Main menu

header

1006 13 1de Georgiana Mihalcea

Diastaza abdominală (diastasis recti, diastasis rectus abdominis) este un termen medical ce descrie procesul de separare a mușchilor drepți abdominali, întâlnit frecvent la femeile însărcinate și în perioada postpartum (după naștere). Doctor Ingrid Gheorghe (medalion), medic primar obstetrică-ginecologie, cu competențe în colpo- scopie, histeroscopie, planificare familială, chirurgie laparoscopică ginecologică, ultrasonografie obstetricală și ginecologică, la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a mărturisit că, în mod normal, separarea mușchilor abdominali se ameliorează fără nicio intervenție în primele şase-opt săptămâni postpartum, prin redobândirea treptată a tonusului muscular al drepților abdominali. Persistența afecțiunii la şase luni postpartum poate afecta, în medie, până la 40% dintre femei.

„Zona dintre mușchii drepți abdominali nu se mai închide atât cât ar trebui”

- Ce este diastaza abdominală?

- Diastaza mușchilor drepți abdominali este o modificare întâlnită frecvent la gravide și apoi la femei după naștere. Ea constă în separarea mușchilor drepți de pe linia mediană a peretelui abdominal. Această distanțare poate persista după naștere ani întregi și constă în aspectul de burtă umflată. Defectul poate fi reparat prin exerciții speciale care ajută la apropierea mușchilor pe linia mediană. Mușchii drepți abdominali sunt situați în plan vertical la nivelul porțiunii mijlocii a abdomenului, care trec prin dreptul stomacului - pachetul celor șase „pătrățele”. Sunt împărțiți în mușchii din dreapta și cei din stânga liniei albe - porțiunea mijlocie a abdomenului, care e de fapt o bandă fibroasă. Când uterul crește în volum, pe parcursul sarcinii, abdomenul se destinde și linia albă se subțiază, iar mușchii se separă pentru a permite extinderea uterului. După naștere, linia albă își revine și mușchii ajung treptat înapoi pe linia mediană. Când țesutul își pierde elasticitatea prin extensie foarte puternică, zona dintre mușchii drepți abdominali nu se mai închide atât cât ar trebui și astfel apare diastaza.

- Câte tipuri există?

- Sarcina produce presiune mare asupra peretelui abdominal, dar diastază pot prezenta uneori și bărbații și chiar copiii. La gravide, în general, diastaza abdominală apare în trimestrul al treilea de sarcină, când copilul înregistrează cea mai mare creștere în uter. În general, însă, diastaza abdominală este constatată după naștere.

„Efortul fizic excesiv și acumularea de kilograme se numără printre principalele cauze”

1006 13 2- Din ce cauze poate apărea această problemă medicală?

- Cauzele de apariție a diastazei abdominale la femeile însărcinate sunt în principal următoarele: creșterea rapidă în dimensiuni a fătului, în special în trimestrul al treilea; suprapurtarea sarcinii dincolo de 40 de săptămâni; întinderea fibrelor musculare și a țesutului conjunctiv; creșterea în greutate; efortul depus în timpul nașterii naturale ori asociat cu tusea cronică sau cu defecația în caz de constipație cronică. Principalele cauze de apariție a diastazei abdominale la bărbaţi sunt: efortul fizic intens, cel mai adesea în cazul în care bărbatul efectuează o activitate sportivă, ridicarea greutăților, afecțiuni hepatice cu acumulare de lichid în abdomen și, evident, excesul de kilograme. Diastaza abdominală la bebeluși și la copii apare din cauza dezvoltării insuficiente a musculaturii abdominale. Diastaza apărută la nou-născut se remite în general până la vârsta de 3 ani.

- Cum se manifestă această afecțiune? Ce semne ar trebui să ne trimită la medic?

- Manifestările clinice ale diastazei abdominale includ: abdomen proeminent, mai ales în zona liniei albe (central); prezența unei tumefacții similare unui săculeț deasupra sau sub ombilic; o contracție deficitară a mușchilor abdominali; durere la nivelul mușchilor drepți abdominali; balonare postprandială, adică după masă.

„Mai mult de jumătate dintre cazurile apărute după naștere se remit spontan”

- Ce investigații sunt recomandate pentru a pune diagnosticul?

- Diagnosticul de diastază abdominală se stabilește în urma discuției cu pacientul și după examenul clinic. Pot fi necesare și investigații precum ecografia, tomografia computerizată sau imagistica prin rezonanță magnetică. Ecografia este cea mai utilizată investigație din timpul sarcinii. Medicul va urmări să stabilească extensia zonei slabe a peretelui abdominal.

- Când este necesar tratamentul?

- Mai mult de jumătate dintre cazurile de diastază abdominală după naștere se remit spontan, în general în primele opt săptămâni de la naștere. Dacă manifestările persistă mai mult de două luni de la naștere, atunci pacientele trebuie să se adreseze medicului, pentru un consult și alte investigații, prin care apoi să fie decise opțiunile de tratament.

- În ce constă?

- Tratamentul diastazei abdominale poate include: exerciții fizice (kinetoterapie), purtarea unui corset sau chiar operație pentru diastază efectuată de medicul chirurg. Pentru a favoriza vindecarea, este important ca pacientele să evite unele activități: ridicarea greutăților, exercițiile sau activitățile care determină contracția mușchilor abdominali; constipația; tusea cronică. Exercițiile recomandate pentru a favoriza reducerea diastazei abdominale sunt indicate de medicul de medicină fizică și de reabilitare și sunt efectuate sub supravegherea unui kinetoterapeut. Acestea favorizează refacerea musculaturii. La finalul perioadei de recuperare, pacienta își poate relua activitatea zilnică obișnuită.

Complicaţiile secundare diastazei netratate sunt balonarea, constipaţia, durerile abdominale, durerile lombare secundare posturii vicioase. Foarte rar poate apărea ocluzie intestinală

„La gravide, în general, diastaza abdominală apare în trimestrul al treilea de sarcină, când copilul înregistrează cea mai mare creștere în uter“

„Se recomandă menţinerea unei greutăţi corporale optime“

- Cum putem preveni apariția diastazei abdominale? Ce exerciții și schimbări ale stilului de viață pot fi recomandate?

- Diastaza abdominală poate fi prevenită prin adoptarea unui stil de viață echilibrat. Se recomandă menținerea unei greutăți corporale optime, dar și menținerea unei posturi corecte în timpul practicării unor activități fizice. Poate fi utilă și tonifierea musculaturii abdominale, dar în acest scop trebuie efectuate acele exerciții indicate de medicul de medicină fizică și de reabilitare, dar și de kinetoterapeut. Trebuie știut că activitățile de fitness realizate de rutină, inclusiv abdomenele, flotările, înotul, anumite poziții de yoga pot înrăutăți diastaza abdominală. Unii antrenori pot recomanda astfel de programe fără să știe că așa pot înrăutăți diastaza și de aceea este de preferat ca toate exercițiile să fie indicate de medicul de medicină fizică și de reabilitare. Cele mai recomandate exerciții în perioada postnatală sunt mersul pe jos și pe bicicletă eliptică sau staționară, cu burtieră în primele șase săptămâni.