Main menu

header

Poliţia concediilor medicale trece la treabă din 15 mai

de Florentina Ionescu

Spuneţi adio concediilor medicale petrecute pe plajă sau în vârful muntelui. De acum încolo, doctorii vă vor examina de două ori înainte să vă semneze concediul. Şi asta pentru că, începând cu data de 15 mai, Poliţia va începe să bată la uşile bolnavilor, să se asigure că aceştia nu încearcă să „fenteze” legea. Ei bine, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au un plan bine pus la punct în acest sens. Mai exact, au stabilit deja intervalele orare în care se vor face controalele, dar şi condiţiile în care se vor desfăşura acestea.

Read more: Poliţia concediilor medicale trece la treabă din 15 mai

Bolnavii nedeplasabili au dreptul la îngrijiri şi analize gratuite la domiciliu

de Florentina Ionescu

Bolnavii în fază terminală, dar şi persoanele nedeplasabile, care nu au rude apropiate care să le îngrijească, pot beneficia de servicii medicale la domiciliu. Este vorba atât despre analize, cât şi despre administrarea unui tratament adecvat, sub atenta supraveghere a medicilor. Acest lucru este posibil, potrivit articolului 34 din Constituţia României, care prevede că „dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”. Serviciile oferite sunt gratuite, în baza asigurării de sănătate, însă numărul de zile de îngrijire este limitat.

Read more: Bolnavii nedeplasabili au dreptul la îngrijiri şi analize gratuite la domiciliu

Stresul favorizează apariţia atrofiei vaginale

33-09-1de Gabriela Niculescu

- Aproape jumătate dintre românce sunt afectate de această boală

Atrofia vaginală este o afecţiune a mucoasei din zona respectivă, ce apare ca rezultat al dezechilibrului balanţei hormonale, cauzat de reducerea cantităţii de estrogen. Aceasta determină subţierea ţesuturilor vaginale, uscăciunea mucoasei, pierderea elasticităţii, creşterea fragilităţii şi scăderea capacităţii de apărare împotriva agenţilor infecţioşi. În România, aproximativ 40% dintre femei suferă de această afecţiune, dar numai 25% ajung la medic. Din păcate, netratată la timp, atrofia vaginală distruge cuplul şi schimbă calitatea vieţii femeii. Despre acest fenomen ne-a vorbit conf. dr. Maria Bari (foto), medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Clinic „Filantropia”.

Read more: Stresul favorizează apariţia atrofiei vaginale

Încă o bătălie câştigată împotriva SIDA

19-09-1de Claudia Stan

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA) a acordat în august 2008 autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentului anti-HIV Intelence (etravirină), iar din februarie 2010 este disponibil şi în România. El este primul produs ce şi-a dovedit eficacitatea la pacienţii cu virus HIV. Mai multe date despre această descoperire revoluţionară în domeniul medical ne-a oferit doamna doctor Mariana Mărdărescu (foto), medic primar la Institutul „Matei Balş”.

Read more: Încă o bătălie câştigată împotriva SIDA

Vitamina B12 previne malformaţiile congenitale

de Elena Şerban

De obicei, femeile însărcinate au grijă de corpul lor după ce află că vor deveni mămici. Lucru ce este perfect de înţeles. Numai că, pentru a fi sigure că nu aduc pe lume copii cu malformaţii congenitale severe, graviduţele trebuie să consume, încă înainte de a rămâne însărcinate, cantităţi suficiente de vitamina B12 şi de acid folic.

Read more: Vitamina B12 previne malformaţiile congenitale

Testul de salivă poate detecta cancerul oral

de Cătălina Rafailă

Diagnosticul de cancer oral ar putea fi pus cu ajutorul unui test de salivă, susţin cercetătorii de la Institutul Forsyth, din Marea Britanie. Aceştia au descoperit că prin testul de salivă se va detecta bacteria ce dezvoltă cancerul la nivelul gurii. Conform studiilor efectuate de Fundaţia Mondială a Cancerului Oral, această afecţiune omoară o persoană pe oră.

Read more: Testul de salivă poate detecta cancerul oral

Australienii au inventat un robot pentru operaţii pe creier

de Elena Şerban

Specialiştii australieni, inspiraţi de filmul SF „Călătorie fantastică”, au conceput un robot cu diametrul de 250 de nanometri, reprezentând grosimea a două fire de păr. Acest robot ar putea realiza intervenţii chirurgicale pe creier!

Read more: Australienii au inventat un robot pentru operaţii pe creier

Paradontoza şi virusul HIV

de Elena Şerban

Se pare că un acid emis în cavitatea bucală ca urmare a unei maladii a gingiilor stimulează dezvoltarea virusului HIV în organism. Această descoperire - o premieră în lumea ştiinţei - aparţine unor cercetători japonezi.

Read more: Paradontoza şi virusul HIV

Anemia prin deficit de fier

captafer- Cantitatea de fier necesară organismului este de 14 mg pe zi
- Anemia se mai numeşte şi „boala sângelui obosit”

Fierul reprezintă un mineral fundamental pentru organism. La o persoană obişnuită conţinutul total al fierului tinde să rămână constant sau în limite foarte apropiate de valorile normale (pierderile de fier trebuie compensate prin absorbţia fierului din alimentaţie). În mod normal rămânem fără aproximativ 1-2 mg de fier pe zi, iar femeile, în perioada fertilă, prezintă pierderi mai mari din cauza ciclului menstrual. Alimentaţia este principala sursă de fier. În general, alimentele nu sunt deficiente în fier - conţinutul este proporţional cu aportul caloric: 1.000 kcal conţin 6-7 mg de fier.

Read more: Anemia prin deficit de fier

Prof. Dr. Călin Giurcăneanu: „Psoriazisul poate fi ţinut sub control”

19-05-1de Claudia Stan

Psoriazisul este o boală ce afectează aproximativ 2% din populaţia Europei. Din păcate, această afecţiune nu atacă doar fizicul oamenilor, ci şi psihicul, mulţi pacienţi ajungând în pragul sinuciderii. Tratamentele sunt vaste şi cu bătaie lungă, dar reprezintă o şansă la viaţă pentru suferinzi. Călin Giurcăneanu (foto stânga), prestigios profesor, doctor la Spitalul Universitar Elias, din Bucureşti, ne va vorbi despre implicaţiile bolii, dar şi despre cum o putem învinge.

Read more: Prof. Dr. Călin Giurcăneanu: „Psoriazisul poate fi ţinut sub control”

Afecţiuni detectate de... oglindă

de Elena Şerban

Ne-am obişnuit să ne uităm în oglindă doar pentru a ne verifica ţinuta, coafura, dantura, ochii şi, eventual, kilogramele în plus. Specialiştii în medicină din diverse ţări susţin că ar trebui să ne privim reflexia şi din alte motive, dintre care cel mai important ar fi starea de sănătate. Conform cercetătorilor, anumite caracteristici ale unor persoane relevă afecţiunile la care sunt predispuse.

Read more: Afecţiuni detectate de... oglindă