Main menu

header

de Ana Trifan

În numărul trecut al revistei vă prezentam zece dintre cele mai ciudate boli din lume şi acum continuăm prezentarea ineditului top, cu alte afecţiuni extrem de rare. Mâini extraterestre ce nu ascultă de propriul corp şi morţi vii ce umblă prin lume... La puţine dintre acestea s-a descoperit factorul declanşator, iar tratamentele sunt deseori inexistente. Iată, aşadar, alte zece afecţiuni stranii…

11. Sindromul mâinii extraterestre
Cunoscută şi ca sindromul Dr. Strangelove sau al mâinii anarhice, această afecţiune este una de natură neurologică. Cei afectaţi au senzaţia că au pierdut controlul asupra unuia dintre membrele superioare. S-a raportat că bolnavii se angajează în lupte violente cu propria mână, iar, în unele cazuri, braţul extraterestru a încercat chiar să-i sugrume pe bolnavi în somn! Acest sindrom este cauzat de traume suferite de creier: atacuri cerebrale sau anevrisme. Deşi nu se poate spune că s-a descoperit un leac împotriva acestei boli, simptomele pot fi tratate într-o mică măsură.

12. Sindromul Stendhal
Această afecţiune presupune apariţia unei stări de anxietate, ameţeală, ritm cardiac crescut, halucinaţii sau chiar leşin în faţa unei opere de artă deosebit de frumoasă. Senzaţia poate fi provocată de o singură operă de artă sau de o locaţie în care există mai multe forme de artă. Sindromul a fost de multe ori asociat cu arta din oraşul italian Florenţa, dar au fost întâlnite reacţii similare la nenumărate alte forme de frumuseţe din întreaga lume.

13. Sindromul morţilor vii
Cei care suferă de sindromul Cotard au senzaţia că sunt morţi şi au pierdut părţi din corp sau că le putrezesc. În anumite cazuri, bolnavii sunt chiar convinşi că nu există! Boala este cauzată, de obicei, de traume severe suferite de creier sau de boli mentale.

14. Sindromul Ierusalim
Această afecţiune este o formă de manie religioasă cauzată sau potenţată de vizita în Oraşul Sfânt. Suferindul (creştin sau evreu), odată ajuns în Ierusalim, începe să sufere de o anumită fervoare în timpul vizitei, sfârşind prin a începe să creadă că este într-o misiune religioasă sau chiar se consideră un anumit personaj biblic. Persoanele afectate se îmbracă deseori în haine albe şi încep să ţină ritualuri şi discursuri religioase în locurile considerate sfinte din Ierusalim. Din 1980 au fost raportate 100 de astfel de cazuri în fiecare an. Încă nu s-a putut stabili dacă toţi cei care s-au confruntat cu acest sindrom au suferit şi de alte boli psihice înainte de a ajunge în Ierusalim.

15. Sindromul săritorului
Cei care suferă de această boală reacţionează într-un mod exagerat la anumiţi stimuli. Sindromul a fost observat prima oară la vânătorii canadieni de origine franceză din zona Lacului Moosehead, regiunea Maine, în anul 1878. Aceştia făceau fără motiv salturi uriaşe. Cei care sufereau de această afecţiune reacţionau anormal la sunete bruşte şi puternice, inclusiv la ţipete şi comenzi, la care începeau să răspundă într-o manieră reflexivă, involuntară. De exemplu, când li se spunea pe o voce ridicată să lovească pe cineva, ei executau ordinul imediat! Se crede că este o boală genetică, provocată de un blocaj al unui aminoacid ce are rolul de calma sistemul nervos central.

16. Disfonia spasmodică
O afecţiune de natură neurologică, disfonia spasmodică provoacă mişcări involuntare ale laringelui, cauzând spasme musculare ce împiedică vorbirea. În mod ciudat, simptomele afecţiunii nu se manifestă niciodată când bolnavul cântă, şopteşte, râde, recită sau vorbeşte în rime. Nu s-a descoperit până acum un tratament, însă injecţiile cu Botox, făcute în laringe, calmează simptomele pe termen scurt.

17. Sindromul studentului la Medicină
Este o afecţiune temporară, asemănătoare ipohondriei, ce îl face pe cel care suferă de ea să creadă că are simptomele caracteristice bolilor pe care le studiază. Potrivit cercetărilor efectuate, aproape 80% dintre studenţii la Medicină au experimentat această afecţiune la un moment dat, din cauza bolilor înspăimântătoare pe care le studiau şi a mediului spitalicesc în care îşi desfăşurau activitatea.

18. Trimethylaminuria
Respiraţia, transpiraţia şi urina persoanei afectate de Trimethylaminuria miros puternic a… peşte. Afecţiunea, numită şi sindromul mirosului de peşte, este cauzată de incapacitatea corpului de a prelucra un anumit ingredient din alimente ce are miros de peşte. Nu există un tratament, dar bolnavii pot evita simptomele renunţând la anumite mâncăruri şi luând antibiotice!

19. Sindromul Moebius
Sindromul Moebius este o tulburare neurologică ce afectează anumite persoane chiar de la naştere şi este caracterizat de imposibilitatea bolnavului de a forma expresii faciale. Persoanele care suferă de această afecţiune sunt incapabile să zâmbească, să se încrunte şi chiar să clipească. De asemenea, nu-şi pot mişca ochii dintr-o parte în alta şi au dificultăţi la înghiţire!

20. Sinestezia
Oamenii care suferă de sinestezie asociază un stimul cu unul dintre cele cinci simţuri. Pot descrie un anumit sunet ca având o culoare. Există mai multe tipuri de sinestezie, amestecuri de văz, gust, miros şi de alte elemente senzoriale. Anumiţi cercetători estimează că aproximativ 5% din populaţie suferă, la un anumit nivel, de sinestezie. Nu este o afecţiune periculoasă, deşi unele persoane au declarat că au dobândit-o în urma unor atacuri cerebrale sau a pierderii temporare a vederii ori a auzului. Din cauza naturii ei senzoriale, sinestezia este des întâlnită printre artişti.