de Călin Popa şi Adrian Barna
Copiii obezi riscă artrita timpurie
Cercetătorii din cadrul Ligii Europene împotriva Reumatismului atrag atenția că obezitatea poate determina în cazul copiilor apariția artritei timpurii, la vârste la care această afecțiune nu apare în mod obșnuit. Datele unui studiu recent au pus în evidență faptul că există o certă legătură între obezitatea din copilărie și apariția osteoartritei la șolduri și la genunchi la vârstă tânără. De asemenea, intrarea în adolescență cu greutate în plus sporește riscul instalării artritei la maturitate, afecțiune care nu are vindecare.
Puţin vin bun ţine demenţa la distanţă
Cercetătorii de la Universitatea Paris-Saclay, din Franța, au descoperit că o cantitate moderată de vin bun consumat în fiecare zi poate ține la distanță demența. Aceste rezultate au fost obținute în cazul subiecților de vârstă mijlocie și s-a observat că abstinenții au un risc cu aproape 50% mai mare de a dezvolta cumplita maladie decât cei care consumă în fiecare zi 175 ml de vin. Aceste rezultate aduc un argument în plus în favoarea teoriei că o cantitate modestă de vin consumată cu regularitate are beneficii pentru sănătate, protejând nu doar creierul, ci și arterele și inima.
Anxietatea se transmite urmaşilor
Psihologii de la Universitatea Wisconsin au descoperit faptul că anxietatea adulților se transmite în foarte multe cazuri și copiilor, generația următoare moștenind toată gama de fobii de care suferă părinții. Deși resorturile acestei transmiteri nu sunt încă pe deplin elucidate, experții pot afirma cu certitudine că acest aspect ține deopotrivă de educație și de felul în care sunt crescuți copiii, precum și de factori genetici. Specialiștii au depistat o legătură clară și profundă între părinții care suferă de anxietate și părți ale creierului copiilor lor.
Două săptămâni de inactivitate pot provoca diabet
Experții de la Universitatea McMaster, din Ontario, SUA, au pus în evidență faptul că doar două săptămâni de inactivitate, mai ales în cazul persoanelor supraponderale, generează un risc crescut de instalare a diabetului. Astfel, nivelul zahărului din sânge crește spectaculos în cazul celor care fac mai puțin de 1.000 de pași zilnic, aceștia dezvoltând o rezistență la insulină care îi poate duce direct spre diabetul de tip II. Demn de menționat este și faptul că acest risc nu scade dacă persoanele redevin active, arată studiul.