Main menu

header

17-08-1de Gabriela Niculescu

Medicina evoluează şi o face cu paşi rapizi. Recent, inovaţiile medicale au dezvăluit PartoSure, un test rapid care poate stabili timpul rămas până la naştere, dar şi gradul de risc iminent pentru o naştere prematură. Viitoarele mămici pot afla în doar câteva minute, fără ajutorul medicului specialist, care este momentul în care vor naşte. Uşor, sigur şi rapid, testul PartoSure ajută viitoarele mămici să îşi pregătească din timp bebeluşii pentru viaţa extrauterină. Dr. Ruxandra Dumitrescu (foto), medic primar obstetrică-ginecologie, ne-a oferit informaţiile de care aveam nevoie.

Detectează cu claritate prezenţa proteinei PAMG-1
Studiile arată că mai puţin de una din zece gravide diagnosticate clinic cu simptome de naştere prematură nasc într-un interval de şapte zile de la prezentarea la doctor. Rezultatul unei tehnologii de ultimă generaţie, testul PartoSure, detectează cu claritate prezenţa proteinei PAMG-1, determinând timpul rămas până la naştere pentru gravidele cu o sarcină de 20 de săptămâni. „Graţie inovaţiilor medicale, gravidele din România pot beneficia în prezent de un test care poate elimina atât insecuritatea naşterii, cât şi riscurile la care este predispus un bebeluş prematur. PartoSure e un test noninvaziv, care nu necesită examen cu valve şi poate fi utilizat atât de medicul specialist, cât şi de pacientă, în intimitatea casei sale. Citirea testului se face în câteva minute, având o acurateţe de aproximativ 99%, fapt demonstrat de studiile clinice”, a precizat dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Importanţa datei aducerii copilului pe lume
Spre deosebire de testele disponibile la ora actuală, PartoSure determină cu exactitate perioada rămasă până la naştere (PRN). Pe de-o parte, o valoare predictivă pozitivă (PPV) mare a testului PartoSure PRN permite clinicienilor să evalueze riscul naşterii în următoarele şapte zile, oferindu-le, totodată, posibilitatea de a le administra gravidelor dozele optime de corticosteroizi şi/sau tocolitice. Aceste doze sunt menite să pregătească nou-născutul pentru viaţa extrauterină, minimizând efectele nedorite. Pe de altă parte, o valoare predictivă negativă (NPV) mare a testului PartoSure PRN oferă posibilitatea clinicienilor de a elimina cu încredere probabilitatea ca gravidele să nască în următoarele şapte sau 14 zile. Prin urmare, sunt perfect controlate şi gestionate atât dozajele ce urmează a fi administrate gravidelor care nasc, cât şi costurile ridicate ale unei intervenţii şi ale spitalizării prelungite.

Destinat perioadei sarcinii cuprinse între 20 şi 37 de săptămâni
În ciuda introducerii noilor tehnici medicale, cauzele naşterilor premature sunt multiple, dar încă neclare şi necunoscute. Cu toate acestea, rata naşterilor premature este în creştere, în special în ţările dezvoltate, iar identificarea exactă a gravidelor cu risc, dar şi a celor care nu prezintă risc de naştere prematură reprezintă o mare provocare pentru medicii obstetricieni.
Testul PartoSure este special creat pentru femeile gravide cu perioada sarcinii cuprinsă între 20 şi 37 de săptămâni, care prezintă simptome sau semne, indicaţii sugestive de travaliu înainte de termen şi care au membranele intacte. PartoSure este recomandat şi gravidelor cu naşteri premature în antecedente, celor cu avort spotan în trimestrul al II-lea de sarcină în antecedente, cât şi gravidelor expuse riscului de naştere prematură.
Mai mult de atât, „testul PartoSure este recomandat în situaţii precum: contracţii uterine dureroase, suferinţă fetală acută, infecţie neonatală şi/sau maternă, sarcină gemelară sau boli materne de tipul HTA indusă de sarcină, diabet zaharat sau obezitate, inclusiv gravidelor cu un istoric medical de sarcină oprită în evoluţie, copii cu greutate mică la naştere (sub 2.500 g) sau multiple avorturi la cerere”, a încheiat dr. Ruxandra Dumitrescu.

• Testul PartoSure este recomandat în situaţii precum: contracţii uterine dureroase, suferinţă fetală acută, infecţie neonatală şi/sau maternă, sarcină gemelară sau boli materne de tipul HTA indusă de sarcină, diabet zaharat sau obezitate, inclusiv gravidelor cu un istoric medical de sarcină oprită în evoluţie, copii cu greutate mică la naştere (sub 2.500 g) sau multiple avorturi la cerere

Nou-născuţii prematur necesită pregătire

Bebeluşii născuţi înainte de 37 de săptămâni de sarcină sunt consideraţi născuţi prematur, iar în îngrijirea acestora este necesară o atenţie deosebită atât din partea medicilor neonatologi, cât şi din partea mămicilor. Este adevărat faptul că bebeluşii prematuri sunt predispuşi la complicaţii atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
Pe termen scurt, bebeluşul prematur prezintă un risc ridicat de apariţie a hemoragiilor cerebrale, a infecţiilor neunatale, cât şi a declanşării unor probleme cardiorespiratorii, nefiind pregătiţi fizic pentru viaţa extrauterină. Mai mult decât atât, pe termen lung, bebeluşii prematuri pot avea complicaţii de tipul retinopatie de prematuritate sau chiar sechele neuropsihice. Prin urmare, determinarea timpului rămas până la naştere reprezintă un avantaj major pentru gravidele cu un risc ridicat de naştere prematură, oferindu-le posibilitatea de a se pregăti atât pentru naştere, cât şi pentru perioada post-partum.

• Kitul PartoSure conţine un beţişor steril, o eprubetă şi o bandă de test, ambalate într-un sac de plastic, şi poate fi folosit atât de medicul specialist, cât şi individual de gravide!