de Dana Purgaru
Bebelușii alăptați între trei luni și un an au un risc scăzut de a dezvolta inflamaţii cronice asociate cu maladiile cardiace la vârstă adultă, potrivit unui studiu realizat pe 7.000 de persoane în SUA. Cercetătorii au descoperit o legătură semnificativă între alăptarea pe termen scurt împreună cu greutatea corporală scăzută la naştere şi concentraţiile ridicate de proteină C reactivă (CRP), un marker al inflamaţiilor, în eşantioanele de sânge recoltate de la voluntarii adulţi. Alăptarea cel puțin până la șase luni este încurajată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
de Dana Purgaru
Persoanele care suferă de glaucom şi continuă să ridice greutăţi mari sau să cânte la instrumente de suflat riscă să îşi piardă vederea, au avertizat specialiștii de la London Vision Clinic. Glaucomul se caracterizează prin creşterea presiunii intraoculare, iar aceste activităţi măresc presiunea în interiorul ochiului. De aceea, în special după vârsta de 40 de ani, este imperios necesar să se recurgă la controale aprofundate, făcute de medici oftalmologi.
de Diana Tudor
Nodulii tiroidieni sunt tumori apărute la nivelul glandei tiroide. Apariția lor este legată, pe de o parte, de deficitul de iod, iar, pe de altă parte, de anumite mutații genetice cu care ne naștem. Prezența acestora poate afecta calitatea vieții, însă există și persoane care nu sunt deranjate de aceste tumori. Am stat de vorbă cu doctor Anca Sîrbu (foto), medic specialist endocrinolog la Spitalul Universitar de Urgență Elias, pentru a afla mai multe despre acest subiect.
Read more: Doctor Anca Sîrbu: „5% dintre nodulii glandei tiroide sunt cancer tiroidian“de Dana Purgaru
Conform statisticilor date publicității în 2012, 19% dintre români nu au o igienă orală, iar expresii precum „La bătrânețe e normal să ne pierdem dantura”, „Copiii mici nu trebuie să se spele pe dinți” sau „La dentist se merge doar când avem carii” sunt, din păcate, foarte des întâlnite la noi în țară. Doctor Andrei Tîrpea (medalion), medic stomatolog, demontează astfel de mituri și explică de ce trebuie să acordăm mai multă atenție sănătății danturii.
Read more: Doctor Andrei Tîrpea:„Tratamentele dentare se fac sub anestezie locală, deci nu dor“de Gabriela Niculescu
Monturile reprezintă deformări ale încheieturii degetului mare de la picior. Dintr-un procent de 90% dintre femeile care poartă pantofi incomozi, 60% prezintă monturi. Întrucât femeile sunt cele care, de obicei, poartă tocuri sau încălţăminte îngustă în partea anterioară a piciorului, frecvența apariţiei monturilor este de nouă ori mai mare decât la bărbaţi. Mai ales în cazul femeilor, această deformare poate fi dureroasă şi împiedică purtarea oricărui tip de încălţăminte, întrucât zona afectată se fricţionează de pantof şi se inflamează. Pentru cazurile uşoare, încălţămintea bună împreună cu alte câteva sfaturi naturiste pot fi suficiente pentru ameliorarea simptomatologiei şi diminuării durerii, însă, în cazul deformărilor mai grave, este de multe ori necesară o intervenţie chirurgicală.
Read more: Doctor Tania Bejan: „Cauzele monturilor: ereditatea şi încălţămintea incomodă“de Dana Purgaru
Îndepărtarea pe cale chirurgicală a prostatei, urmată de administrarea tratamentului medicamentos, ar putea prelungi viața pacienţilor diagnosticaţi cu cancer avansat al acestei glande. Potrivit unei echipe de cercetători din Marea Britanie şi Suedia, în aceste cazuri, extirparea prostatei ar dubla șansele de supraviețuire. Pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată trăiesc, în medie, cinci ani după ce încep să primească medicamente ce blochează sinteza de testosteron.
Read more: Extirparea prostatei, mai eficientă decât medicamentelede Dana Purgaru
Ateroscleroza, principala cauză a bolilor cardiovasculare, ar putea fi prevenită cu ajutorul unei noi substanţe, a cărei eficacitate a fost demonstrată de studii recent efectuate pe animale de laborator la Universitatea Johns Hopkins din SUA. Oamenii de ştiinţă au reuşit să stopeze depunerea plăcii de aterom pe pereţii vaselor sangvine după ce au identificat şi blocat molecula glicosfingolipid (GSL) ce afectează capacitatea normală a organismului de a utiliza, transporta şi elimina colesterolul.
de Dana Purgaru
Femeile care își administrează antibiotice în timpul sarcinii pot afecta sistemul imunitar al bebeluşilor, potrivit unui studiu realizat recent de Children’s Hospital din Philadelphia, SUA. Cercetătorii americani au descoperit că bebeluşii încă nenăscuţi au mai mult de beneficiat dacă mamele lor sunt tratate cu bacterii care să le stimuleze sistemul imunitar în loc de antibiotice.
de Dana Purgaru
O metodă medicală inovatoare realizată la Spitalul de Urgenţă (SJU) din Târgu-Mureş elimină nevoia de a folosi şuruburi metalice în chirurgia ortopedică. Prin sistemul Press-fit se pot fixa două fragmente osoase şi un tendon din femur în mod biologic, fără să mai fie necesar sistemul clasic cu şuruburi metalice sau resorbabile. Un alt avantaj este că inedita intervenție chirurgicală presupune un timp mai scurt de realizare.
de Cătălina Tăgârță
Administrate fără prescripție medicală, antibioticele fac mai mult rău decât bine. Acestea pot selecta tulpini bacteriene cu mecanisme de rezistență și pot determina probleme de sănătate mai grave decât cele pentru care au fost administrate. De aceea e important să apelați la acestea doar la recomandarea și sub supravegherea medicului. Doctorul Gabriel Adrian Popescu, autor al „Ghidului Angelescu de Terapie Antimicrobiană”, ne-a spus la ce trebuie să fim atenți în acest sens.
Read more: Medicul Gabriel Popescu atrage atenţia: „Escherichia coli cu rezistenţă la antibiotice se...de Diana Tudor
Conjunctivita este o boală care, deşi nu produce complicaţii grave, precum pierderea vederii, ca în cazul glaucomului, poate afecta, semnificativ, calitatea vieţii unui pacient. De aceea, tratamentul este foarte important şi, în acelaşi timp, specific, în funcţie de tipul de conjunctivită de care suferim. Mai multe informaţii despre această afecţiune ne oferă prof. dr. Monica Pop (foto), managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti.
Read more: Prof. dr. Monica Pop: „Tratamentul conjunctivitei trebuie stabilit numai de medicul oftalmolog“