de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Iarna, vasele de sânge se contractă, iar sângele se îngroașă, ceea ce poate determina apariția cheagurilor de sânge. Pentru o persoană care are probleme cardiovasculare și prezintă risc de AVC, aceste circumstanțe de sezon se pot dovedi fatale. Mai multe studii derulate în ultimii ani au evidențiat legătura dintre temperaturile scăzute și riscul de AVC. Evenimentele cardiovasculare au fost identificate mai frecvent în condiții de frig și schimbări bruște de temperatură. Înțelegerea semnelor de avertizare ale unui AVC este crucială: dacă experimentați simptome precum căderea feței sau slăbiciune în brațe și picioare, solicitați imediat asistență medicală.
Consumul de marijuana creşte riscul de atac de cord
Adulții în vârstă care nu fumează, dar consumă marijuana prezintă un risc mai mare atât de atac de cord, cât și de accident vascular cerebral atunci când sunt internați, iar persoanele care consumă marijuana zilnic prezintă un risc cu 34% mai mare de a dezvolta insuficiență cardiacă, arată rezultatele a două noi studii ale Asociației Americane a Inimii din Philadelphia. „Datele indică faptul că un consum de canabis în orice moment, fie că este recreațional sau medicinal, poate duce la dezvoltarea bolilor cardiovasculare”, afirmă specialistul Robert Page II.
Literatura combate singurătatea
Oamenii de știință de la Universitatea din Plymouth au descoperit că cititul, scrisul sau pur și simplu împărtășirea poeziei pot ajuta oamenii să facă față izolării sau singurătății și să reducă sentimentele anxioase sau gândurile depresive. Studiul raportează că mulți dintre cei care au împărtășit, au discutat sau au scris literatură și poezie ca pe o modalitate de a face față pandemiei de COVID-19 s-au bucurat de un „impact pozitiv demonstrabil asupra bunăstării lor”. Sondajul a relevat faptul că literatura s-a dovedit utilă și celor care suferă de o durere cronică.