Main menu

header

de Elena Şerban

Femeile de toate vârstele ar trebui să ţină cont de mai multe aspecte atunci când e vorba despre frumuseţea lor, însă nu trebuie să uite un lucru foarte important: urechile nu mint niciodată. Mai precis, nu ascund vârsta. Oricât s-ar strădui doamnele, oricât fond de ten ar folosi, lobii urechilor dezvăluie fără dubiu numărul de primăveri pe care îl au. Cel puţin aşa susţin chirurgii de la Asociaţia Britanică de Chirurgie Estetică.

Cerceii grei pot fi de vină
De vină pentru îmbătrânirea lobilor este, evident, gravitaţia. De asemenea, faptul că femeile poartă ani la rând cercei grei face ca lobul să se lungească.
Reducerea lobilor nu presupune intervenţii chirurgicale complicate. Este vorba pur şi simplu despre o remodelare în funcţie de aspectul actual al feţei.
Există totuşi riscul ca astfel de intervenţii să se soldeze cu un eşec. Astfel, dacă s-a ridicat prea multă piele, urechea se poate apropia de obraz. Sunt şi chirurgi care au o tehnică mult mai simplă: introduc puţină grăsime în lob, astfel că acesta pare mai plin şi, implicit, mai tânăr.
Pentru a avea mulţi ani urechi frumoase, medicii le sfătuiesc pe doamne să evite purtarea vreme îndelungată a cerceilor prea grei sau a eşarfelor ce se strâng în zona urechilor.

- O dată ce secretul a fost deconspirat, în lume se efectuează din ce în ce mai multe intervenţii chirurgicale de corectare a lobilor urechilor.