Main menu

header

Merele atacă dinţii

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii britanici, banalele mere, în special cele foarte dulci, pot fi de patru ori mai dăunătoare pentru dantură decât sucurile carbogazoase. „Doctorii au dreptate să recomande consumul de mere, dar, dacă acestea sunt mâncate lent, nivelul ridicat de acizi din fructe afectează smalţul dinţilor”, a declarat David Bartlett, de la Institutul de Stomatologie din cadrul King’s College din Londra. În urma studiului s-a ajuns la concluzia că şi vinul şi berea blondă sunt la fel de dăunătoare pentru dantură.

Alzheimer este transmisibil

Un studiu realizat recent în SUA arată că Alzheimerul poate apărea ca rezultat al unei infecţii, fiind transmisibil. Potrivit specialiştilor, mecanismul instalării maladiei este similar cu cel al bolii vacii nebune, în sensul că proteinele bune din creier se transformă în unele nocive, ce se acumulează şi ucid neuronii.

Supozitoarele pentru răceală, interzise bebeluşilor

Agenţia Europeană a Medicamentului a interzis administrarea supozitoarelor pentru tratarea tusei şi a răcelilor la copiii cu vârsta sub 2 ani şi jumătate. Este vorba despre produsele ce conţin camfor, terebentină, eucalipt, citrat, mentol, uleiuri esenţiale de niaouli, cimbru şi pin. Medicii au constatat că aceste supozitoare pot provoca micuţilor tulburări neurologice, pot agrava epilepsia şi febra convulsivă şi, de asemenea, cresc riscul dezvoltării celulelor canceroase la nivelul anusului şi rectului.

Circumcizia previne bolile sexuale

Dacă este efectuată la o vârstă fragedă, circumcizia poate fi un pas pozitiv în ceea ce priveşte stoparea transmiterii infecţiei HIV şi a virusului uman papilloma (HPV), potrivit specialiştilor din cadrul Centrului Moffitt din Tampa, Florida, SUA. Pentru eficacitate maximă, oamenii de ştiinţă recomandă ca atât vaccinul împotriva HPV, cât şi circumcizia să fie realizate înainte de începutul vieţii sexuale.

Hipoglicemia severă este genetică

Forma rară şi severă de hipoglicemie este genetică, au anunţat recent cercetătorii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Acest lucru se petrece din cauza unei mutaţii la nivelul genei AKT2, ce acţionează ca un „interpret” al insulinei şi se comportă ca şi cum această substanţă ar fi mereu prezentă, scăzând nivelul zahărului din corp. Unul din 100.000 de copii se naşte cu un astfel de defect. Ca urmare a identificării genei responsabile pentru această afecţiune, oamenii de ştiinţă au promis că un tratament va deveni disponibil în maximum un an.