de Georgiana Mihalcea
Băile cu gheață erau deja cunoscute ca fiind benefice pentru reducerea nivelului de stres, întărirea sistemului imunitar și chiar pentru stimularea circulației sângelui, dar s-au dovedit a fi eficiente și în atenuarea unora dintre simptomele menopauzei. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de cercetătorii de la University College London (UCL) care au evaluat efectele acestei activități fizice asupra a 1.114 femei, inclusiv a 785 de femei aflate în postmenopauză, care o practicau deja înainte de participarea la această cercetare.
Scad nivelul de anxietate
„Apa rece este fenomenală. Mi-a salvat viața. În apă, pot face orice. Toate simptomele dispar și mă simt cel mai bine”, afirmă una dintre participantele la studiu în vârstă de 57 de ani, citată într-un comunicat UCL. Publicate în jurnalul Post Reproductive Health, rezultatele acestei lucrări sugerează că înotul în apă rece a ajutat într-adevăr la atenuarea unora dintre simptomele asociate cu această etapă din viața femeilor. Participantele au menționat, în special, o îmbunătățire a nivelului de anxietate (47%), schimbări de dispoziție (34%), depresie (31%) și bufeuri (30%) după înotul în apă rece.
Este o activitate curativă pentru persoanele ocupate
„S-a descoperit anterior că apa rece îmbunătățește starea de spirit și reduce stresul la persoanele care înoată în aer liber, iar băile cu gheață au fost folosite de multă vreme pentru a stimula recuperarea leziunilor musculare la sportivi. Studiul nostru confirmă, de asemenea, modul în care femeile pot folosi această activitate pentru a ameliora simptomele fizice ale menopauzei cum ar fi bufeurile și durerile articulare”, subliniază profesorul Joyce Harper, autorul principal al studiului. În concluziile lor, cercetătorii UCL explică, de asemenea, că majoritatea femeilor, aproximativ 63%, s-a angajat în această activitate în aer liber doar pentru a ameliora aceste neplăceri fizice apărute după o anumită vârstă. Pe baza unor comentarii menționate în studiu, se pare că înotul în apă rece este considerat o adevărată gură de aer proaspăt, mai ales de cei cu o activitate intensă; care raportează „eliberarea imediată de stres și anxietate” sau consideră această practică drept o activitate „curativă”.
Efectele sunt amplificate pe măsură ce apa se răceşte
„Majoritatea femeilor înoată pentru a ameliora neplăceri precum anxietatea, schimbările de dispoziție și bufeurile, iar efectele sunt amplificate pe măsură ce temperatura apei scade. Frecvența sesiunilor de înot și durata acestora au jucat, de asemenea, un rol important. Cei și cele care au înotat mai mult au experimentat efecte mai pronunțate”, continuă profesorul Joyce Harper. Atenție, însă, înotul în apă rece nu este lipsit de riscuri, după cum subliniază principalul autor al acestui studiu. „Se recomandă prudență atunci când faceți băi reci, deoarece puteți fi expuși riscului de hipotermie, șoc termic, tulburări de ritm cardiac sau chiar înec. În funcție de locul în care faceți baie, standardele de calitate a apei pot varia și ele”, explică ea.
Avantajul înotului în apă rece este că permite oamenilor să facă mișcare în natură și adesea cu prietenii
Temperaturi scăzute cu beneficii multe
Nu este prima dată când sunt evidențiate beneficiile apei reci și, în general, ale frigului. La începutul anilor 2000, un studiu finlandez a prezentat avantajele băilor cu gheață asupra bunăstării generale. Înotul de iarnă sau înotul în gheață, este foarte răspândit în țările din nordul Europei. În Finlanda, întâlnim această practică în special sub denumirea de „avanto”, un ritual care stimulează circulația sângelui, întărește sistemul imunitar, ajută la refacere și susține fermitatea și elasticitatea pielii. În același sens, metoda Wim Hof, inventată de olandezul cu același nume, ar garanta „o stare de bine și de plenitudine absolută”, mai ales dacă este combinată cu meditația.