar generează cel puțin 11 milioane de decese pe an.