de Cătălina Tăgârţă
Auzul are o pondere importantă în dezvoltarea psihomentală a copiilor. Tocmai de aceea, rezultatele unor studii recente sunt îngrijorătoare: aproximativ o treime dintre copiii cu vârsta până la 18 ani suferă de afecţiuni ale urechii, asociate cu diferite grade de pierdere a auzului. Potrivit specialiştilor, este recomandat ca auzul fiecărui micuţ să fie testat încă din primele luni de viaţă, deoarece, dacă deficienţa de auz nu este detectată la timp, pot apărea întârzieri în dezvoltarea limbajului sau chiar lipsa completă a acestuia. Gabriela Ciorbea (foto), medic primar ORL la Audio-Optica, ne-a spus mai multe în acest sens.
„Testul poate fi făcut chiar din prima zi după naştere”
- La cât timp de la naştere e indicat primul consult audio?
- În majoritatea cazurilor, testul de auz se face în primele luni de viaţă, dar eu recomand să fie făcut chiar în primele zile.
- Testul pentru adult, de exemplu, se face cu ajutorul căştilor şi al butonului cu care se răspunde la sunet. Cel pentru copil în ce constă? E dureros?
- Testele de auz nu sunt dureroase şi nu implică participarea copilului. Răspunsul este preluat automat de aparatul de testare şi procesat de calculator.
- Cui trebuie să se adreseze proaspeţii părinţi?
- În mod normal ar trebui să se facă screening în maternităţi. Din păcate, în România nu se face peste tot, dar părinţii se pot adresa clinicilor de specialitate, printre care se numără şi Audio-Optica.
- Consultaţia şi analiza propriu-zisă sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)?
- Consultaţia este decontată parţial de CNAS, restul sumei fiind plătit de părinte.
Implantul cohlear, alternativa la proteză
- În cazul în care sunt identificate unele deficienţe de auz, în ce constă tratamentul?
- Tratamentul depinde de cauza hipoacuziei. Dacă se poate trata medicamentos sau chirurgical este ideal, dacă nu, hipoacuzia rămâne şi se încearcă protezarea auditivă a copilului cu aparate adaptate gradului de hipoacuzie, însoţite de tratament logopedic dacă este cazul.
- Există şi situaţii în care nu se poate proteza?
- Da. În cazul în care hipoacuzia este atât de profundă încât nu se poate proteza există o alternativă, mult mai complicată, respectiv implantul cohlear. Pentru a beneficia de implant, copilul trebuie să aibă nervul auzului - ca şi celelalte structuri corticale - funcţional şi să fie afectate doar celulele receptoare de la nivelul cohleei. Implantul constă, de fapt, în montarea unui electrod în urechea internă, care să suplinească funcţia celulelor receptoare ale auzului. Post implant urmează o lungă perioadă de recuperare, logopedie timp de câţiva ani, deci sunt esenţiale susţinerea şi eforturile familiei. Rezultate optime se obţin la copiii care şi-au dezvoltat deja limbajul şi au pierdut auzul ca urmare a unei afecţiuni, de exemplu a unei meningite, şi la copiii care au făcut implant foarte devreme, când structurile corticale au încă plasticitatea necesară formării limbajului.
„Hipoacuzia medie poate duce la tulburări de vorbire”
- Există riscuri în cazul diagnosticării târzii?
- Auzul este necesar nu numai pentru dezvoltarea limbajului, ci şi pentru o dezvoltare psihică şi mentală normală a copilului. O hipoacuzie medie poate duce la tulburări de vorbire, performanţe şcolare scăzute, dificultăţi în integrarea în colectivitate, tulburări psihoemoţionale, în timp ce o hipoacuzie profundă - diagnosticată târziu - are efecte dramatice. Diagnosticarea la vârsta de 3-4 ani duce la surdomutitate, pentru că structurile corticale aferente limbajului se dezvoltă în jurul vârstei de 3 ani, adică, indiferent de metoda folosită pentru a dobândi auzul, copilul mare nu va mai reuşi să vorbească, ci eventual doar să audă sunete. Oricum, recuperarea este cu atât mai uşoară, cu cât copilul e ajutat să audă mai devreme, înaintea vârstei de 2 ani.
Rujeola şi varicela se numără printre cauze
- Doamna doctor, care sunt cauzele pierderii auzului la copii?
- Cauzele sunt multiple: genetice, ereditare sau nu, şi nongenetice: prematuritatea, traumatismul obstetrical, rubeola maternă, sifilisul congenital, hipotiroidia, administrarea de medicamente ototoxice cum ar fi Gentamicina, Neomicina, Kanamicina ori Streptomicina, boli infectocontagioase precum tusea convulsivă, rujeola, varicela sau meningoencefalita. Mai mult, din studii reiese că şi numărul celor care încep să aibă probleme din cauza zgomotului este în creştere.
- Cum îşi pot da seama părinţii că ceva e în neregulă cu copilul lor, trecând peste aceste cauze care, odată tratate, se uită foarte uşor?
- De exemplu, un copil hipoacuzic nu îşi dă seama că nu aude. El pur şi simplu reacţionează mai greu sau nu reacţionează deloc atunci când ceilalţi îi vorbesc, pare distrat, neatent şi nu se integrează în mediul în care îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea. Însă, dacă afecţiunea e depistată la timp, iar copilul hipoacuzic este bine îngrijit şi susţinut, el poate avea o viaţă normală după ce începe să utilizeze aparatul auditiv corespunzător.
Pentru copiii hipoacuzici există dispozitive de mărimi speciale, adaptate nevoilor lor. De exemplu, există proteze ce sunt construite să reziste la uzură, permiţându-i copilului să îşi desfăşoare în mod firesc activitatea. Potrivit specialiştilor, modelul elveţian beneficiază de tehnologie digitală, adaptată special nevoilor copilului atunci când acesta este la şcoală, deoarece permite ca vocea profesorului să fie difuzată direct în proteza auditivă, cu impact minim din partea zgomotului de fond. În acest fel se pot pune bazele deprinderii corespunzătoare a limbajului şi a unei dezvoltări psihice armonioase.
În urma campaniei de testare gratuită a auzului, care a avut loc recent şi care a fost susţinută de Centrul Medical Audio-Optica, dintr-un total de 2.352 de persoane, 1.105 au prezentat deficienţe de auz. Aşadar, aproximativ 47% dintre români au probleme la acest nivel, un procent îngrijorător. Conform specialiştilor, cele mai frecvente neplăceri întâlnite au fost: traume sonore, diferite grade de hipoacuzie (uşoare, medii, severe sau chiar profunde), otoscleroze (scleroză a timpanului), perforaţii în timpan, dar şi banalele dopuri de ceară. (Dana Purgaru)