Medicamentele calmante comune, de tipul aspirinei şi ibuprofenului, pot reduce riscul apariţiei cancerului la sân. Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la o universitate canadiană, utilizarea regulată a acestor medicamente comune poate reduce riscul apariţiei cancerului mamar cu până la 21%. Noi teste în 2009 Cu toate că aceste teste sunt îmbucurătoare, până la confirmarea lor prin altele noi, ce se vor reliza în 2009, doctorii nu recomandă utilizarea regulată a antiinflamatoarelor nesteroidiene în scopul prevenirii cancerului la sân.
Atât aspirina, cât şi ibuprofenul, ce s-au dovedit cele mai eficiente în reducerea apariţiei cancerului mamar, aparţin clasei de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene. Aceste medicamente acţionează prin inhibarea a două proteine din corp, ce sunt legate de funcţionarea sistemului imunitar. Cele două proteine provoacă inflamaţii în organism, dar s-a demonstrat că ar fi şi factori determinanţi în creşterea tumorilor canceroase.
Cercetătorii consideră că aceste calmante afectează viaţa internă a celulelor, intervenind mai ales asupra mecanismului, ce le semnalează acestora că e timpul să moară. De asemenea, ele acţionează, se pare, asupra vaselor de sânge ce alimentează creşterea tumorilor şi influenţează modul în care sistemul imunitar răspunde la apariţia celulelor canceroase.
Elena Şerban