Main menu

header

23-10-1de Cătălina Tăgârţă

- Dispozitivul este disponibil acum şi în România

Dacă până acum foarte multe persoane aflau că suferă de o boală gravă abia în faza finală, în prezent, acestea au o şansă în plus la viaţă. E vorba despre un aparat care poate depista cancerul încă din faza incipientă. Acesta există în America de aproape cinci ani şi a fost adus şi la noi în ţară în luna ianuarie. Spre deosebire de dispozitivele vechi, care lucrau doar la capacitatea unui magnet de 1,5 tesla, acesta are 3 tesla. Conferenţiar doctor Vladimir Ene (foto), directorul medical al Centrului de Cercetare şi Diagnostic în Imagistică Medicală „Signa +”, ne-a spus mai multe despre el.

Poate fi folosit pentru orice zonă a corpului
- Acum există şi în România un aparat care poate depista cancerul încă din fază incipientă. Care este povestea lui?
- Aşa e. Acum câteva luni a ajuns în România, iar acest aparat reprezintă vârful de gamă în investigaţia imagistică prin rezonanţă magnetică. El se numeşte IRM3T şi e cel mai performant tip care detectează cancerul în momentul de faţă.

- De ce spuneţi că e cel mai performant? Ce are în plus faţă de celelalte?
- Aparatul, ultramodern, face multiple investigaţii, dintre care unele nu sunt posibile cu mecanisme standard ce se află la ora actuală în România. Dacă cele de până acum foloseau, şi folosesc în continuare, un magnet de 1,5 tesla pentru a depista bolile - tesla fiind unitatea de măsură a inducţiei magnetice - acesta e dotat cu un magnet de 3 tesla. Creşterea rezoluţiei şi diminuarea timpului de examinare (în care bolnavul stătea chinuit în aparat) îl fac cel mai performant în momentul de faţă.

- Ce zone ale corpului pot fi analizate, mai exact?
- Aparatul poate fi folosit pentru orice zonă a corpului. Pot fi descoperite metastaze atât la nivelul oaselor, cât şi al organelor. Sunt două cazuri: cel în care pacientul are deja un dosar medical (simptomatologie ori antecedente în familie), ceea ce oferă un indiciu despre zona care ar trebui examinată, şi cel în care se poate examina pacientul în întregime, iar aparatul ne indică locul cu probleme. Evident că, atunci când se face o astfel de analiză, pentru tot corpul, nu se foloseşte toată puterea magnetului, ci doar 1,5 tesla, pentru că timpul de examinare ar fi foarte mare, ceea ce e incomod pentru pacient. Atunci, noi recomandăm ca după descoperirea zonei afectate să se facă o investigaţie locală, detaliată. Aceasta se realizează la capacitatea maximă de 3 tesla.

Se examinează şi persoane sănătoase
- O persoană sănătoasă poate veni să facă această investigaţie? Există vreun risc?
- Sunt şi oameni perfect sănătoşi care vin la noi şi cer să li se facă această investigaţie, pentru a se asigura că e totul în regulă. Ba, mai mult, vreau să subliniez faptul că nu există niciun risc, niciun efect nociv, deoarece IRM3T nu e iradiant.

- Ce fel de informaţii aduce aparatul despre boală?
- În primul rând, poate depista cancerul încă din faza incipientă (în momentul tulburărilor funcţionale locale), când acesta poate fi tratat. Dacă bolnavul e deja în stadiul 3 al bolii, aparatul poate vedea tumoarea începând de la 1 mm. Apoi, putem afla dacă boala are caracter malign sau benign, ceea ce e foarte important pentru noi şi pentru tratamentul pe care ar trebui să-l recomandăm. Doar pentru plămâni şi inimă nu se pot spune detalii exacte. Oricum, pentru acestea două există aparatură specială, separat, deci asta n-ar fi o problemă.

- Cât costă această investigaţie?
- Preţul diferă în funcţie de analiza care se face. Începe de la 550 de lei, pentru o singură regiune (analiză detaliată) şi ajunge la 1.800-1.900 de lei pentru tot corpul. Pentru unii pare mult, dar ţinând cont de faptul că o analiză la CT/PET, care e iradiantă, costă în jur de 1.000 de euro, atunci concluziile se schimbă.

- Unde trebuie să se adreseze persoanele care vor să-şi facă analizele la acest aparat?
- La Centrul de Cercetare şi Diagnostic în Imagistică Medicală „Signa +” din sectorul 3 sau la Spitalul Militar din Capitală.

Cei cu implanturi nu pot face investigaţiile

Există persoane care nu au voie să facă acest control. E vorba, în primul rând, despre cele cu simulatoare cardiace, cu proteze fixe de şold, ureche etc. şi care au structuri metalice în corp, cu excepţia celor dentare. De asemenea, nu au voie să facă analize la acest aparat nici bolnavii care au sisteme de injectare automată implantate sub piele sau cei cu resturi metalice rămase în urma unor accidente (de exemplu, gloanţe).

A apărut în anul 2005, în America

23-10-2Aparatul „HDxt 3.0T“, cunoscut şi sub numele de IRM3T a fost pus în practică, pentru prima oară, în anul 2005, la Spitalul „Yale New Haven“ din Connecticut, Statele Unite ale Americii. Doctorul Jeffrey Weinreb l-a folosit la început în paralel cu un sistem de 1,5 tesla cu care se aseamănă destul de bine, iar medicul a observat că noua invenţie e mult mai performantă. Rezoluţia radiografiei e mult mai bună datorită magnetului de 3 tesla, astfel încât pot fi puse diagnostice mult mai devreme. Din acel moment o astfel de investigaţie a devenit una obişnuită şi foarte căutată. Tendinţa actuală în ţările avansate este de a se renunţa treptat la metodele de investigaţie iradiantă (precum tomografia computerizată) în favoarea examenului cu IRM3T, care nu presupune niciun fel de risc.