de Călin Popa şi Daniel Şuta
Optimismul, elementul surpriză al longevităţii
Pe lângă exercițiile fizice și o alimentație sănătoasă, prelungirea vieții ține și de păstrarea optimismului. De altfel, potrivit specialiștilor de la Universitatea Harvard, care au realizat un studiu în acest sens, păstrarea unei atitudini pozitive față de existență se poate dovedi chiar mai importantă decât menținerea unui stil de viață riguros și exemplar. „Pe lângă politicile de prevenire a afecțiunilor, studiul nostru a pus în evidență faptul că eforturile ar trebui direcționate și spre stimularea atitudinii optimiste, care determină o abordare mai sănătoasă a provocărilor vieții”, detaliază expertul Eric Kim.
Viaţa la ţară descurajează fumatul
Potrivit rezultatelor unei cercetări de ultimă oră, în timp ce traiul în orașele aglomerate favorizează continuarea fumatului, viața în spațiile de provincie, mai largi și înverzite, descura- jează acest obicei și susține în mod natural o renunțare mai ușoară la viciu. Cercetătorii de la Universitatea din Plymouth, Marea Britanie, au pus în evidență faptul că fiecare spațiu de verdeață în plus de pe lângă casă scade și cu 20% șansele ca persoanele care locuiesc în zone verzi să fie fumătoare. De asemenea, cei care s-au lăsat de fumat și s-au mutat în zone rurale au șanse mai mari să nu mai înregistreze recidive.
Prebioticele, cheia unui somn odihnitor
Dat fiind faptul că unul dintre elementele-cheie ale unei vieți sănătoase este un somn bun, experții Universității Colorado Boulder au realizat un studiu în urma căruia a fost relevată importanța probioticelor din intestine pentru o odihnă eficientă, care să refacă organismul. Potrivit rezultatelor studiului, aceste substanțe hrănesc bacteriile din intestine și, asigurând echilibrul la acest nivel, creează apărarea împotriva stresului și implicit contribuie la relaxare și la un somn profund. Pe de altă parte, specialiștii atrag atenția că sursele naturale de prebiotice sunt de preferat suplimentelor.
Cafeina, tratament anti-Parkinson
După ce o serie de studii au certificat faptul că un consum constant, dar moderat de cafeină poate fi de ajutor în prevenirea Parkinson, o nouă cercetare vine să pună accent pe faptul că aceeași substanță poate fi de folos și în cazul persoanelor care prezintă gena care va duce la dezvoltarea bolii și care implicit sunt mai expuse acestei afecțiuni neurodegenerative. Potrivit experților de la Massachusetts General Hospital, din Boston, nivelul de cafeină din sângele unui pacient poate reprezenta un biomarker care să ajute la identificarea acelor anume persoane care au această genă și care vor dezvolta boala.
Detaşarea completă, armă contra depresiei
Experții de la Universitatea din Zürich, Elveția, au realizat un studiu în urma căruia s-a observat faptul că persoanele care au un grad foarte bun de autocontrol și reușesc să se detașeze complet de problemele curente, până la a nu face absolut nimic, manifestă un grad mult redus de stres. Specialiștii atrag atenția că nu este vorba despre retragerea într-o încăpere unde să vă lăsați tulburați de aceleași gânduri ale realității chiar dacă nu aveți activitate fizică, ci despre hedonism, mai precis o decuplare totală de detaliile vieții de fiecare zi și indulgența față de plăcerile proprii.
de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna
Abcesul abdominal este o afecţiune ce poate fi cauzată de bacteriile care îşi fac loc în abdomen, ca urmare a unei traume penetrante, a ruperii intestinului sau în timpul chirurgiei intraabdominale. Dezvoltarea lui poate apărea oriunde în spațiul dintre cavitatea abdominală și coloana vertebrală. Pacientul simte dureri mari, frisoane, febră, iar lista poate continua în funcţie de gravitatea situaţiei, dar mai ales de localizarea abcesului. Doctor Adelina Popescu, medic gastroenterolog la Clinica DigestMed, ne-a explicat ce este exact un abces abdominal, cum se manifestă, ce complicaţii produce şi cum se poate trata.
Read more: Poate duce la insuficienţă multiplă de organe, şoc septic şi deces Doctor Adelina Popescu:...de Simona Lazăr
Oamenii de știință au descoperit o boală genetică rară mortală care afectează doar bărbații. Numită VEXAS, această afecțiune inflamatorie provoacă simptome precum cheaguri de sânge, febră și, în 40% dintre cazuri, moarte. Descoperirea aparține unei echipe de la National Institutes of Health - agenție guvernamentală americană de cercetare medicală și biomedicală.
Read more: VEXAS - boala genetică fatală care afectează doar bărbaţiide Călin Popa şi Florica Pintea
Pe cât de magică este maternitatea pentru toate femeile, pe atât de apăsătoare este depresia postnatală, pe care o experimentează foarte multe dintre acestea. Potrivit unor cercetări de ultimă oră, fenomenul este extrem de extins și poate dura pe termen mediu, chiar lung - ani la rând, iar criza sanitară mondială reprezintă un risc în plus.
Read more: Depresia postnatală poate dura anide Ştefania Băcanu şi Claudia Mîţoi
Odată cu venirea toamnei, temperaturile încep să scadă, apar ploile, iar umiditatea creşte. Aceste aspecte solicită sistemul imunitar, îndeosebi articulaţiile, care încearcă să se adapteze variaţiilor bruşte de temperatură, deoarece frigul intensifică procesul inflamator prin eliberarea unor substanţe oxidative cu efect distructiv asupra articulaţiilor. Doctor Tarek Nazer (medalion), medic specialist Ortopedie-Traumatologie, la Clinica Masaya, ne-a vorbit despre acest proces, despre cum vă puteţi proteja articulaţiile în sezonul rece, astfel încât să aveţi o viaţă cât mai sănătoasă.
