Main menu

header

de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Grădinăritul şi dansul ţin la distanţă diabetul

Cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Australia, au realizat un studiu în urma căruia a ieșit în evidență faptul că grădinăritul și dansul, alături de mersul pe jos, sunt modalități foarte eficiente de a ține glicemia sub control. Concret, participanții au făcut aceste tipuri de activități au înregistrat un risc cu 74% mai mic de a dezvolta boala, inclusiv persoanele cu predispoziție genetică. „Această descoperire arată că printr-un stil de viață activ se poate combate o mare parte din riscul de diabet de tip II”, arată specialistul Melody Ding.

Alăptarea creşte performanţele şcolare ulterioare ale copiilor

Mamele care alăptează contribuie în acest fel la îmbunătățirea performanței copiilor lor la examenele școlare până în anii adolescenței, arată un nou studiu, realizat de o echipă de specialiști de la Universitatea din Oxford. Potrivit cercetătorilor, copiii care au fost alăptați pentru o perioadă mai lungă au avut mai multe șanse să obțină rezultate superioare la Certificatul General de Învățământ Secundar la vârsta de 16 ani. Această corelație a persistat chiar și după ajustarea pentru variabile precum statutul socio-economic și capacitatea intelectuală a părinților.

Micile acte de bunătate, frecvente şi universale

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California, oamenii sunt pregătiți pentru bunătate, indiferent de cultura din care provin sau de locul în care trăiesc. Un nou studiu a dezvăluit cât de frecvente și de universale sunt gesturile mici de bunătate, într-o gamă largă de culturi, de la orașele europene până la satele din sudul global. Pe de o parte, în medie, oamenii cer ajutor la fiecare două minute, iar pe de altă parte, studiul a constatat că oamenii oferă mereu și peste tot asistență, fără a cere explicații. „Tendința speciei noastre de a acorda ajutor devine universal vizibilă”, punctează expertul Giovanni Rossi.

Insomnia măreşte semnificativ riscul de AVC

Persoanele care se chinuie să adoarmă au un risc mult crescut de a suferi un accident vascular cerebral (AVC), adulții sub 50 de ani fiind în cel mai mare pericol, avertizează un nou studiu al oamenilor de știință de la Virginia Commonwealth University. Concret, doar patru simptome au implicat un risc crescut cu 16% de AVC. Semnele tulburării de somn legate de accidentul vascular cerebral au inclus efortul mare de a adormi, trezirea prea devreme, imposibilitatea de a adormi după trezire și senzația de oboseală dimineața.