Oamenii care desfăşoară activităţi fizice intense sunt mai puţin pasibili de a se îmbolnăvi de cancer, comparativ cu cei care au un stil de viaţă mai sedentar, au anunţat cercetătorii niponi, după ce au interpretat rezultatele unui studiu realizat pe 80.000 de persoane. În cadrul cercetării, persoanele implicate au fost împărţite în patru grupuri, conform cu rata metabolică personală de activitate, determinată de perioada pe care respondenţii o petrec stând, mergând, dormind şi făcând exerciţii.
1. Cititul la lumină slabă strică ochii.
Majoritatea experţilor în probleme de vedere sugerează că o astfel de activitate, deşi îl poate face pe cititor să mijească ochii şi să clipească mai des, nu poate produce daune permanente;
2. Bărbieritul (raderea părului de pe picioare, mâini sau alte locuri) face părul să crească mai repede şi mai aspru.
Cercetătorii susţin că această procedură nu are niciun efect asupra densităţii sau a rapidităţii cu care creşte firul de păr. Singurul aspect dovedit a fost acela că prin bărbierit se elimină partea mai fină din vârful firelor de păr nerase, fapt ce face ca acestea să pară mult mai aspre, mai dese şi mai tari;
3. Carnea de curcan are efect de somnifer.
Deşi acest tip de carne conţine un aminoacid numit triptofan, ce are un rol important în somn şi în controlul dispoziţiei, ea nu are însă o cantitate mai mare din acest aminoacid decât puiul sau vita;
4. Omul foloseşte doar 10% din capacitatea creierului.
Acest mit, cunoscut publicului încă din 1907, a fost desfiinţat de studiile moderne, care au demonstrat că nicio parte a creierului nu rămâne inactivă;
5. Părul şi unghiile cresc după moarte.
Total fals, spun cercetătorii, care susţin că această impresie este lăsată de faptul că, după moarte, pielea se usucă şi se retrage. În acest fel, unghiile şi părul par mult mai lungi decât în timpul vieţii;
6. Telefoanele mobile sunt periculoase în spitale.
Cercetătorii au infirmat această temere, demonstrând că telefoanele mobile interferează foarte puţin cu echipamentul medical.