Main menu

header

04-07-1de Cătălina Tăgârţă

Din ce în ce mai mulţi copii au probleme cu coloana vertebrală. Pentru a evita agravarea durerilor de spate, dar şi menţinerea sănătăţii şi stării de bine, reprezentanţii Clinicii Motivation, din Bucureşti, kinetoterapeuţii Violeta Vlădescu (foto) şi Cosmin Mareş, ne-au explicat care sunt cele mai întâlnite diagnostice în rândul celor mici, cauzele acestora, cum pot fi prevenite şi tratate.

La preşcolari, durerile apar din cauza piciorului plat valg
Încă de la naştere, curburile fiziologice ale coloanei vertebrale se formează prin diferite mişcări. De aceea trebuie avute în vedere formarea, creşterea şi dezvoltarea corectă a copilului. La preşcolari de obicei apar durerile de spate din cauza piciorului plat valg sau piciorului varus equin. În cazul copiilor cu platfus, de obicei, dacă nu fac kinetoterapie şi nu poartă ghetuţe ortopedice cu talonete, o dată cu creşterea apar dureri de spate şi chiar deformări ale coloanei vertebrale. La copiii şcolari, situaţia e deja mai dificilă. Ghiozdanele foarte grele, ţinute în spate pe un singur umăr, statul în bancă necorespunzător, cu picioarele sub ei sau cu picioarele în bancă, biroul şi scaunul de birou neadaptate pentru înălţimea lor, scrisul pe pat în faţa televizorului, toate acestea duc la devierea coloanei vertebrale, de obicei severă”, ne-a spus kinetoterapeutul Violeta Vlădescu.

„Scolioza în «S» e cea mai frecventă”
Iată care sunt principalele probleme ale spatelui. „E vorba despre acea deviaţie a coloanei vertebrale în plan sagital, adică cel mic stă foarte aplecat în faţă, cocoşat. O deviaţie a coloanei vertebrale în zona lombară, ce se vede atunci când te uiţi la copil din lateral şi vezi că burtica este mult în faţă şi funduleţul este mult în spate. De asemenea, mai există o deviaţie a coloanei vertebrale în plan frontal. Ea poate fi scolioza în «S» sau în «C». De obicei scolioza în «S» e cea mai frecventă şi se vede atunci când un umăr este mai căzut, nu stă central, un omoplat e mai evident, un şold e mai sus decât celălalt sau există un dezechilibru al taliei”, a mai spus specialista. Potrivit acestea, toţi avem aceste deficienţe, însă la unii dintre noi ele se accentuează şi, dintr-o atitudine cifotică, scoliotică sau lordotică, putem ajunge la cazuri grave, pentru care se recomandă corsete medicale sau chiar intervenţie chirurgicală.

„Sportul oxigenează organismul”
Cum putem preveni durerea şi aceste probleme ale spatelui? Ei bine, în primul rând nu le interziceţi celor mici să facă mişcare! Mulţi dintre părinţi aprobă cererea de neprezentare la orele de educaţie fizică şi sport din cadrul şcolilor, considerând că „româna şi matematica sunt mai importante”. E adevărat că sunt importante, dar sănătatea şi condiţia fizică sunt primordiale. „Dacă suntem sănătoşi ne putem îndeplini toate sarcinile mult mai uşor. Sportul, în general, oxigenează organismul foarte bine, de unde se produce şi efectul de stare de bine”.

„Încălţămintea trebuie să fie ortopedică”
Mai mult, există câteva recomandări de care părinţii trebuie să ţină cont când achiziţionează garderoba şi accesoriile pentru camera celor mici. „Încălţămintea trebuie să fie ortopedică, fără toc, iar balerinii trebuie evitaţi, deoarece nu susţin piciorul.
Apoi, e necesară alegerea unui ghiozdan cu bretele late, purtat pe ambii umeri, ce pot fi reglate astfel încât partea de jos a ghiozdanului să se plieze pe porţiunea coloanei lombare. Întotdeauna culegerile sau cărţile cele mai grele se pun cât mai aproape de spate. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depăşească 10% din greutatea copilului. Suprafaţa de lucru a biroului trebuie să fie înclinată înainte, pentru a nu mai avea tendinţa de a se apleca deasupra lui, iar poziţia corectă în scaunul de birou e cu tălpile jos, nu balansându-le în aer”, a mai adăugat reprezentanta Clinicii Motivation. De asemenea, ea susţine că, atunci când îşi fac temele, copiii ar trebui să ia o pauză la fiecare jumătate de oră, pentru a efectua câteva exerciţii de întindere.

Kinetoterapia se face individual
În majoritatea cazurilor se recomandă recuperare medicală. „Tratamentul prin kinetoterapie se face individual, deoarece copiii trebuie supravegheaţi îndeaproape de specialist. O singură mişcare greşită poate înrăutăţi starea şi intensifica durerea. Sporturi, precum fotbalul, săriturile, baschetul, handbalul, tenisul sau popicele, ce implică mişcări şi răsuciri bruşte şi solicită partea de jos a coloanei, sunt contraindicate. Cel mai recomandat sport este înotul, deoarece dezvoltă armonios toate grupele musculare. Şi ciclismul ori vâslitul e recomandat, dar nu în cazul celor cu cifoză”, a adăugat şi kinetoterapeutul Cosmin Mareş. Tratamentul trebuie să se întindă pe o perioadă lungă, până la terminarea creşterii sau chiar mai mult. „Până la 31 mai, persoanele care îşi aduc prietenii cu probleme asemănătoare de sănătate să facă tratament în cadrul clinicii noastre pot beneficia de o reducere de 40%. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul nostru: www.clinicamotivation.ro”, a mai spus kinetoterapeutul.

Unul din trei elevi din Zalău are probleme cu spatele

Potrivit unui proces de evaluare a elevilor din şcolile din Zalău, unul din trei copii evaluaţi avea o problemă la coloana vertebrală. Mai mult, studiile efectuate pe plan naţional arată că majoritatea deformărilor de coloană vertebrală sunt funcţionale, respectiv defecte de postură, pentru care supravegherea, corecţia posturală şi kinetoterapia conduc la regresie, previn evoluţia nefavorabilă către structuralizare şi creează premisele unei creşteri normale şi ale unei dezvoltări fizice armonioase.

• Bagajul copilului nu ar trebui să depăşească 10% din greutatea sa.