de Ștefania Băcanu şi Claudia Mîţoi
Implantul de gambe este o procedură chirurgicală din zona esteticului, care se cere tot mai des, atât de femei, cât și de bărbați. Cei mai mulți, cu scopul de a-și îmbunătăți imaginea. Specialiștii, însă, recomandă această procedură doar dacă este absolut necesar, în urma unor accidente care au modificat sau au distrus gamba, ori când aceasta este asimetrică. Sunt doar două situații pe care doamna doctor Daniela Diveică (medalion), medic specialist în chirurgie plastică și estetică, ni le-a explicat. Am vizitat-o la Clinica Dr. Daniela Diveică și am discutat despre ce implică întreaga procedură, cum se realizează implantul de gambe, ce substanțe se folosesc, în ce constă și cum decurge recuperarea.
„Principalul scop este cel reconstructiv”
- Doamna doctor, ce înseamnă implantul de gambă?
- Implantul de gambă se traduce prin augmentarea zonei gambiere cu un implant de silicon cu gel stabil. Acestea sunt disponibile pe diferite mărimi. Dimensiunile, forma și grosimea se vor stabili împreună cu pacientul în urma consultului, atunci când se fac și măsurătorile, în timpul consultației preoperatorie.
- Implantul de gambe este cheia către picioare perfecte? Care este rolul lui principal?
- Nu neapărat. Definiția picioarelor perfecte este destul de subiectivă, la fel cum este și frumusețea și, de regulă, stă în ochii privitorului, iar această intervenție poate corecta asimetrii, hipotrofii musculare, adică musculatură slab dezvoltată la nivelul gambelor etc. Intervenția este destinată atât femeilor, cât și bărbaților și este o procedură folosită nu doar în scop estetic, ci și reconstructiv. De exemplu, în cazul pacienților care au suferit accidente și zona gambelor a fost modificată, distrusă.
„Este necesară anestezia generală”
- În ce constă această procedură, cum se realizează?
- Procedura se realizează printr-o intervenție chirurgicală cu anestezie generală, cu o mică incizie în zona poplitee (în spatele genunchilor) care, în timp, devine aproape invizibilă, de câțiva centimetri, prin care se introduce un implant siliconic gambier, acest tip fiind specific cu o anumită formă și grosime în zona în care ne dorim să adăugăm volum la nivelul gambei.
- Vorbim despre o procedură care poate fi recomandată în anumite situații?
- Nu este o procedură recomandată de rutină. Indicaţiile sunt destul de precise: hipotrofii musculare sau deficit de volum.
„Sunt necesare analize preoperatorii”
- Deci, discutăm strict de o corecţie a gambelor, nu și de cosmetizarea lor ca urmare a unui moft?
- Nu este o intervenție pe care să o realizăm dacă nu avem nevoie de ea. Bineînțeles, excludem cazurile în care discutăm despre proceduri de reconstrucție a gambei după accidente sau alte traume, în aceste situații este necesară o serie de intervenții chirurgicale până se ajunge la un rezultat estetic și funcțional dorit. Dar în cazul chirurgiei estetice, această operație are niște indicații destul de precise.
- Ce trebuie să ştie pacientul înainte de intervenţie? E nevoie de o pregătire anume?
- În primul rând, pacientul ar trebui să știe că medicul care îl operează este chirurg plastician, cu drept de liberă practică, înscris în Colegiul Medicilor. După aceste verificări, urmează recomandările obișnuite oricărei intervenții cu anestezie generală. Având în vedere că intervenția este făcută cu anestezie generală, va trebui realizat un set de analize preoperatorii, un consult preanestezic.
„Se poate injecta și grăsime proprie”
- Operaţia se face la ambele picioare în aceeaşi intervenţie?
- Operația se realizează în același timp la ambele picioare sau la un singur picior, în funcție de particularitatea cazului.
- Ce substanţe se injectează? Se poate introduce și grăsime proprie? Am văzut că se folosește destul de des în augmentarea anumitor părți ale corpului…
- Da, dar grăsimea nu poate suplini implantul în totalitate. Se poate injecta orice substanță aprobată, începând cu acidul hialuronic, un tip special de acid hialuronic, cu o consistență mai densă și putere de volumizare mai mare, grăsime proprie sau implanturi siliconice speciale pentru zona gambei.
„Operația durează în jur de o oră şi jumătate”
- Care e cea mai indicată şi de ce?
- Nu există o metodă ideală sau perfectă pentru toată lumea, de aceea este necesar, iniţial, un consult, așa cum ziceam mai sus, pentru a stabili nevoile și dorințele pacientului.
- Cât timp durează operaţia?
- Orice operație în sfera chirurgiei estetice durează atât timp cât este necesar ca rezultatul să fie pe măsura așteptărilor. Dar ca să fim un pic mai exacți, putem spune că se lucrează în jur de o oră și jumătate.
„Se evită expunerea la soare în primele zile”
- Ce se întâmplă după? În cât timp se recuperează pacientul?
- Există un anumit număr de zile în care va trebui făcut un repaus fizic, timp în care pacientul este necesar să nu facă efort fizic puternic, nu va merge la sală să lucreze partea inferioară a corpului și, bineînțeles, va evita mersul prelungit în prima parte a recuperării, aproximativ o săptămână. Senzația postoperație este ca o febră musculară foarte puternică.
- În ce constă procesul de recuperare?
- Pacientul poate purta o conteție elastică în primele zile, cu ajutorul cărora se vor reduce umflăturile prin prevenirea acumulării de lichid, în timp ce îmbunătățesc circulația sangvină și susțin noile contururi ale gambelor pe măsură ce se vindecă. Ulterior, va avea grijă de cicatricea prin care s-a introdus implantul, adică va evita expunerea la soare, solarul și va aplica crema de modelare a cicatricelor. Poate face dușuri, dar nu băi.
„Procedura este contraindicată pacienţilor cu patologie oncologică“
- Există contraindicaţii pentru o astfel de intervenţie?
- Da, pacienții care nu au nevoie de ea, să nu o facă. Cei cu patologie oncologică, femeile însărcinate, femeile care alăptează și, bineînțeles, pacienții sub 18 ani.
- Care sunt riscurile induse de implantul de gambă?
- Ca orice intervenție chirurgicală poate avea complicații imediate sau tardive. Când discutăm despre reacțiile imediate, ne referim la sângerare, infecție, dar tot protocolul pre și postoperator este gândit astfel încât aceste complicații să fie limitate la maximum.