Main menu

header

20-07-1de Cătălina Tăgârţă

Sifilisul este o boală gravă, infecţioasă, cu evoluţie cronică, intermitentă, ce poate afecta orice organ sau ţesut. Este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală şi nu trebuie neglijat, întrucât are consecinţe grave asupra întregului organism, mai ales asupra sistemului nervos şi cardiovascular. Doctor Marius Mîndroc (foto), medic rezident obstetrică-ginecologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, din Bucureşti, ne-a vorbit mai mult despre sifilis, subliniind faptul că afecţiunea poate simula alte boli, printre care şi herpesul genital, dar cu analize şi cu materialul biologic prelevat din leziunea respectivă se poate pune diagnosticul corect.

Se transmite prin contact sexual neprotejat
Sifilisul poate fi contactat pe mai multe căi. Prima şi cea mai importantă este contactul sexual neprotejat. Însă, bacteria poate fi transmisă şi prin înţepături, muşcături, leziuni deschise ale pielii, transfuzii cu sânge infectat, atingerea unor obiecte contaminate sau de la mamă la făt. „O gravidă infectată poate transmite transplacentar bacteria fătului începând cu luna a cincea de sarcină, generând în acest mod sifilisul congenital - cu debut precoce sau tardiv - cu urmări dintre cele mai grave. Transmiterea transplacentară poate produce avort în trimestrul doi de sarcină, moartea fătului în uter sau naştere prematură. De asemenea, o cale foarte rară de transmitere a bolii ar fi prin transfuzie de sânge infectat de la mamă sau tată la copil”, ne-a spus medicul ginecolog Marius Mîndroc.

„Netratat, poate produce complicaţii majore”
Pentru a evita infectarea folosiţi corect prezervativul (a cărui dată de expirare trebuie verificată), reduceţi pe cât posibil numărul de parteneri sexuali şi folosiţi diafragma (valabil pentru femei) - aceasta este un tub din plastic, moale, închis la un capăt - ce poate fi inserată în vagin cu maximum opt ore înainte de contactul sexual şi înlocuieşte prezervativul obişnuit. „Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală, care, netratată, poate produce complicaţii majore, iar oricine vine în contact cu o persoană infectată cu sifilis se poate îmbolnăvi. Raportând numărul bărbaţilor la femei, s-a ajuns la concluzia că frecvenţa bolii este de 2,1:1 - bărbaţi/femei - cu o rată crescută în rândul homosexualilor”, a adăugat specialistul.

„Poate fi confundat uşor cu leziuni provocate de herpesul genital”
În ceea ce priveşte semnele şi simptomele bolii, persoanele afectate observă la început o ulceraţie nedureroasă în locul în care germenul a pătruns în organism. Bacteria pătrunde prin piele şi mucoase şi ajunge în sânge şi limfă, iar de aici parcurge mai multe etape în evoluţia sa. „Sifilisul primar nu are întotdeauna semne şi, în cazul în care ele există, apar, de regulă, la trei săptămâni de la contaminare. E vorba despre o mică leziune a mucoaselor de culoare roşie, întărită, rigidă şi nedureroasă la atingere, ce se găseşte la nivelul penisului, scrot sau anus, pe gland, la nivelul vaginului sau colului uterin şi durează între 28 şi 42 de zile, după care se vindecă de la sine, lăsând cicatrice subţiri. Mai grav este însă că acestea pot fi confundate uşor cu leziuni provocate de herpesul genital, infecţii fungice, sancroid, cancer sau limfogranulomatoză inghinală. Sunt posibile şi alte localizări, cum ar fi amigdale, buze sau limbă. Vindecarea sancrului nu înseamnă însă că persoana respectivă nu mai este contagioasă”, a explicat medicul.

Apar pete mici, de culoare roz
Prima etapă e urmată de sifilisul secundar, ce apare la patru-zece săptămâni de la apariţia sancrului, sub formă de pete mici de culoare roz pe piele şi roşu-maroniu pe mucoasele anusului, glandului, faringelui, limbii, buzelor sau chiar pe palme, abdomen ori tălpi. Ele nu au mai mult de doi centimetri în diametru şi, de multe ori, pot fi confundate cu alte tipuri de leziuni tegumentare.
În cazul în care persoana nu urmează tratamentul prescris de medic riscă să ajungă la faza de sifilis latent, ce ţine aproximativ un an. „Este o perioadă asimptomatică, descoperită de obicei cu ocazia unui examen serologic de rutină, cum ar fi cel prenupţial sau prenatal”, a mai spus medicul.
Sifilisul târziu este cel mai grav stadiu, el poate da arsuri gastrice, atinge inima sau aortele, ducând la o insuficienţă cardiacă ce poate fi mortală. Produce tulburări mentale, afecţiuni ale sistemului nervos şi chiar deces.

Erupţia contagioasă la nivelul palmelor, un alt simptom
Sifilisul congenital vizează viitoarele mămici. „Dacă gravida prezintă sifilis primar sau secundar poate afecta bebeluşul în trimestrul doi şi trei de sarcină, ducând la malformaţii serioase congenitale după naştere sau chiar la decesul acestuia. Dintre simptomele sifilisului congenital amintim: coriza sifilitică (n.r. - scurgeri de secreţii din cavitatea nazală), erupţie contagioasă la nivelul palmelor, anemie, retard în creştere şi dezvoltare, leziuni osoase, limfadenopatie, afectarea sistemului nervos central sau icter”, a mai subliniat medicul ginecolog Marius Mîndroc.

3.200 de bolnavi înregistraţi anual
În ciuda gratuităţii tratamentului şi a campaniilor de prevenire desfăşurate în şcoli, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană la incidenţa sifilisului în rândul populaţiei, potrivit statisticilor realizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Astfel, la nivel naţional sunt înregistraţi anual în jur de 3.200 de bolnavi.

Starea de latenţă poate dura câţiva ani

Tratamentul, ce constă adesea în antibiotice, trebuie făcut fără întrerupere. Numai aşa se poate obţine vindecarea completă. „Netratat, sifilisul poate să constituie o cauză importantă de deces în rândul persoanelor afectate în stadiul avansat de boală. De ce spun că-i o boală gravă? Pentru că în fazele sale de evoluţie pot apărea complicaţii ce vor pune viaţa în pericol. În ciuda depistării la timp, dacă tratamentul este ineficient sau incorect administrat pot apărea recidive, cu manifestări clinice din cele mai agresive: cutanate, mucoase, neurologice, oculare sau osoase”, a mai declarat medicul ginecolog. De asemenea, e important ca, în cazul în care descoperă că au această boală, persoanele afectate să-şi anunţe partenerii de viaţă, pentru a-şi face şi ei analizele. „Fără tratament, sifilisul nu se vindecă. Poate intra într-o stare de latenţă, ce va dura chiar şi câţiva ani, generând în final leziuni tardive ale aparatului cardiovascular - miocardite, aortite, menism aortesc, afecţiuni coronariene - şi ale sistemului nervos - meningite, encefalite”, a adăugat specialistul de la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias.

- Sifilisul produce tulburări mentale, afecţiuni ale sistemului nervos şi chiar deces.