de Gabriela Niculescu
- Un stil de trai sănătos poate vindeca tumori
Mihaela Tatu este vedeta postului tv Antena 2 şi realizatoarea emisiunilor „La Hanu’ lu’ Tatu”, difuzată duminica, de la ora 19:00, şi „Celebri sau nu”, pe care o puteţi urmări în direct vinerea şi sâmbăta, de la aceeaşi oră. Celebra prezentatoare a trecut prin câteva evenimente care i-au schimbat viaţa, dar probabil cel mai marcant dintre toate a fost descoperirea unui fibrom uterin de 11 cm. Doctorii i-au propus operaţia în urma căreia i-ar fi extirpat întregul aparat reproducător, dar Mihaela a ales un alt remediu, homeopat şi naturist, care, în jumătate de an, a redus fibromul la 6 cm. Viaţa i s-a schimbat la 180 de grade. A renunţat la vicii, a adoptat o alimentaţie vegetariană şi a recurs la activităţi recreative în natură.
„Am ales un tratament homeopat şi naturist”
- Cum aţi descoperit fibromul uterin şi de câtă vreme îl aveaţi în momentul în care aţi aflat de existenţa lui?
- Anul trecut, prin luna mai, la controlul pe care îl fac anual - un lucru de bun-simţ pe care ar trebui să-l facă obligatoriu fiecare femeie trecută de 40 de ani, şi nu numai - mi l-a descoperit doctorul la care mergeam frecvent. Se formase într-un an şi vreo două luni, timp care trecuse de la controlul precedent. Avea aproximativ 11 cm, era cam măricel. Atunci am înţeles de ce chinul meu de a face abdomene pentru a da burtica jos era zadarnic şi rezultatele lipseau. Reţineam multă apă în anumite perioade ale lunii şi de la o săptămână la alta aveam oscilaţii de greutate de 4-5 kilograme. Nu reuşeam să găsesc o explicaţie pertinentă. Mi-a dat-o doctorul, când mi-a spus care sunt simptomele apariţiei şi mai ales dezvoltării atât de rapide a unui fibrom. Am aflat ulterior că este un lucru normal la femeile trecute de 40 de ani şi că mai toate sunt operabile.
- De ce aţi refuzat propunerea doctorilor de a apela la metoda chirurgicală de îndepărtare a tumorii?
- Aproape toată viaţa mea am făcut sport. Am devenit mai puţin activă după ce am avut accidentul la genunchi (n.r. - rupere de menisc în timpul unor antrenamente, incident petrecut în primăvara anului 2006). Hormonal funcţionez cât se poate de normal. Ar fi trebuit ca doctorul să-mi extirpe tot aparatul de reproducere, pe principiul că nu mai fac copii, urmând ca apoi să iau tratament medicamentos pentru o funcţionare cât de cât normală. Apoi am consultat doctori de medicină alopată şi homeopată şi am aflat că, dând dovadă de foarte multă disciplină, există şi alte metode pentru micşorarea fibromului. Şi am ales un tratament homeopat şi naturist. Asta după ce am făcut tot felul de alte analize pentru a înlătura orice spaimă legată de apariţia cancerului. Îmi amintesc şi acum că perioada de aşteptare până am primit rezultatul analizelor a fost foarte neplăcută.
- Care a fost momentul în care v-aţi dat seama că trebuie să schimbaţi ordinea priorităţilor în viaţă?
- Ordinea priorităţilor în viaţa mea am schimbat-o încă de când am avut operaţia la genunchi. Atunci am trecut printr-o perioadă foarte grea. De la o persoană foarte activă am ajuns să apelez la cei de lângă mine pentru un pahar cu apă. Nu m-am simţit deloc confortabil. Apoi am găsit alte metode de mişcare şi petrecere a timpului liber, alte sporturi de practicat, dar cu multă teamă. Teamă pe care o mai resimt şi acum, dar m-am obişnuit.
„În ordinea priorităţilor, acum EU sunt pe primul loc”
- A fost grea sau uşoară trecerea de la viaţa de dinainte la cea de acum?
