Main menu

header

875 18 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Înfrumusețarea la început de mileniu trei are o abordare complet diferită de cea care se manifesta cu doar câteva decenii în urmă și pornește din interior. Utilizarea tuturor mijloacelor care să inducă starea de bine ce se reflectă pe chip include, potrivit ultimelor cercetări în materie, muzica.

O putere enormă asupra creierului

875 18 2Muzica este considerată de ceva vreme o adevărată terapie, are puterea de a elibera de stres, de a trata anumite afecțiuni mentale și o influență considerată enormă asupra creierului. Studii numeroase au pus în evidență faptul că muzica are efect benefic inclusiv asupra suferinzilor de boli grave, cum este cancerul. Pe de altă parte, cercetări de dată recentă au arătat că muzica este un mediu perfect pentru meditație și pentru concentrare, fiind utilizată științific și metodic inclusiv în rândurile inovatorilor din Silicon Valley, care denumesc ascultarea muzicii în numele sporirii capacității de concentrare și a creativității „o revoluție a stării aurale de bine”. Specialiștii nu au pierdut vremea - cea mai recentă tendință în materie de wellness este focusul pe ureche și pe canalul auditiv atât de sensibil la sunetele muzicii.

Efect comparabil cu cel al ciupercilor halucinogene

875 18 3Muzica gândită astfel încât să țintească anumite probleme promite să transforme întregul stil de viață, îmbunătățind tot ceea ce este legat de starea psihică a unei persoane, de la dispoziție la capacitatea de memorare și de la somnul odihnitor la eliminarea dependenței de sedative. „Aceste experiențe generate de muzica anume creată pentru un scop sunt definite ca un sentiment de comuniune cu Universul, ca perceperea superioară a imensei frumuseți a lumii și oferă momente în care o persoană poate ieși din propriul corp”, explică neurologul Mendel Kaelen, de la Imperial College, din Londra, care cercetează potențialul terapeutic al muzicii comparându-l cu efectul psihedelic al anumitor ciuperci halucinogene. Ca urmare directă a acestor cercetări, recent s-a deschis în Capitala Marii Britanii o companie bazată pe puterea vindecătoare a sunetelor, Wavepaths, care oferă, prin muzică, lecții de respirație pentru relaxare.

Playlist personalizat după puls și ritmul circadian

Succesul enorm și rapid al Wavepaths a demonstrat nu doar că teoriile care pun muzica în fruntea mijloacelor de vindecare interioară sunt adevărate, ci și că foarte multe persoane reacționează la această metodă. Ca urmare, alte start-up-uri au venit cu ideea de a crea aplicații speciale, care, după ce sunt evaluate cu ajutorul inteligenței artificiale pulsul, ritmul circadian și… vremea, realizează un playlist personalizat pentru fiecare problemă. În colaborare cu alte firme mari, compania Endel, de pildă, a lansat un program specific de muzică pentru somn, care a înregistrat în scurt timp peste 2 milioane de descărcări. Programul conține și elemente ale vocii muzicienei Grimes, iubita lui Elon Musk, care i-a dăruit miliardarului un copil și a împărtășit, prin acest program, din căutările sale de a identifica un cântec de leagăn de efect. „Un alt partener a realizat teste care au măsurat activitatea undelor craniene pe parcursul derulării programului”, detaliază Oleg Stavitsky, CEO al Endel.

„Un plus de energie și un al șaptelea simț”

În perioada de carantină și limitare a mobilității pe care a traversat-o întreaga lume în perioada pandemiei, vânzările acestor programe s-au triplat, ceea ce i-a determinat pe creatorii proiectelor muzicale de terapie să considere că invențiile lor și-au atins țintele - consumatorii au sesizat faptul că muzica se schimbă după ritmul inimii, devenind mai alertă atunci când pulsul scade, conferind un plus de energie mentală și, de asemenea, sesizând când persoana a stat prea mult timp pe scaun și reacționând în consecință. „După reacția persoanelor care utilizează programele noastre, reiese că muzica a devenit pentru tot mai mulți oameni o completare a corpului, un plus de energie oferit de tehnologie și un al șaptelea simț”, afirmă producătorul.

Stimulare a undelor responsabile cu meditația

Numeroși specialiști confirmă faptul că muzica este „noua frontieră a stării de bine”. Potrivit cercetătorului și autorului de literatură de specialitate Alex Hawkins, de la The Future Laboratory, anumite ritmuri pot fi special concepute pentru a induce o relaxare profundă, o stare de calm și de pace interioară, de ușurare a stresului zilnic, așa cum a demonstrat și abordarea neuro-acustică promovată de actrița Gwyneth Paltrow, care a prezentat aceste programe de ritmuri special create pentru starea de spirit în cadrul unui summit din anul 2018. „Folosim aceste ritmuri bi-aurale pentru a stimula undele delta și theta ale creierului, care sunt asociate cu starea de meditație, dar care sunt foarte utile împotriva durerilor și pentru promovarea capacității de memorare”, explică Jon Denoris, creatorul programului științific care stă la baza activității clubului London gym 51 Intelligent Fitness.

Susține regenerarea celulară a pielii

875 18 4Terapia cu ajutorul muzicii special create pentru fiecare persoană în parte este utilizată și în clinica de înfrumusețare Eudelo, din Londra, în procedurile derulate de medicul dermatolog Stefanie Williams. „Această tehnologie susține o stare relaxată și este extraordinar de benefică, întrucât reduce hormonii stresului și susține regenerarea celulară”, detaliază speciaistul britanic. De altfel, potrivit rezultatelor unor studii internaționale, persoanele care se află într-un mediu care invită la relaxare şi meditaţie se simt mult mai bine cu ideea de a cumpăra diverse servicii, iar la final, vor fi mai mulţumite. Atmosfera de calm şi serenitate îmbunătățește rezultatele procedurilor, iar clienții relaxați ai saloanelor de înfrumusețare au tendința de a apela la variantele de tehnici superioare calitativ.

„Programele muzicale create științific sunt dezvoltate pentru a aborda starea de bine într-un mod cu totul nou. Muzica este terapeutul care ne ajută să rezolvăm conflicte interioare și să obținem calmul necesar refacerii“ (Mendel Kaelen, Imperial College, Londra)

Experienţă transcedentală într-o lume anxioasă

În cartea sa „Hush”, scriitorul, profesorul și muzicianul Mack Hagood afirmă că acest tip de muzică „croită” după nevoile persoanelor și ale epocii poate fi o adevărată revoluție mentală dacă programele sunt folosite când și cât trebuie. „Nu putem lăsa o lume a sunetelor să ne sculpteze realitățile emoționale, dar, pe de altă parte, nu am cuvinte suficiente să recomand această terapie în vremurile încărcate de anxietate pe care le traversăm, pentru toți cei are se simt copleșiți de situația zilnică, cei triști sau foarte singuri”, afirmă Hagood.