Main menu

header

04-07-1de Cătălina Tăgârţă

Când suntem obosiţi, nervoşi sau pur şi simplu supăraţi şi fără chef de viaţă ne refugiem, de multe ori, în mâncare. Şi nu în orice fel de mâncare, ci în dulciuri. Pofta de „ceva dulce” poate fi însă şi un semnal de alarmă tras de organism pentru a ne atenţiona că ceva nu este în regulă.

„E posibil să fie şi un semn al diabetului zaharat”
Medicii avertizează că, indiferent de cauza poftei de dulce, ciocolata sau prăjiturile nu trebuie consumate în exces. „În primul rând, nevoia de ceva dulce apare în momentul în care se instalează hipoglicemia, adică glucoza din sânge - sau glicemia - scade. Acest lucru se întâmplă ocazional, de obicei în urma efortului fizic depus. De aceea, jucătorii de tenis, de exemplu, consumă energizante la sfârşitul meciului, deoarece în timpul lui consumă foarte multă energie. În acest caz, e important să ţineţi sub observaţie tulburările de reglare a metabolismului glucimic şi să vă faceţi analizele de sânge periodic, deoarece e posibil să fie şi un semn al diabetului zaharat în fază incipientă sau al unuia pe cale să se instaleze şi pe care-l puteţi depista cu un test de toleranţă la glucoză”, ne-a spus medicul Laurenţiu Luca, directorul Centrului Medical PULS.

„O altă cauză este obişnuinţa”
Potrivit specialistului, psihicul joacă şi el un rol important. „O altă cauză a poftei de dulce este, din păcate, obişnuinţa. Faptul că organismul e, practic, dependent de o anumită cantitate de zahăr e mai mult o chestie psihică, de multe ori aceasta nici nu are legătură cu alimentaţia, ci cu stilul de viaţă al fiecărei persoane”, ne-a mai spus medicul Laurenţiu Luca. Se pare că nevoia de dulce vine şi dintr-o necesitate ancestrală de micronutrienţi care se găsesc în fructe, dorinţa mentală fiind generată de serotonină - un neurotransmiţător ce conferă senzaţia de bine, moderează dispoziţia, echilibrează ciclul de somn şi pofta de mâncare şi este eliberat în organism de fiecare dată când mâncăm „ceva bun”, aşa cum obişnuim să spunem. Această poftă se manifestă în special la femei. Totuşi, nu este un lucru foarte rău, condiţia fiind însă de a nu consuma prăjiturile sau ciocolata în exces.

„Energia generată de zahăr durează destul de puţin”
Tot în cazul femeilor, există şi situaţii când această dorinţă este cauzată de o „oboseală” a glandelor suprarenale, al căror rol este de a conferi organismului energia de care are nevoie în fiecare zi. În momentul în care suntem stresaţi sau nu dormim îndeajuns, aceste glande nu funcţionează corect şi astfel se ajunge la epuizare. „Pentru că energia generată de zahăr durează destul de puţin, nevoia de dulce devine acută, motiv pentru care e important să încercaţi să gestionaţi nivelul de stres, să dormiţi suficient şi să vă faceţi timp pentru propria persoană”, a declarat specialistul. De asemenea, acordaţi-vă zilnic cel puţin o jumătate de oră de relaxare, încercaţi să vă odihniţi cel puţin şapte ore în fiecare noapte, iar dacă insomniile nu vă dau pace este indicat să consultaţi, de urgenţă, un medic.

Înlocuiţi ciocolata cu un pahar cu apă
Activitatea fizică menţine energia organismului, reduce tensiunea şi stresul şi, în plus, stabilizează nivelul glicemiei din sânge. De aceea, dacă nu aveţi timp să ajungeţi la sală obişnuiţi-vă să mergeţi pe jos cel puţin 30 de minute în fiecare zi, iar în momentul în care simţiţi nevoia să mâncaţi ceva dulce plimbaţi-vă puţin. S-ar putea să constataţi că, de fapt, organismul avea nevoie de mişcare. Un experiment asemănător puteţi face şi cu apa - lipsa hidratării provoacă senzaţia de foame şi chiar ne împinge să cedăm poftei de dulce. De aceea, în loc să mâncaţi un cubuleţ de ciocolată, beţi un pahar cu apă, iar dacă pofta dispare înseamnă că organismul era deshidratat. O alternativă la fel de sănătoasă este să consumaţi un fruct.

Cromul scade senzaţia de poftă

Un alt motiv al poftei de dulce poate fi lipsa de crom din organism, ce se instalează în urma dietei bogate în carbohidraţi rafinaţi. Corpul are nevoie de crom, deoarece acesta ajută pancreasul să producă insulina necesară procesului de trecere a glucozei din sânge în celule, unde este transformată în energie. Însă, atunci când există un deficit de crom, glucoza tinde să rămână în sânge. Pentru a evita această situaţie neplăcută e indicat să consumaţi alimente bogate în crom, cum ar fi carnea de vită, ficatul de vacă şi de pasăre, cereale, ouă, nuci, drojdie de bere, germeni de grâu, soia şi piper negru. Pe lângă faptul că studiile au arătat că administrarea zilnică a unui supliment cu crom reduce cantitatea de alimente consumate şi scade senzaţia de poftă, acesta este recomandat şi ca adjuvant în curele de slăbire.

Pont! O alternativă sănătoasă la ciocolată, bomboane şi alte dulciuri este să consumaţi un fruct.

Dulciurile pot pricinui cancer la uter

(de Elena Şerban) Consumul de dulciuri nu e periculos doar pentru siluetă, ci, conform ultimelor cercetări, şi pentru uter. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă suedezi pe 60.000 de femei pe parcursul a zece ani a dovedit că dulciurile consumate frecvent pot declanşa cancer la uter. Cercetarea a dovedit că femeile care mâncau de trei ori pe săptămână biscuiţi, prăjituri, checuri sau alte aluaturi dulci aveau un risc cu 33% mai mare de a se îmbolnăvi de această afecţiune gravă. În cazul în care dulciurile sunt incluse în alimentaţie mai des decât de trei ori pe săptămână, riscul de dezvoltare a tumorilor pe uter ajunge chiar la 42%.