de Georgiana Mihalcea
Procedura de excizie totală mezorectală (TME) este standardul actual pentru rezecția curativă a cancerului rectal cu control local îmbunătățit și rezultate oncologice pe termen lung. Doctor Octavian Popescu (foto), medic chirurg supraspecializat în chirurgia colorectală minim invazivă, la Institutul german de chirurgie oncologică din București, a descris metoda TaTME drept o tehnică chirurgicală esențială pentru rezecția minim invazivă a rectului și a țesuturilor perirectale. Este indicată pacienților cu cancer de rect medial și distal limitat la învelișul mezorectal.
„Poate fi realizată chiar și atunci când tumora este situată foarte jos”
- Ce reprezintă intervenția TaTME?
- TaTME sau altfel spus „Trans anal total mesorectal excision” este una dintre cele mai noi tehnici chirurgicale care ne permite prezervarea sfincterului anal în cazul cancerului rectal, chiar și atunci când tumora este situată foarte jos. Unul dintre cele mai importante avantaje ale TaTME este ceea ce numim „marginea distală”, adică a putea obține o margine clară de țesut normal sub zona unde se află tumora. În cazul operațiilor tradiționale a cancerului rectal, poate fi foarte dificil să ne dăm seama unde este acea margine, unde este acea linie pe care trebuie să o tăiem pentru a putea elimina tumora. TaTME ne permite să controlăm și să definim acea margine distală, acea zonă de sub tumoră ca prim pas în operație.
- Cum era tratat până nu de mult cancerul de rect?
- De obicei, cancerul de rect este tratat folosind tehnici chirurgicale clasice, ceea ce permite salvarea pacientului de boală, însă se finalizează cu amputarea sfincterului, iar acest lucru conduce la anus contra naturii permanent. Acest lucru echivalează cu un stil de viață care are de suferit, mai ales la pacienții tineri, cărora le poate fi afectată și funcția sexuală sau cea urinară.
- Ca să ne dăm mai bine seama, ne puteți da un procent al pacienților care au beneficiat de această formă de intervenție?
- 90% din pacienții diagnosticați cu cancer de rect situat în apropierea sfincterului anal erau condamnați la o viață cu anus contra naturii, cu „pungă” (stomă). Acesta este un dezastru pentru pacientii de toate vârstele, dar mai ales pentru cei tineri, cazuri care sunt întâlnite din ce în ce mai des cu astfel de patologie. Cu această tehnică nouă, pe care eu am învățat-o în Franța și pe care am perfecționat-o cu prof. dr. Hubertus Schmitz-Winnenthal în Germania, am inversat acest raport. Acum 90% din pacienții diagnosticați cu cancer de rect situat în apropierea sfincterului anal pot avea o viață fără anus contra naturii.
„Este realizată de două echipe medicale, una operând prin abdomen, iar cealaltă, prin rect”
- Cum se realizează această tehnică?
- Ea poate fi aplicată cu ajutorul a două echipe medicale, una dintre ele operând prin abdomen, iar cealaltă, prin rect. Echipa abdominală realizează o operație laparoscopică, chirurgie minim invazivă, pentru a elibera rectul împreună cu tot țesutul ganglionar (ganglioni limfatici) în care există riscul de răspândire a celulelor canceroase, pentru a elimina orice risc de reapariție a bolii (recidivă). Avantajul este că echipa vede cel mai mic detaliu la operația laparoscopică, permițându-i astfel să fie agresivă cu cancerul de rect și blândă cu ţesuturile sănătoase din jur, reducând riscul de sângerare, lezare a nervilor și alte complicații.
- Care e misiunea celeilalte echipe?
- Echipa care operează prin rect va introduce în anus o platformă de laparoscopie, prin care, cu ajutorul a trei instrumente lungi și subțiri (între 5 şi 10 mm) va elibera rectul împreună cu tumora rectală de jos în sus până când se va întâlni cu echipa abdominală.
- Ce avantaj prezintă această dublă abordare?
- Avantajul abordului transanal este că putem vedea exact marginea inferioară a tumorii și cât de departe este aceasta situată de sfincterul anal. În funcție de asta, se realizează strategia prin care stabilim cât îndepărtăm din rect în așa fel încât să tăiem în țesut sănătos și să salvăm cât mai mult din sfincterul anal, pentru a putea avea o continență normală după operație (să putem ține scaunul fără să „facem pe noi”). După ce se îndepărtează rectul, se face o examinare la microscop pentru a vedea dacă într-adevăr s-a tăiat în țesut sănătos și avem o distanță de siguranță față de tumoră.
„Ajută la păstrarea funcțiilor sexuale și urinare”
- Cum ați descrie, în câteva cuvinte, finalul operației?
- Operația se finalizează prin coborârea colonului sănătos și prinderea acestuia la sfincterul anal, pentru ca scaunul să fie eliminat pe cale naturală și să se evite stoma definitivă. Asta înseamnă că pacientul nu numai că scapă de cancer de rect în siguranță, dar poate să și aibă o viață perfect normală după operaţie, din toate punctele de vedere (cu funcție sexuală și urinară păstrate).
- Ce trebuie să avem în vedere când alegem echipa care ne va realiza „Operația fără pungă”?
- Intervenția nu poate fi efectuată de orice echipă, este nevoie de una care să fi realizat mai multe astfel de intervenții, pentru a putea efectua cu succes și în siguranță procedura. Este o tehnică dificilă, care este permisă în Europa doar în centre cu rutină în chirurgia rectului - domeniu rezervat chirurgilor supraspecializați în chirurgia colorectală. Dacă nu este realizată din prima corect, operaţia de rect „fără pungă” pentru cancer, va avea consecințe negative în șansa la supraviețuire și în calitatea vieții pacientului: risc de recidivă crescut, de perforație a tumorii cu împrăștierea celulelor tumorale, de incontinență (de a nu putea ține scaunul), risc de impotență și incapacitatea de a urina fără ajutorul unei sonde urinare.
„În proporţie de 90%, cancerele colorectale sunt descoperite şi diagnosticate după vârsta de 50 de ani“
- Cât de răspândit este cancerul colorectal?
- Al treilea cel mai frecvent cancer din lume, cancerul colorectal este totodată a doua cea mai frecventă cauză de mortalitate masculină şi a treia cea mai frecventă cauză de mortalitate feminină. În populația generală, riscul de îmbolnăvire de cancer colorectal într-un moment al vieții este de 5%, însă acest lucru poate să varieze semnificativ în funcție de factorii de risc pe care o persoană îi are în mod individual. În proporție de 90%, cancerele colorectale sunt descoperite și diagnosticate după vârsta de 50 de ani, ceea ce indică faptul că vârsta însăși este un factor de risc. Pe lângă aceasta, mai vorbim despre genetică și despre factorii de mediu, respectiv o dietă săracă în fibre, dar bogată în grăsimi, despre sedentarism, diabet, obezitate, fumat, consum de alcool, afecțiuni cronice inflamatorii intestinale sau un istoric personal de polipi colorectali multipli. Este important de știut că doar 15%-20% dintre cazuri sunt moștenite genetic, restul apar din pricina altor factori de risc la care ne expunem zilnic.