de Cătălina Tăgârţă
Tratează circa 70 de afecţiuni şi au un succes „nebun”, mai ales în rândul părinţilor din ţara noastră. Deşi poate părea greu de crezut, în ciuda dificultăţilor băneşti şi a lipsei de educaţie de care se tot vorbeşte, aproximativ 10% dintre mămicile românce optează anual pentru recoltarea de celule stem din cordonul ombilical. Acesta nu poate fi decât un lucru îmbucurător, însă pentru a creşte acest număr şi a facilita accesul cât mai multor părinţi la sănătatea copiilor lor prin informarea corectă şi continuă asupra celulelor stem a fost înfiinţată Asociaţia Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem din România (ARBACS).
„Sunt folosite cu succes, ca tratament standard”
Asociaţia a fost înfiinţată la iniţiativa a trei companii de celule stem: Biogenis, Cord Blood Center şi Stem Sure, şi îşi propune să sprijine societatea medicală din România, pentru a face din recoltarea de celule stem un serviciu medical cât mai accesibil. „Celulele stem nu sunt un panaceu. Ele nu tratează cariile sau fracturile, dar sunt folosite cu succes, ca tratament standard, în circa 70 de boli, iar pe plan mondial, până în prezent, s-au efectuat peste 20.000 de transplanturi cu grefe de sânge placentar”, a spus Bogdan Ivănescu, reprezentantul Stem Sure şi preşedintele asociaţiei nou-înfiinţate.
Primele probe stocate au 24 de ani şi sunt în stare perfectă
Potrivit cifrelor vehiculate de reprezentanţii asociaţiei, în România se estimează circa 15.000 de recoltări pe an, adică aproximativ 10% din totalul naşterilor din ţara noastră. Mai mult, se pare că media în România este mai mare decât cea europeană, situaţia fiind pusă pe seama prudenţei şi grijii excesive a românilor.
Apoi, conform statisticilor publicate în 2010, în 2006, numărul transplanturilor autologe - cu celule stem proprii - a fost mai mare comparativ cu transplanturile de celule stem de la donator, înrudit sau neînrudit. Transplantul cu celule stem autologe l-a depăşit pe cel cu celule stem alogene, adică de la un donator străin. „Au trecut 24 de ani de la prima recoltare a unei grefe de sânge placentar folosită cu succes pentru un transplant. Periodic, din celulele stem stocate în cel mai vechi şi experimentat laborator de cercetare a sângelui placentar, de la Indiana University Simon Cancer Center, din SUA, se scot probe şi se analizează. Acestea sunt depozitate la -196 de grade Celsius şi sunt încă vii, în stare perfectă... asta înseamnă că ele rezistă mult mai mult, se spune că ar supravieţui o perioadă egală cu vârsta persoanei de la care au fost recoltate, evident, cu excepţia cazului în care aceasta ajunge la exitus printr-un nefericit accident”, a spus şi Tudor Panu, reprezentantul Cord Blood Center.
• În prezent, preţul mediu al unei recoltări costă aproximativ 3.500 de lei. Apoi, pentru depozitare se mai plăteşte, anual, între 100 şi 350 de lei, în funcţie de locaţia unde sunt depozitate, în ţară sau în străinătate.
„Într-o viaţă de 70 de ani, una din 200 de persoane se estimează că va avea nevoie de un transplant de celule stem. În cazul în care această persoană suntem chiar noi sau cineva drag nouă, e mai bine să ne asigurăm că suntem pregătiţi“ (Tudor Panu, reprezentant Cord Blood Center)