Main menu

header

de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Grăsimea abdominală predispune la Alzheimer

Persoanele care au cantități mari de grăsime stocate în jurul organelor pe măsură ce îmbătrânesc pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta boala Alzheimer, sugerează un nou studiu, derulat la Washington University School of Medicine, din St. Louis. Acest tip de grăsime nu se reflectă obligatoriu într-un indice de masă corporală ridicat. Grăsimea viscerală, care se poate acumula în jurul organelor, chiar și ale persoanelor cu un IMC sănătos, este asociată cu modificări ale creierului care survin și cu decenii înainte de a se observa orice simptom de declin cognitiv.

Tulburarea bipolară duce la deces prematur

Persoanele cu depresie severă, caracterizată prin schimbări extreme de dispoziție, au un risc semnificativ mai mare de a muri prin accidente, violență sau sinucidere, explică oamenii de știință de la Spitalul Niuvanniemi, din Finlanda. În plus, sunt de două ori mai pasibili de a deceda din cauze fizice, consumul de alcool fiind un factor agravant important. Tulburarea bipolară este una dintre cele mai răspândite probleme de sănătate din lume. Numai în SUA, cheltuielile medicale legate de tratarea acestei afecțiuni se ridică la 326 de miliarde de dolari anual.

Jocul Monopoly stimulează gândirea copiilor

Jocul Monopoly poate îmbunătăți abilitățile matematice ale copiilor mici, potrivit rezultatelor unui nou studiu. Cercetările anterioare au stabilit că jocul poate contribui la învățare și dezvoltare, inclusiv la abilități de citire și alfabetizare. Noul studiu a relevat faptul că în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 9 ani, jocurile bazate pe numere le pot spori semnificativ celor mici abilitățile de socotit, îmbunătățind cu peste 50% capacitatea de adunare și de a distinge dacă un număr este mai mare sau mai mic decât altul.

Expunerea la lumină noaptea creşte riscul de PTSD

Cel mai mare studiu din lume privind expunerea la lumină și impactul acesteia asupra sănătății mintale a constatat că expunerea crescută la lumină pe timp de noapte crește riscul de tulburări psihiatrice, cum ar fi anxietatea, sindromul posttraumatic (PTSD), afecțiunea bipolară și de autovătămare. Pe de altă parte, cercetarea a mai constatat că creșterea expunerii la lumină în timpul zilei poate acționa ca un mijloc nonfarmacologic pentru reducerea riscului de psihoză. La voluntarii expuși la cantități mari de lumină noaptea, riscul de depresie a crescut cu 30 de procente.