de Georgiana Mihalcea
Chiar dacă sunteți atenți la ceea ce puneți în coșul de cumpărături și căutați să mâncați mereu echilibrat, este posibil să treceți cu vederea detalii care vă pot determina să cumpărați alimente nesănătoase, pe care le considerați bune. Dacă despre prăjituri, napolitane, bomboane, burgeri sau merdenele știți deja că sunt pe lista neagră în orice dietă și le puteți consuma doar ocazional, în cantități mici, de poftă, de la alte alimente speraţi să fie alegeri sănătoase. Dar nu este întotdeauna așa.
Alimentaţia este pe locul al treilea în topul mențiunilor românilor
Raportul anual de cercetare realizat de CIPRA, în luna mai 2024, alături de Reveal Marketing Research, pune în evidență o schimbare notabilă a ierarhiei aspectelor primordiale pentru calitatea vieții românilor. Astfel, în 2024 respondenții au clasat pe primul loc somnul/odihna, cu importanță majoră pentru 54% dintre aceștia. Echilibrul dintre viața personală și cea profesională a urcat pe locul doi (52%, față de 45% în 2023), iar alimentația se află pe locul trei, în cădere de pe prima poziție pe care o deținea anul trecut (51%, față de 67% în 2023). Pe locurile patru și cinci se află în continuare activitatea sportivă și răsfățul cu moderație, situat pe ultimul loc ca importanță față de 2023, însă cu o creștere semnificativă, de la 28% la 34% anul acesta. Conform studiului CIPRA, alimentația este unul dintre cele mai importante aspecte pentru calitatea vieții, situându-se pe locul al treilea în topul mențiunilor românilor, după somn/odihnă și echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Alimentația este un aspect mai puțin menționat de respondenți anul acesta, comparativ cu anul precedent (67%), dar totuși important în special pentru cei cu vârste între 55 şi 65 de ani. Totodată, 62% dintre respondenți sunt mulțumiți de alimentele pe care le consumă. În continuare, expertul CIPRA, doctor Oana Bulzan, menționează câteva dintre produsele care pot face parte din această categorie.
Iaurturi „light”, batoane de cereale, sucuri de fructe, pâine integrală…
Unele iaurturi care sunt etichetate ca fiind „light” sau „fără grăsimi” pot conține îndulcitori artificiali sau arome artificiale pentru a compensa lipsa de grăsimi sau pentru a îmbunătăți gustul. Multe batoane de cereale sau musli, chiar cele care sunt promovate ca fiind bogate în fibre și sănătoase, pot conține zahăr adăugat în cantități mari, uleiuri hidrogenate și conservanți pentru a prelungi durata de la raft. De asemenea, sucurile de fructe ambalate sunt adesea procesate și pot conține zahăr adăugat, arome artificiale și conservanți. Chiar și cele etichetate ca fiind „100% naturale” pot fi concentrate de suc de fructe diluate cu apă și îndulcite cu zahăr. Unele tipuri de pâine integrală ambalată pot conține aditivi pentru a îmbunătăți textura, gustul sau durata de la raft. Pot avea cantități semnificative de zahăr sau uleiuri adăugate.
Dacă veți citi cu atenție eticheta unor alimente pe care le considerați sănătoase, puteți observa că acestea conțin deseori zahăr adăugat, conservanți, sare, arome sau îndulcitori artificiali
… Sendvişuri gata preparate
Există pe piață sendvișuri promovate ca fiind sănătoase - cu felii din pâine integrală, șuncă, brânză și alte ingrediente. Însă, dacă vă uitați atent la șunca folosită, ați putea să descoperiți că este foarte procesată, cu un conținut mare de sare și sodiu. Dacă nu aveți o alternativă la îndemână, puteți opta să mâncați jumătate dintr-un astfel de sendviș și să compensați cu câteva legume tăiate lângă, cum ar fi roșii, castraveți, ardei. Cea mai sănătoasă modalitate de a prepara un sendviș este de a-l pregăti acasă, folosind, de exemplu, carnea rămasă de la prânz sau de la cină, în loc de mezeluri cumpărate din comerț.