Main menu

header

de Dana Purgaru

Creier cu 250% mai performant prin impulsuri electrice

Un dispozitiv capabil să producă un curent transcranian care să stimuleze creşterea performanţelor cognitive cu până la 250% a fost creat de Benjamin Syzek, student în cadrul Universităţii din Michigan, SUA. Dispozitivul, numit tDCS, stimulează creierul printr-un curent constant ce ajunge în creier prin intermediul unor electrozi şi nu are efecte adverse. Sisteme similare sunt folosite de specialişti pentru a-i antrena pe lunetişti sau pe piloţii de drone.

O proteină e responsabilă de apariţia calviţiei

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Pennsylvania, SUA, au descoperit că o proteină, numită PDG2, se face vinovată de stoparea creşterii părului. Cercetătorii încearcă dezactivarea acesteia, după ce s-a observat că în cazul bărbaţilor care suferă de calviţie concentraţia ei era de trei ori mai mare decât în rândul bărbaţilor care nu au această problemă. O altă metodă ce ar putea ajuta părul să crească ar putea fi injecţiile cu celule grase recoltate de la nivelul abdomenului.

Femeile ar putea scăpa de menopauză

Specialiştii au obţinut un succes important după ce trei femei au putut naşte natural, în urma transplanturilor de ovare, chiar şi după instalarea menopauzei. Practic, se extrage o mică bucată din ţesutul ovarian, acesta este îngheţat, iar când femeia ajunge la menopauză, se poate transplanta înapoi în corp. Procedura ce opreşte menopauza şi permite femeilor să amâne momentul maternităţii e eficientă timp de cel puţin şapte ani.

Zahărul - o otravă

Comercializarea zahărului ar trebui reglementată la fel ca şi cea a ţigărilor sau a alcoolului, deoarece este o otravă, spun oamenii de ştiinţă. Specialiştii americani de la Universitatea California avertizează că un consum ridicat de produse ce conţin zahăr este responsabil pentru dezvoltarea unor boli precum obezitatea, cancerul, problemele hepatice sau chiar cele de inimă. Mai mult, ei spun că zahărul contribuie anual la producerea a 35 de milioane de decese, motiv pentru care comercializarea sa ar trebui reglementată.

Plasturele care monitorizează starea sănătăţii

După 12 ani de cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Illinois, SUA, au realizat un prototip de plasture care, aplicat pe piele, monitorizează starea de sănătate a purtătorului. Acesta va oferi informaţii legate de ritmul cardiac, activitatea creierului şi cea a muşchilor i le va transmite medicului pe calculator sau pe telefonul mobil. Primii astfel de plasturi vor fi folosiţi de atleţi chiar de anul acesta.