de Dana Purgaru
Colesterolul „bun“ nu mai e la fel de... bun
Conform teoriilor medicale acceptate până de curând, cu cât aveam un nivel mai crescut de HDL, supranumit şi colesterolul „bun”, cu atât riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare era mai mic. Acum, însă, noile cercetări demonstrează că oamenii care moştenesc gene ce le asigură un nivel ridicat de HDL de-a lungul vieţii au un risc de apariţie a bolilor de inimă similar cu cel al restului oamenilor.
Cafeaua prelungeşte viaţa
Conform unui studiu desfăşurat pe o perioadă de 13 ani pe un eşantion de bărbaţi şi femei băutori de cafea, consumul a una-două ceşti cu această băutură a dus, în timp, la ameliorarea unor afecţiuni precum cele de inimă, respiratorii, cerebrale sau chiar a diabetului. Cele mai mari beneficii apar în urma consumului de cafea neagră, simplă. Totuşi, aceasta s-a dovedit ineficientă împotriva cancerelor.
Fructoza „falsă“ dăunează creierului
Un studiu realizat recent în America arată că persoanele care consumă cel puţin şase săptămâni produse bogate în fructoză artificială riscă să se „prostească”. Această substanţă încetineşte procesul gândirii, afectând memoria şi capacitatea de a învăţa. Fructoza artificială e folosită frecvent ca îndulcitor şi conservant. Din fericire, potrivit oamenilor de ştiinţă, consumul zilnic de nuci şi de peşte gras poate contracara efectele negative.
O nouă bacterie care „locuieşte“ în gură
Oameni de ştiinţă elveţieni au descoperit o nouă bacterie în mucoasele bucale. Aceasta a fost numită „Streptococus tigurinus” şi poate deveni periculoasă dacă trece în circulaţia sangvină după o extracţie dentară sau din cauza sângerării gingiilor, spre exemplu. Urmează să se facă cercetări mai aprofundate pentru a înţelege prin ce mecanisme această bacterie poate provoca boli.
Plasturii antifumat sunt... egali cu zero
Cercetătorii de la Universitatea Nottingham au demontat mitul plasturilor antifumat. Astfel, 2.500 de fumători au fost monitorizaţi timp de un an şi s-a observat că plasturii cu nicotină sau consilierea psihologică intensivă nu-i ajută în mod deosebit. Singurul lucru eficient este, potrivit studiului, apelarea la liniile telefonice specializate în combaterea acestui viciu. Astfel, cei care folosesc această metodă au cu 20% mai multe şanse să renunţe la fumat decât cei care vor să realizeze acest lucru pe cont propriu.