Main menu

header

  Actorul american Patrick Swayze a fost diagnosticat în luna ianuarie cu cancer pancreatic. Această formă de cancer se răspândeşte rapid la celelalte organe, ceea ce, în numeroase cazuri, face imposibilă o operaţie. Din nefericire, numai 10% dintre pacienţi supravieţuiesc cel puţin cinci ani de la diagnosticare. Starea de sănătate a starului s-a îmbunătăşit însă simşitor. După ce a fost supus chimioterapiei, a caracterizat această terapie ca fiind „iadul pe roţi”, într-un interviu acordat ziarului „International Herald Tribune”, după întoarcerea pe platourile de filmare. Deşi nu este în deplinătatea forţelor fizice, Patrick lucrează câte 12 ore pe zi, fiind ocupat cu filmările pentru drama poliţistă „The Beast“, la care a terminat deja de turnat jumătate din cele 12 episoade contractate.

  „Iadul pe roţi”

 - Cum a fost începutul bolii? Ce aţi simţit?
 - (surâde amar) La început, în decembrie anul trecut, am crezut că am o indigestie. Apoi, lucrurile s-au complicat. Simptomele adevărate încep să apară brusc. Atunci te gândeşti că trebuie neapărat să mergi la medic.
 - Vestea că aveţi cancer v-a şocat? Aţi crezut că nu veţi mai putea duce la capăt proiectele pe care le aveaţi în derulare?
 - Oarecum. De fapt, cam da. Eu semnasem un contract pentru a juca în serialul la care filmez acum. Undeva în martie, i-am anunţat că am fost diagnosticat cu cancer la pancreas.
 - Cum au reacţionat producătorii?
 - I-am rugat să aştepte, să vedem cum vor decurge lucrurile, cum va evolua boala. Şi ei m-au înţeles.
 - Cum vă simţiţi acum?
 - Foarte bine! Am luat în greutate destul de mult în ultima perioadă, graţie milkshake-urilor special concepute pentru mine. Aceste preparate au rolul de a-mi creşte masa musculară. Şi îşi fac treaba foarte bine! (Râde!)

  „Iau un medicament experimental”
 - Medicii? Ce spun ei despre starea dumneavoastră de sănătate?
 - Doctorii s-au declarat optimişti în privinţa însănătoşirii mele, mai ales că ultimele ecografii ale pancreasului meu au ieşit „curate şi clare”.
 -  Aşadar, chimioterapia a dat rezultatele dorite?
 - Ei bine, da. Ar fi fost urât dacă nu se întâmpla aşa. Mai ales că această procedură este „iadul pe roţi”. Dar vreau să mă vindec total. Tocmai de aceea urmez acum un tratament experimental cu un medicament numit Vatalanib. Acesta blochează dezvoltarea tumorii canceroase prin modificarea unor molecule implicate în procesul de transformare a celulelor sănătoase în celule bolnave.
 - După cum văd că stau lucrurile acum, ne veţi mai încânta cu destule roluri în viitor…
 - Şi eu sper la fel. Dar să nu uităm că am 56 de ani, aşa că totul depinde de regizori şi de producători.
 - Deşi nu sunteţi 100% refăcut din punct de vedere fizic, ştiu că sunteţi pe platourile de filmare circa 12 ore zilnic. Nu e cam mult?
 - Nuuu! Mă simt mult mai bine când filmez. Am turnat deja 6 din cele 12 episoade din drama poliţistă „Bestia”. Sper ca totul să fie în regulă. Plus că o am pe iubita mea, Lisa Niemi, care îmi este alături de 32 de ani. O soţie care e lângă mine la bine şi la greu. Şi acum a fost greu. Sper doar să fi trecut totul.
Elena Şerban
  Prietenii îi sunt alături
  Atât în perioada în care starul era bolnav, cât şi acum, când progresele sale sunt uluitoare, numeroase celebrităţi de la Hollywood, şi nu numai, au transmis familiei Swayze mesaje de încurajare. Printre cei care au vrut să arate că îi sunt alături se numără Jennifer Grey (partenera din filmul ce a făcut istorie, „Dirty Dancing”), Whoopi Goldberg (senzaţionala colegă de filmare din „Fantoma”) şi mulţi alţii.
„Este foarte trist că a fost obligat să treacă prin acel  chin. Dacă l-aş vedea acum pe stradă, mi-aş arunca braţele în jurul gâtului său şi i-aş transmite toată dragostea mea, în speranţa că se va vindeca”, a declarat Jennifer Grey.
În stilul caracteristic, Whoopi Goldberg i-a spus actorului să nu-şi facă niciun fel de griji, întrucât, dacă a supravieţuit nebuniei de la Hollywood, o boală, fie ea şi cancerul de pancreas, nu are cum să-l doboare. A încheiat, transmiţându-i milioane de pupici şi urări de bine.

  Tratament cu efecte secundare
  Chimioterapia este o modalitate de tratament a cancerului, ce se bazează pe medicamente citotoxice (citostatice) pentru distrugerea celulelor maligne. Acestea se pot administra pe cale intravenoasă, orală, intracavitară, intraarterială, intratumorală sau intramusculară.
Chimioterapia poate fi:
- curativă (reprezentând principala modalitate de tratament);
- neoadjuvantă sau preoperatorie (când are rolul de a reduce  tumoarea primară, îmbunătăţirea controlului loco-regional al bolii şi scăderea riscului de diseminare la distanţă a bolii);
- adjuvantă sau postoperatorie (pentru reducerea riscului de recidivă locală sau la distanţă pentru pacienţii cu factori de pronostic nefavorabil);
- paliativă (în scop de îmbunătăţire a calităţii vieţii).
Din păcate, aşa după cum se ştie, efectele secundare ale citostaticelor sunt multiple: astenie fizică, lipsa poftei de mâncare, căderea părului, greaţă şi vărsături, risc sporit de infecţii, sângerări diverse, diaree sau constipaţie, anemie, mucozită, reacşii alergice. Cele mai multe efecte secundare dispar după terminarea chimioterapiei.