de Roxana Istudor şi Daniel Şuta
Recunoscută recent ca o afecțiune de sine stătătoare, durerea cronică rămâne un fenomen pe care oamenii de știință abia încep să-l deslușească. Ce o declanșează? Cum se comportă corpul și creierul în prezența acesteia? Cum se poate trăi cu acest tip de suferință constantă?
Impact personal și social
Indiferent de cum se percepe, ca o arsură, ca o împunsătură, ca un val de crampe, surdă și chinuitoare, durerea cronică ajunge în multe cazuri să epuizeze fizic și psihic o persoană. Deși nu pune viața în pericol, povara acestei suferințe nu este doar personală, ci și socială. Studiile au pus în evidență faptul că persoanele cu durere cronică pot avea dificultăți în a-și desfășura viața de zi, precum și o sănătate generală mai precară. Cei care suferă constant se confruntă inclusiv cu perspectiva pierderii locului de muncă. Abia în 2018 această afecțiune a primit propriul cod în Clasificarea Internațională a Bolilor, deschizându-se calea pentru recunoaștere și diagnosticare.
Două grade, aceeași suferință
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, durerea cronică este clasificată în două categorii: primară și secundară. Cea dintâi se referă la durerea care nu poate fi explicată de o altă afecțiune medicală. Unele exemple pot fi fibromialgia sau durerea lombară primară cronică. „Fibromialgia este o afecțiune care variază de la persoană la persoană, dar implică durere larg răspândită, care afectează cel puțin patru zone ale corpului și durează cel puțin trei luni. Nu se găsește nicio altă cauză pentru durere și, prin urmare, intră în categoria celei primare”, explică specialistul britanic în științele medicale Hilary Guite. Durerea cronică secundară este cauzată de o afecțiune medicală subiacentă - artrita, cancerul sau suferința provocată de colita ulceroasă pot intra în această categorie.
Sistemul nervos, mult mai reactiv din cauza unui receptor
În spatele durerii acute care devine cronică, oamenii de știință au descoperit activitatea unui receptor numit toll. „Știm că sub o leziune tisulară sau nervoasă se poate activa semnalizarea care în mod normal este asociată cu ceea ce numim imunitate înnăscută. Unul dintre mediatorii implicați este un anume receptor. Ceea ce am ajuns să aflăm în ultimii ani este că există multe substanțe pe care corpul le eliberează și care pot activa receptori similari cu acest toll”, adaugă Guite. Concret, ca răspuns la stimuli dăunători - factori de stres sau leziuni tisulare - organismul începe să elibereze anumite substanțe care, potrivit specialiștilor, activează acești receptori care fac sistemul nervos mult mai reactiv. „Împreună cu această amorsare, dacă există și alți factori de stres prezenți - cum ar fi o dietă proastă sau o suferință psihologică - se poate declanșa o întreagă cascadă ce alimentează tranziția către durerea cronică”, punctează expertul Tony Yaksh, de la Universitatea California, din San Diego.
Hipersensibilitate postvindecare
Studiile și ipotezele științifice de până acum sugerează că durerea cronică are loc la intersecția unde corpul se întâlnește cu creierul. „Ideea că durerea cronică este în creier constituie modul corect de a o percepe; funcția oricărui fenomen din organism vine din centrele superioare”, argumentează Yaksh. Concret, totul se rezumă la modul în care creierul înregistrează durerea atunci când există leziuni. După ce corpul suferă o rănire, deteriorarea organelor și țesuturilor declanșează un răspuns inflamator acut, care implică celulele imune, vasele de sânge și alți mediatori. Uneori, chiar și după ce trece această fază inițială a leziunii și corpul se vindecă, sistemul nervos poate rămâne în această stare de suferință.
Stresul agravează simptomele
Influențând modul în care durerea cronică este percepută de organism, stresul poate provoca încordarea sau spasmul mușchilor, creșterea nivelului hormonului cortizol, inflamație suplimentară, iar toate acestea au ca urmări probleme de somn, iritabilitate, oboseală și depresie, generând un cerc vicios care se adaugă la un sistem nervos deja stresat, agravând astfel durerea. „Acum îi învățăm pe studenții la Medicină că doar pentru că nu se vede diagnosticul primar - o articulație umflată, de pildă - asta nu înseamnă că pacientul nu are ceva”, subliniază Yaksh.
Mindfulness schimbă percepţia
Mindfulness este tot mai mult folosită în terapie pentru a trata sau a gestiona această suferință. „Mindfulness poate ajuta individul să gestioneze acest răspuns exagerat al creierului - nu face starea mai puțin reală, dar demonstrează că schimbarea modului în care pacientul se gândește la aceasta îl ajută să-i facă față”, susține Yaksh. Deși abordarea medicală a durerii acute implică adesea administrarea de diferite medicamente, strategiile de tratament și management, mai ales atunci când devine cronică, rămân, cel puțin deocamdată, relativ limitate.