- A fost destul de greu, dar, când motivaţia e puternică, rezişti. Pentru că la începutul tratamentului treci prin tot felul de stări, care mai de care mai neplăcute. Sunt ardeleancă şi provin dintr-o familie tradiţională, unde obiceiurile au fost respectate cu sfinţenie, de la porcul de Crăciun până la mielul de Paşte şi de la ciorba ca felul unu până la dulciuri şi fructe la desert. Am avut noroc cu fiica mea, care este vegetariană de patru ani, şi trecerea s-a făcut treptat către un alt fel de alimentaţie fără proteine animale. Nu se mai numeşte regim, ci este un mod de viaţă. Aşa va curge existenţa mea de acum încolo. Timp de câţiva ani mi-am intoxicat organismul cu tot felul de alimente, cu nopţi nedormite, cu tutun, şi acum am nevoie de alţi ani că să-l fac să „respire” din nou şi să-l împrospătez. Dar am schimbat aproape tot. Nu mai pierd nopţile, nu mai stau în fum, nu mai merg la o cafea sau vara la o bere cu colegii. În ordinea priorităţilor din viaţa mea, acum EU sunt pe primul loc. Şi un lucru foarte important: s-au triat şi persoanele din jurul meu. Nu mă mai interesează părerea celor care nici măcar nu mă cunosc şi au ceva de comentat cu privire la dimensiunile mele, la faptul că nu mai ies ca altă dată şi multe alte lucruri. Mă simt foarte bine cu mine cea de acum. Parcă s-a limpezit ceva în jurul meu. Şi sunt doar la început.
- Ce schimbări aţi sesizat de când aţi început tratamentul?
- În primul rând, în perioadele de detoxificare trec prin tot felul de stări. De la greţuri şi ameţeli până la coşuri pe faţă, nas înfundat şi multe alte simptome prin care se revoltă organismul pentru că nu-i mai dau E-uri şi alte porcării. Încă mai am oscilaţii de greutate, care vin din retenţie de apă, dar fibromul a ajuns la 6 centimetri în aproximativ o jumătate de an. Am făcut o pauză de tratament, pentru că a trebuit să iau antibiotice, iar acum am pornit din nou la treabă. Dar totul se limpezeşte în jur. Mă simt mai uşoară în interior, mă concentrez mai eficient şi ţin minte mai bine. Parcă mi-a revenit acea memorie din copilărie. Sunt şi mai atentă la ce se întâmplă în mine. Una peste alta, e mult mai bine. În plus, am învăţat să am răbdare, lucru care nu era punctul meu forte.
- Cine v-a fost alături în toată această perioadă, ţinând cont de faptul că suportul moral şi încurajările contează enorm?
- Fiica mea şi prietenii. Într-adevăr, este greu. Mai ales la început, când îmi doream să mănânc tot ce nu aveam voie. Dar sunt conştientă că fac lucruri pentru sufletul şi sănătatea mea. Aşa că nu mai este chiar atât de dificil. Oricum, dacă nu eşti în stare să renunţi la anumite obiceiuri, nu foarte bune, ajungi la operaţie. Am întâlnit femei care mi-au spus că nu pot să renunţe la carne sau la cafea şi ţigări. Alegerea ne aparţine. Depinde ce vrem să facem cu noi. Eu consider că sunt la început de drum. Altul decât până acum. Şi cred că sunt lucruri mult mai importante în viaţă decât dependenţa de un viciu. Depinde cât de puternică e motivaţia. Repet, mă simt bine cu mine cea de acum şi simt că m-am trezit dintr-o stare de resemnare şi de renunţare prin apariţia acestui „chiriaş” din mine, fibromul, la ce este cu adevărat frumos şi important în viaţă. Se zice că o afecţiune sau o boală vine ca un semnal de alarmă că trebuie să schimbi ceva la tine. Adică vine ca o şansă de regăsire şi de îndreptare. Cine ştie!?... Poate chiar aşa e.
- Ce a însemnat schimbarea stilului de viaţă?
- Am început să particip la şedinţe de antrenament spiritual, meditaţii, întoarcere la sine, adică aşezare şi centrare interioară, introspecţie - pentru că yoga sună, parcă, prea preţios - am o alimentaţie sănătoasă, bazată pe crudităţi şi pe multe legume, am renunţat cu multă greutate la fumat, fac plimbări lungi în natură şi petrec mult timp în aer liber, la căsuţa mea de la ţară, citesc şi mă înconjor de prieteni care au aceleaşi preocupări ca şi mine, şi atunci totul curge mai uşor. Somnul este foarte important. Încerc să dorm în orele în care se refac organele interne, ţin posturi şi fac exerciţii care stimulează anumiţi centri. E nevoie de multă disciplină.