de Roxana Istudor şi Adrian Barna
ADHD (tulburare de hiperactivitate, cu deficit de atenție) este considerată în general o afecțiune a copilăriei. Dar un număr tot mai mare de adulți suferă de simptomele specifice, care pot duce la afectarea activității profesionale.
Căutare perpetuă a recompensei imediate
ADHD este o tulburare genetică de neurodezvoltare, în care creierul crește diferit, lipsind acțiunea unor substanțe chimice specifice implicate în plăcere și recompensă. Rezultatul este acela că persoanele afectate caută modalități de a stimula aceste substanțe, manifestând neatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Trăsăturile comune ale ADHD includ neîndeplinirea sarcinilor mai lungi (unele persoane nici măcar nu le încep), distragerea frecventă, neliniște - manifestată fie exterior, fie interior - întreruperea altor persoane. Simptomele sunt similare atât pentru adulți, cât și pentru copii, deși elemente ale acestora diferă sau se schimbă pe parcurs. Deși există o recunoaștere tot mai mare a prezenței ADHD la adulți - datele globale estimează rata bolii la adulți la 2,58% - mulți oameni încă trăiesc cu aceste simptome fără diagnostic - și implicit fără tratament și atenția necesară - întrucât în multe cazuri pur și simplu nu-și dau seama că ceea ce experimentează este diferit și că reprezintă tabloul constitutiv al unei afecțiuni. Dar diagnosticarea aduce după sine tratamentul adecvat și implicit îmbunătățirea stimei de sine, a productivității și a calității vieții.
Asociat cu o gamă largă de afecțiuni coexistente
ADHD poate fi o afecțiune debilitantă și este asociată cu o probabilitate mare de scădere a calității vieții, probleme legate de consumul de substanțe, șomaj, răniri accidentale (întrucât aceste persoane pot ajunge să caute riscul), sinucidere și moarte prematură. De asemenea, boala este asociată în mod obișnuit cu o gamă largă de afecțiuni coexistente la adulți. De exemplu, depresia este de aproape trei ori mai răspândită la persoanele cu ADHD și aproape jumătate dintre adulții diagnosticați au tulburare de spectru bipolar. În general, potrivit experților, aproximativ 70% dintre adulții cu ADHD se confruntă și cu dereglare emoțională, ceea ce poate face mai dificil controlul de specialitate. În plus, aproape toți adulții cu ADHD au disforie sensibilă la respingere, o afecțiune în care critica poate provoca sensibilitate emoțională extremă sau chiar durere. În aceste condiții, tratarea ADHD poate costa sume importante, întrucât implică îngrijirea medicală sau ajutor social.
Sfidarea autorității, probleme în menținerea relațiilor
Adulții cu ADHD pot avea o memorie de lucru slabă - cum ar fi imposibilitatea de a-și aminti o simplă listă - și „orbire de timp” (incapacitatea de a percepe timpul) ori răspuns emoțional disproporționat la respingere, indiferență sau comentarii acide. Unii pot avea, de asemenea, tulburare de opoziție sfidătoare, ceea ce înseamnă că adesea reacţionează negativ la dispoziții ale superiorilor, reguli sau ierarhii profesionale și nu pot prioritiza ce au de lucrat, nu pot sta la întâlniri, nu duc la capăt proiectele, nu sunt atenți la detalii. În același timp, persoanele cu ADHD au dificultăți majore în viața de fiecare zi - uită unde și-au lăsat cheile, ce au de făcut, resimt anxietate inclusiv în prezența celor mai apropiați, au probleme în menținerea relațiilor.
Etichetările colegilor și sentimentul de culpă
Mulți angajați cu ADHD se confruntă cu provocări care pot inhiba succesul. Indiferent dacă își dezvăluie problemele sau le păstrează private, efectele îi urmăresc în carieră, afectându-le siguranța jobului, opțiunile, relațiile de muncă și chiar modul în care se simt despre ei înșiși ca profesioniști. Pe lângă faptul că acești pacienți pot fi ușor etichetați de colegi și, mai grav, de șefi, ca fiind leneși, dezorganizați, dezinteresați, intervine și sentimentul propriu de culpă, care complică și mai mult tabloul emoțional și așa încărcat al acestor persoane. Această autojudecare reprezintă unul dintre efectele secundare majore, care, potrivit specialiștilor, pot trimite persoanele cu ADHD spre stări emoționale negative foarte profunde. Acești pacienți ajung să se întrebe de ce nu pot face ceea ce altora le este atât de ușor să realizeze în aceeași profesie sau chiar pot deveni dezinteresați de a face ceva, întrucât ajung să creadă că degeaba se apucă, oricum nu le va ieși sau nu vor termina.
Mascarea problemelor crește riscul exploziei emoționale
Adesea, persoanele cu ADHD se tem să ceară ajutor, deoarece asta înseamnă să-și anunțe diagnosticul și riscă stigmatizarea, întrucât afecțiunea are un renume foarte prost, mai ales în rândul angajatorilor. Și asta pentru că, potrivit experților, există încă foarte mulți oameni care nu cred în ADHD şi faptul că creierul acestor oameni funcționează diferit este deja o piedică majoră în acceptarea lor în echipe de lucru. Chiar dacă de multe ori afecţiunea poate fi prezentă la persoane cu IQ ridicat, care reuşesc să compenseze o parte dintre simptome și uneori chiar ajung în funcții executive grație abilităților lor, de obicei persistă dificultăţile în a menţine atenţia pe perioade lungi, disfuncţiile în planificare şi organizare şi impulsivitatea. Ca urmare, mulți aleg să-și mascheze problemele și încearcă să le gestioneze „din mers”, pe cont propriu, uneori chiar prin minimizare. Dar astfel crește riscul de a duce emoțiile până la punctul exploziei. „ADHD nu se referă doar la copiii care nu stau locului și care sunt adesea victime ale stereotipurilor sau la oameni care sunt distrași cu ușurință - este o tulburare complexă, de neurodezvoltare, care se manifestă prin diverse simptome și comportamente” explică Tracy Winter, specialist în neurodiversitate de la Nerd Coach, Texas.
Extinderea lucrului de acasă, „o gură de oxigen“
Angajații cu ADHD rareori găsesc înțelegere la manageri pentru cereri specifice care să-i ajute să se adapteze la locul de muncă, chiar dacă acestea sunt minimale și nu implică investiții. În plus, pot fi sabotați de colegii care consideră că sunt favorizați și tratați mai special. Așa se face că multe persoane care suferă de această tulburare nu-și găsesc locul la birou, pierd locuri de muncă și sunt priviți ca oameni „care nu au ce căuta în această profesie”. Dar pandemia, cu blocajele implicite, plus schimbarea paradigmei muncii la nivel global și extinderea lucrului de acasă au fost, paradoxal, o gură de oxigen pentru persoanele cu ADHD, permițându-le acea flexibilitate care să le ajute să obțină rezultate mai bune în carieră.