de Georgiana Mihalcea
Cercetătorii de la Universitatea California Irvine (UCI) au demonstrat că persoanele expuse în fiecare noapte, timp de două ore, la aromele emise de odorizantele de cameră au înregistrat o creștere uimitoare, de 226%, a capacităților cognitive. Studiul, publicat în Frontiers in Neuroscience, reprezintă încă o dovadă a legăturii deja cunoscute dintre funcția olfactivă și memorie și poate ajuta la crearea unor metode noninvazive eficiente pentru atenuarea simptomelor demenței.
Crește cu 226% performanța cognitivă
Proiectul a fost realizat prin intermediul Centrului de Neurobiologie, Învățare și Memorie al UCI și a implicat bărbați și femei cu vârste cuprinse între 60 și 85 de ani, fără deficiențe de memorie. Toți participanții au primit un difuzor de parfum de cameră și șapte uleiuri esențiale cu arome diferite. Cei din grupul de studiu au primit uleiuri concentrate, iar cei din grupul de control au avut uleiuri diluate. Vreme de şase luni, participanții au pus câte un ulei diferit în difuzorul de parfum, în fiecare seară înainte de culcare, iar acesta era activat pe o perioadă de două ore în timpul somnului. Persoanele expuse la mirosul uleiurilor concentrate au înregistrat o creștere cu 226% a performanței cognitive în comparație cu grupul de control, măsurată printr-un test folosit în mod obișnuit pentru evaluarea memoriei. Testele imagistice au scos la iveală o integritate mai bună a fasciculului frontotemporal stâng. Acesta conectează lobul temporal medial de cortexul prefrontal res- ponsabil cu luarea deciziilor și devine mai puțin eficient odată cu înaintarea în vârstă. Participanții au raportat că au un somn mai profund.
Reduce nivelul de agitație și atenuează manifestările de anxietate
Cercetătorii au descoperit de mult timp că pierderea simțului olfactiv sau a capacităţii de a simți mirosurile poate prezice dezvoltarea a 70 de boli neurologice și psihiatrice. Acestea includ Alzheimer, schizofrenie și alte forme de demență, Parkinson și alcoolism. Oamenii de știință au mai descoperit anterior că expunerea persoanelor cu demență moderată la până la 40 de mirosuri diferite, de două ori pe zi, a îmbunătățit memoria și abilitățile de limbaj și a atenuat simptomele depresiei. Mirosurile pot influența centrii emoționali ai creierului și pot induce stări de calm și de relaxare. Un studiu publicat în International Journal of Geriatric Psychiatry a constatat că pacienții cu demență care au fost expuși la mirosuri plăcute, cum ar fi lavanda și trandafirul, au prezentat o reducere a nivelului de agitație și o atenuare a manifestărilor de anxietate.
Simțul olfactiv are privilegiul de a fi direct conectat la circuitele de memorie ale creierului
„Am expus participanţii la un singur miros, în loc să folosim simultan multiple arome“
Michael Leon, profesor de neurobiologie și comportament și membru al CNLM (Centrul pentru Neurobiologie, Învățare și Memorie), a declarat că: „După vârsta de 60 de ani, simțul olfactiv și funcțiile cognitive încep să se reducă drastic. Dar nu este realist să credem că persoanele cu deficiențe cognitive s-ar putea expune zilnic la mii de tipuri de mirosuri. De aceea am redus numărul de arome la doar șapte, expunând participanții la un singur miros de fiecare dată, în loc să folosim simultan multiple arome, așa cum s-a întâmplat în proiectele de cercetare anterioare. Prin posibilitatea de a simți mirosurile atunci când dormim, am eliminat necesitatea de a aloca timp pentru această activitate pe perioada zilei”.