de Dana Purgaru
A fost creat vaccinul antialcoolism
O echipă de cercetători de la Universitatea din Chile a creat un vaccin capabil să inducă senzaţiile mahmurelii oricărui consumator de alcool care nu se abţine de la acest viciu. Vaccinul acţionează prin suprimarea unei gene care determină ficatul să metabolizeze alcoolul. Astfel, când persoana vaccinată consumă băuturi alcoolice, va suferi senzaţii de greaţă, dureri de cap şi ritm cardiac accelerat, simptome ce vor apărea instant. Efectele vaccinului vor dura între şase luni şi un an, iar produsul ar putea fi comercializat în aproximativ doi ani.
Bolile grave vor putea fi detectate „la secundă“
Scanerul modern MRF - o versiune îmbunătăţită a scanerului de rezonanţă magnetică - poate detecta foarte rapid semne ale unor boli grave, încă din primele stadii ale acestora, sporind astfel considerabil şansele de vindecare. Aparatul a fost inventat la Facultatea de Medicină a Universităţii Case Western, SUA. Scanerele de rezonanţă magnetică utilizate în prezent pot identifica prezenţa tumorilor, a sclerozei multiple, a bolilor cardiace şi a altor maladii grave, însă informaţia oferită de ele este limitată.
Plasturii cu hormoni, remediu revoluţionar în cancerul la prostată
Un studiu britanic în desfăşurare a scos la iveală că administrarea de estrogen pe cale transcutanată, prin intermediul unor plasturi, poate reprezenta o alternativă la tratamentele hormonale actuale în cazurile avansate de cancer la prostată. Dacă rezultatele vor fi confirmate pe un eşantion mai mare de pacienţi, plasturii estrogenici ar putea fi utilizaţi pe scară mai mare, pentru a aduce beneficii reale pacienţilor.
Vitiligo pare să-şi fi găsit „naşul“
Cercetătorii americani au descoperit un prim tratament potenţial eficient contra vitiligo, o boală autoimunitară caracterizată printr-o depigmentare completă a pielii în anumite zone de pe corp, ale cărei cauze nu au fost în mod clar elucidate şi împotriva căreia nu există până în prezent niciun tratament verificat. Şoarecii suferind de vitiligo au fost vindecaţi prin injectarea unei proteine mutante (denumită HSP70i), iar acest tratament pare să ofere astfel o rază de speranţă pentru milioanele de suferinzi.
Travaliul prematur va putea fi împiedicat
Calmarea sistemului imunitar va juca un rol esenţial în prevenirea travaliului prematur, arată un nou studiu publicat de o echipă de cercetători britanici. Oamenii de ştiinţă au studiat aspectele complexe ale etapelor timpurii ale travaliului şi au reuşit să demonstreze că inflamaţia din uter dezactivează genele ce amână travaliul. Aceştia au declarat că în acest caz nu este nevoie decât de medicamente care să elimine din timp inflamaţia.