Main menu

header

08-06-1de Cătălina Tăgârţă

Vreme îndelungată, cancerul nu a cunoscut niciun remediu. Însă suferinţa te învaţă să nu te dai bătut, să speri din toată inima şi să devii mai bun. Apoi, alături de bolnavi, medicii devin şi ei din ce în ce mai buni şi încearcă să găsească metode eficiente şi sigure de a învinge această maladie gravă. Şi nu-i puţin lucru că în întreaga lume sunt tot mai multe cazuri rezolvate şi oameni care se pot bucura din nou de viaţă. Mecanismul inovator TrueBeam STx, în traducere liberă „noua rază” sau „raza adevărată”, îşi are originile tocmai în lupta asiduă a inginerilor şi a medicilor împotriva cancerului.

Izolează şi împiedică dezvoltarea celulelor maligne
Radio-oncologia sau aşa-numita oncologie prin radiaţii este o metodă de tratament cu ajutorul radiaţiilor razelor ionizate. Principiul de bază în ceea ce priveşte tratamentul cu raze X este acela de a omorî sau de a izola şi de a împiedica dezvoltarea celulelor canceroase. Această metodă de tratament este aplicată cu ultima generaţie de aparate tehnologice, cu risc minim şi cele mai bune rezultate. Principiul de bază în aplicarea radioterapiei este ca, în timp ce celula canceroasă este supusă unui flux mortal de raze X, celulele sănătoase din jur să nu fie vătămate. „80 de pacienţi din lume care sunt iradiaţi cu raza superputernică şi inteligentă au aceeaşi rată de supravieţuire în timp ca şi rata atinsă prin intervenţie chirurgicală. Deosebirea este că cei trataţi cu sistemul revoluţionar TrueBeam STx nu au fost internaţi, nici anesteziaţi şi nici operaţi”, informează „Corriere della Sera”.
TrueBeam STx este un aparat de înaltă performanţă tehnologică, are încorporate toate celelalte tipuri de radioterapie şi capacitatea de a le aplica. În plus, poate fi folosit şi în timp ce se efectuează chimioterapie.

Şedinţe cu durată mai mică decât la dispozitivele clasice
TrueBeam permite un dozaj de radiaţii mai eficient într-un timp mult mai scurt decât în cazul terapiilor clasice. În plus, are capacitatea de a radia tumoarea cu o foarte mare precizie. Aparatul transmite dozajul de radiaţii adecvat pacientului pe baza unui sistem de puncte determinate în prealabil în faza de planificare. Razele sunt direcţionate către tumorile-ţintă cu maximă precizie, iar tumoarea este monitorizată în timp real. Aceasta este o terapie care poate fi folosită în tratarea tuturor tipurilor de cancer. „O şedinţă de radioterapie intensivă (IMRT), care durează în medie 15 minute, poate fi efectuată cu TrueBeam în doar două-trei minute, iar durata unei şedinţe de radiochirurgie se reduce de la 35 de minute la 7 minute”, au explicat specialiştii de la „Liv Hospital”, din Turcia. În timpul tratamentului, fasciculul de radiaţii este direcţionat către tumoare cu o precizie de milimetri, de aceea acest dispozitiv poate proteja ţesuturile sănătoase din jur. În plus, sistemul efectuează în permanenţă controale de acurateţe, ceea ce înseamnă că nu vor exista devieri de la centrul zonei tratate.

Pacientul îşi reia imediat activitatea obişnuită
În timpul tratamentului cu TrueBeam STx, pacientul este treaz şi nu simte nimic, dar trebuie să stea nemişcat, în anumite poziţii. De aceea se folosesc dispozitive de fixare. Cu toate acestea, aparatul nu este perturbat de mişcările reflexe sau involuntare ale pacientului, cum ar fi respiraţia. Astfel, tehnologia 4D permite relaxarea totală a bolnavului pe tot parcursul şedinţei. Acest tratament se realizează în ambulatoriu, pe o anumită perioadă. Apoi bolnavul se poate întoarce la rutina zilnică imediat după efectuarea şedinţei de tratament.

Nu se mai intervine chirurgical
Tratamentul cu TrueBeam STx are numeroase avantaje. În primul rând, ţesuturile sănătoase sunt protejate la maximum, apoi efectele adverse ale radiaţiei sunt reduse la minimum. În timpul terapiei, pacientul nu simte durere, iar tratamentul nu necesită internare. După finalizarea curei (care variază ca perioadă în funcţie de afecţiune şi stadiul bolii) nu se intervine chirurgical. Dintre toate aparatele existente, aparatul TrueBeam efectuează în mod constant controale de acurateţe, asigurând astfel neabaterea de la zona unde este efectuat tratamentul.
Datorită tehnologiei avansate, perioada de pregătire înainte de tratament este scurtată, iar timpul de tratament este scăzut la limită.
Dacă la celelalte aparate de radioterapie o şedinţă radiooperatorie ţine între 30 şi 90 de minute, cu acest aparat durează între 5 şi 20 de minute, iar pentru o şedinţă de IMRT sunt de ajuns trei minute. Datorită tuturor acestor avantaje, radierea se face direct către tumoare, iar numărul de şedinţe este redus.

• În prezent, se pare că există 30 de astfel de aparate în lume, dintre care doar zece sunt în Europa

„Efectele adverse sunt limitate“

„Liv Hospital” a implementat pentru prima dată în Turcia sistemul cibernetic de planificare a tratamentului, cu ajutorul căruia se calculează într-un timp mai scurt şi mai eficient doza care trebuie utilizată. Acest lucru este foarte important, deoarece „fiecare parte din organism are o limită de dozaj care nu poate fi depăşită. Această nouă tehnologie urmăreşte mişcarea tumorii, o identifică prin rotirea continuă a sistemului de imagistică în jurul pacientului şi îi administrează doze rapide, limitând astfel efectele adverse”, explică specialiştii de la „Liv Hospital”.