de Georgiana Mihalcea
Un amplu studiu care a durat peste şapte decenii, recent dat publicității, a analizat creierele a peste 3.000 de americani cu vârste cuprinse între 55 și 65 de ani. Oamenii de știință au constatat că cei născuți în anii 1970 au avut un volum general al creierului cu 6,6% mai mare decât cei născuți în anii 1930. În plus, membrii Generației X (așa cum sunt numiți tinerii de azi) au prezentat un volum de materie albă cu aproape 8% mai mare și un volum de suprafață a materiei cenușii cu aproape 15% mai mare decât oamenii născuți între 1928 și 1945.
Hipocampusul a înregistrat o creștere a volumului cu 5,7%
Hipocampusul, care este legat de funcțiile cognitive precum memoria și învățarea, a înregistrat o creștere a volumului cu 5,7% în generațiile succesive analizate. Iar aceste constatări s-au menținut chiar și după ajustarea pentru alți factori relevanți, precum înălțimea, vârsta și sexul. „Deceniul în care se naște cineva pare să aibă un impact asupra dimensiunii creierului și, potențial, asupra sănătății creierului pe termen lung”, explică, într-un comunicat de presă, neurologul Charles DeCarli de la Universitatea Davis din California, care a condus cercetarea. Specialistul a mai adăugat că, în ciuda rolului major al geneticii în determinarea dimensiunii creierului, descoperirile sugerează că și influențele externe, precum factorii de sănătate, sociali, culturali și educaționali, pot juca un rol semnificativ.
Analiza a durat 75 de ani și a cuprins 3 generații
Cercetarea, care a durat 75 de ani, arată cum s-a modificat în timp creierul persoanelor din diferite generații, începând cu anul 1948, când echipa a analizat prin rezonanță magnetică a creierului (RMN) participanții la Framingham Heart Study (FHS). Studiul analiza la început tiparele bolilor cardiovasculare și a altor boli, aceasta a continuat timp de peste şapte decenii și acum include a doua și a treia generație de participanți. RMN-urile au fost efectuate între 1999 și 2019 cu participanții FHS născuți în anii 1930 până în anii 1970. Analiza s-a concentrat asupra a 3.226 de participanți (53% femei, 47% bărbați) cu o vârstă medie de aproximativ 57 de ani la momentul RMN-ului. După ce au comparat RMN-urile persoanelor născute în anii 1930 cu cele născute în anii 1970, s-au observat creșteri graduale, dar consistente în mai multe structuri ale creierului. O analiză a volumului creierului (cunoscut și ca volum intracranian) a evidențiat creșteri continue pe parcursul fiecărui deceniu. Pentru participanții născuți în anii 1930, volumul mediu a fost de 1.234 de mililitri, în timp ce pentru cei născuți în anii 1970, acesta a fost de 1.321 de mililitri, reflectând o creștere de aproximativ 6,6%.
La noi în țară, aproximativ 250.000 de persoane suferă de demență
Rata demenţei a scăzut cu 20% după anii ’70
Având creierul mai mare, spun oamenii de știință, scade riscul de a dezvolta o boală de temut: demența. Materia albă, materia cenușie, hipocampul au crescut și ele la persoanele născute în anii 1970 față de cele născute în anii 1930. Aproximativ 7 milioane de americani trăiesc cu boala Alzheimer și se estimează că acest număr va crește la 11,2 milioane până în 2040. Cu toate acestea, o cercetarea anterioară din SUA a observat o reducere cu 20% a incidenței demenței pe deceniu începând cu anii 1970. Aceasta poate fi explicată de creșterea dimensiunii creierului.