Read more: Doctor Tarek Nazer: „Schimbările atmosferice pun presiune pe terminaţiile nervoase din articulaţii“de Călin Popa şi Adrian Barna
Avansul spectaculos al tehnologiei a îmbunătățit enorm viața persoanelor cu dizabilități, dintre care cele paralizate au nevoi foarte crescute. Pentru acești pacienți a fost lansat un dispozitiv care îi „conectează” la dispozitivele electronice și astfel le schimbă mult viața.
Read more: Implantul care ajută pacienţii paralizaţi să comunice onlinede Ştefania Băcanu şi Daniel Alexandrescu
Sindromul Pica este o tulburare psihică ce determină persoana în cauză să poftească şi să vrea să mănânce anumite produse nealimentare, cum ar fi nisipul, straturile vechi de vopsea de pe pereţi, săpunul, noroiul, amidonul sau hârtia. De regulă, acest sindrom debutează în copilărie şi ţine câteva luni. Din păcate, la persoanele care suferă şi de alte afecţiuni psihice, este greu de gestionat şi se poate întinde pe toată perioada vieţii, cu repercusiuni grave asupra creierului, chiar şi leziuni.
Read more: O afecţiune rară care se manifestă încă din copilărie Sindromul Pica îi face să mănânce vopsea...de Călin Popa şi Adrian Barna
Stresul financiar favorizează durerile cronice
Persoanele cu un grad mai redus de educație experimentează un stres financiar accentuat, care declanșează dureri cronice, atrag atenția specialiștii din cadrul Școlii de Afaceri Internaționale din New Jersey, care au realizat o cercetare în domeniu. Astfel, a fost pus în evidență, după evaluarea datelor a peste 2,5 milioane de persoane, faptul că oamenii de vârstă mijlocie manifestă dureri cronice mai frecvent decât cei din generația vârstnică. „Aceasta este urmarea erodării continue a vieții generației născute după 1950”, se explică în comunicatul instituției.
Cancerul loveşte la vârste tot mai tinere
Societatea Americană a Cancerului a dat recent publicității rezultatele unei statistici naționale care atestă faptul că stilul nepotrivit de viață generează o incidență în creștere alarmantă a can- cerelor la vârste tot mai tinere. Astfel, pentru anul 2020, se estimează că totalul americanilor cu vârsta între 15 și 39 de ani care vor fi diagnosticați cu cumplita maladie va ajunge la aproape 100.000. Demn de menționat este faptul că toate aceste cazuri sunt legate de alimentație nesănătoasă, obezitate, odihnă insuficientă, aspecte comune pentru viața majorității occidentalilor.
Munca în exces dăunează creierului
Un program de lucru care depășește 39 de ore pe săptămână este nociv pentru sănătate, cu un plus de risc pentru creier, arată rezultatele unei cercetări derulate în cadrul Universității Naționale din Australia. După analizarea markerilor a 8.000 de angajați cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani, s-a constatat faptul că un program mai mare de lucru „erodează starea mintală, întrucât nu lasă suficient timp pentru ca o persoană să se ocupe corespunzător de ea însăși, din perspectiva alimentației și a repausului”, se arată în comunicatul instituției.
Învăţarea unei limbi străine menţine abilităţile cognitive
Pe lângă aspecte importante, ca o mai bună comunicare și un plus de informație de cultură generală, învățarea unei limbi străine are un efect semnificativ asupra funcționării creierului la vârste înaintate. Potrivit rezultatelor unei cercetări derulate în cadrul Universității Oberta de Catalunya, din Barcelona, abilitatea de a stăpâni mai multe limbi străine protejează creierul de demență, stimulând capacitatea de control a creierului. „Prevalența bolilor neurodegenerative este cu 50% mai scăzută în zonele în care oamenii vorbesc concomitent două limbi străine”, arată experții spanioli.
de Sorin Dumitrescu şi Adrian Pătrăucean
De-a lungul istoriei, milioane de oameni au murit din cauza epidemiilor de boli infecțioase. Au existat o mulţime de maladii grave care au afectat planeta, în special în perioada Evului Mediu, când şi capacitatea de apărare a omului era mult mai scăzută, ca urmare a faptului că medicina de la acea vreme nu era în stare să găsească remediile necesare. Sunt recunoscute prin grozăvia lor epidemiile de ciumă, holeră care au bântuit multă vreme Europa şi care au secerat multe vieţi.
Read more: Bolile care au scăpat din laborator şi au făcut ravagiide Simona Soare Ghişea şi Daniel Alexandrescu
Crizele de astm, alergiile, bronșitele, afecțiunile cardiovasculare, cancerele pulmonare se numără printre consecinţele pe care poluarea le generează asupra sănătăţii noastre, potrivit celor mai recente studii. Aerul pe care îl respirăm în case este chiar și de cinci ori mai poluat față de cel din mediul atmosferic. Expertul în tratarea calității aerului Robert Manea (medalion; This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.), director de operațiuni la compania AlecoAir, a explicat ce metode avem la dispoziție pentru a reduce poluarea din interior, în contextul în care petrecem mai mult timp acasă, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Read more: Cei mai mulţi dintre noi nu ştim ce respirăm acasă Robert Manea: „Poluarea din locuinţă este mai...de Călin Popa şi Adrian Barna
Suprapuse peste avansul tehnologiei, care a înstrăinat milioane de oameni, pandemia și carantina au agravat fenomenul de izo- lare socială, care, potrivit unor cercetări de ultimă oră, este devastatoare pentru starea de sănătate, în principal pentru sistemul cardiovascular.
Read more: Izolarea socială, devastatoare pentru sănătatea femeilor