Main menu

header

981 14 2de Georgiana Mihalcea

Toată săptămâna așteptați cu nerăbdare weekendul pentru a vă reîncărca bateriile (sau pentru a vă distra), dar, odată ce a sosit, vă simțiți și mai obosit și doriți să rămâneți în pat. Dar ce vă dă acel sentiment atât de intens la final de săptămână? Și cum faceţi să evitaţi epuizarea? Haideți să vedem ce spun experții!

Cine vă fură energia

Medicul francez, doctor Gérald Kierzek, spune că există, într-adevăr, un efect de oboseală resimțit în weekend de multe persoane, dar acest lucru poate fi explicat destul de simplu. Pe lângă o nevoie mai intensă de recuperare la final de săptămână, de vină ar fi ritmurile care diferă între zilele lucrătoare și cele libere. În primul rând, vorbim despre un decalaj de somn. De luni până vineri, avem programe regulate de somn din cauza obligațiilor de la serviciu sau de la școală. „Dar în weekend, ne schimbăm rutina de somn, ne culcăm mai târziu sau ne trezim mai târziu, ceea ce poate perturba ceasul biologic și poate duce la oboseală”, explică expertul. Unii oameni acumulează, de asemenea, stres pe parcursul săptămânii din cauza solicitărilor de la locul de muncă, a responsabilităților familiale sau a altor angajamente. Weekendul poate fi momentul în care corpul și mintea încep să simtă efectele acestui stres, manifestându-se ca o senzație de oboseală. În al treilea rând, obiceiurile alimentare se pot schimba, de asemenea, cu mese diferite, gustări mai dese sau supraalimentare. Aceste variații dietetice pot afecta energia și oboseala cu vârfuri și explozii de insulină. Rutina în timpul săptămânii oferă adesea un anumit nivel de predictibilitate și de stabilitate. În zilele de la sfârșitul săptămânii, când aceste rutine sunt perturbate, unii oameni se pot simți mai puțin energici. Ultimul motiv se referă la o activitate fizică diferită: prea mult exercițiu intens în perioada liberă sau, dimpotrivă, inactivitatea excesivă poate duce la oboseală.

Până la epuizare e doar un pas

A vă simți în mod constant stresat sau suprastimulat în timpul săptămânii de lucru ar putea indica un burnout (epuizare totală) iminent. Dacă vedeți că paharul vă este aproape plin, luați în considerare să cereți ajutor șefului sau colegilor pentru a vă redistribui sarcinile de lucru sau a vă sprijini pe partenerul/partenera de viață la treburile casnice. Stabilirea unor limite clare la locul de muncă poate ajuta, de asemenea, să împiedice aceste responsabilități să nu se strecoare în zilele libere. De asemenea, puteți încerca respirația relaxantă, meditația sau practicarea unui sport pentru a gestiona nivelurile crescute de stres și de anxietate. Monitorizați timpul petrecut pe ecrane și încercați să vă deconectați cu cel puțin o oră înainte de culcare, pentru a vă optimiza somnul în timpul săptămânii de lucru (ceea ce vă poate reduce și oboseala în zilele libere). Pentru a face acest lucru, ar putea fi util să vă reamintiți că nu toate mesajele text, notificările de pe rețelele sociale sau e-mailurile de la serviciu sunt urgențe!

Suprastimularea din sarcinile de lucru și expunerea constantă la ecrane vă pot împinge, de asemenea, în epuizare mentală

Când ar trebui să vă faceţi griji?

Oboseala care apare sâmbăta și duminica este deci normală, mai ales dacă vineri seara schimbați ritmul de viață. Dacă acest sentiment vă deranjează, doctor Gérald Kierzek vă sfătuiește să vă revizuiți obiceiurile: să acordați mai multă atenție somnului, să mâncați corect, fără excese și să vă gestionați activitatea fizică (nici prea multă, nici prea puțină). „Pe de altă parte, dacă senzația persistă în ciuda acestor ajustări ale stilului de viață, poate indica și o problemă de sănătate. În fața unei oboseli de durată, este mai bine să consultați un specialist din domeniul sănătății”.