Main menu

header

970 12 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Cea mai recentă ediție a evenimentului CES Tech, de la Las Vegas, a reunit, alături de experți în inovație tehnologică, cercetători și companii care și-au prezentat cele mai avansate dispozitive por- tabile pentru monitorizarea sănătății.

Lingo arată cum reacționează corpul la diverse alimente

Cunoscut sub numele de monitor continuu al glicemiei (CGM), dispozitivul este familiar multora dintre milioanele de oameni cu diabet de tip I: fostul premier britanic Theresa May, care a dezvăluit că are această afecțiune, poartă așa ceva. Pe partea inferioară a plasturelui circular se află un ac fin, care se află în stratul superior al pielii și care urmărește în mod constant nivelul zahărului din sânge, transmițând datele către o aplicație pentru telefonul mobil. Aceste informații sunt vitale pentru a ajuta la gestionarea diabetului. Compania care îl produce, Abbott, a prezentat la CES Tech 2024 varianta Lingo, un dispozitiv de care poate beneficia oricine. Mai precis, acesta, montat pe braț, poate arăta cum reacționează corpul la diverse alimente. Producătorul afirmă că această informație va convinge utilizatorii să facă alegeri alimentare mai bune, cu toate beneficiile care decurg de aici.

MyEye le „spune” nevăzătorilor la ce se uită

970 12 2Firma OrCam a creat o cameră digitală de mici dimensiuni, care se fixează pe o pereche de ochelari și poate spune purtătorului la ce se uită. Gadgetul este numit MyEye, nu cântărește mai mult decât o baterie și folosește tehnologia de inteligență artificială care poate interpreta ceea ce vede camera. Acest lucru este apoi transmis verbal, iar software-ul este capabil să răspundă și la întrebări. Persoanele cu pierdere avansată a vederii se pot astfel bucura de cărți, televiziune, filme și pot citi documente. „Când aveți în față o factură, nu trebuie să citiți fiecare detaliu, aveți nevoie doar de părțile cruciale. Asta poate face acest dispozitiv. Pur și simplu se atinge un buton și sistemul cu inteligență artificială răspunde la orice întrebări despre ceea ce se vede. Poate chiar să descrie cum arată cineva aflat în față sau dacă există ceva care blochează calea”, detaliază reprezentanții producătorului. MyEye este deja disponibil în Marea Britanie.

Brățara de gleznă care ajută la „reînvățarea” mersului

970 12 3Firma australiană de tehnologie pentru sănătate Evolve Mvmt susține că nu contează doar numărul de pași, ci și „calitatea” acestora. Ca urmare, la CES Tech 2024 a prezentat un dispozitiv portabil care este fixat în jurul gleznei și analizează modul în care purtătorul merge. Aceste informații ajută la ameliorarea durerilor articulare și chiar la prevenirea acestei suferințe. Gadgetul trimite actualizări unei aplicații care evaluează tehnica de mers a purtătorului, pe o scară de la unu la zece. „O tehnică incorectă de mers pe jos poate deteriora articulațiile”, explică Barbie Silvera, reprezentant Evolve Mvmt, indiferent că este vorba despre jogging sau mers pe jos. Purtătorii monitorului sunt încurajați de aplicație să schimbe modul în care merg, gadgetul avertizând utilizatorul că pune prea multă greutate pe călcâi sau pe o parte a piciorului, de exemplu. Compania a anunțat că va pune în vânzare dispozitivul în următorii doi ani.

Compania olandeză Whispp a conceput o aplicație care transformă vorbirea șoptită sau deteriorată în propoziții clare și care se aud foarte bine. Dispozitivul le poate fi de folos pacienților care au suferit un accident vascular cerebral sau care au fost diagnosticați cu boala Parkinson