Main menu

header

de Dana Purgaru

Atacul de cord, prezis cu trei săptămâni înainte

Un test simplu şi ieftin, ce detectează modificările care anunţă un infarct miocardic cu trei săptămâni înainte ca el să se manifeste, ar putea fi disponibil peste un an. Studiul, elaborat de specialiştii de la Institutul de Cercetare Scripps din La Jolla, California, SUA, s-a concentrat asupra celulelor eliberate în urma procesului de rupere a peretelui arterial, ce precede infarctul. Invenţia lor va fi comercializată la un cost de aproximativ 70 de euro.

Fumatul poate duce la schizofrenie

Profesorul Boris Quednow, de la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Elveţia, a condus un studiu care sugerează că fumatul are impact asupra genelor ce declanşează schizofrenia. Fumătorii sănătoşi sunt purtătorii unei variante a unei gene (TCF4) care, în cadrul unui test cu „stimuli acustici”, răspunde la fel ca în cazul indivizilor care suferă de tulburări mentale severe. De asemenea, cu cât o persoană fumează mai mult, cu atât efectul este mai puternic. Studiul a inclus peste 1.800 de participanţi.

Taţii în vârstă riscă să aibă copii autişti

Multe cazuri de autism sunt provocate de spermatozoizii sau de ovulele cu defecte la nivelul ADN-ului, provenite de la părinţi cu vârste înaintate, susţin oamenii de ştiinţă. Mai exact, trei studii majore au relevat că, o dată cu îmbătrânirea, spermatozoizii pot conţine de patru ori mai multe erori care duc la autism decât ovulele - un bărbat în vârstă de 40 de ani are de şase ori mai multe şanse să aibă un copil autist, în comparaţie cu un bărbat de 20 de ani.

Obezitatea, combătută din pântec

Un studiu-pilot, realizat în patru oraşe britanice, va implica administrarea unui medicament antidiabetic (metformină) gravidelor obeze, pentru a preveni naşterea unor copii supraponderali, care ar putea fi ameninţaţi de obezitate mai târziu în viaţă. Experimentul - destul de controversat - este susţinut de National Health Service, sistemul de sănătate publică din Anglia. Dacă studiul-pilot va avea succes, medicii se gândesc să extindă utilizarea metodei.

„Tatuajul“ dentar ce depistează infecţiile

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Princeton din SUA au creat un senzor ce poate fi tatuat pe un dinte pentru a depista infecţiile. Senzorul chimic poate detecta chiar şi o singură celulă bacteriană, iar microdispozitivul ataşat transmite datele spre un centru medical.