de Cătălina Tăgârţă
Specialiştii atrag un nou semnal de alarmă: E-urile vă pot îmbolnăvi şi îngreuna viaţa. Deşi nu au efecte imediate, acestea se pot face vinovate de anumite simptome. Profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi (foto), directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne-a spus că glutamatul monosodic, de exemplu, poate provoca stări de greaţă, ameţeală, cefalee, însă acestea se văd în timp, iar tot peste o perioadă mai mare de consum regulat pot apărea şi afecţiuni mai grave.
Read more: Gheorghe Mencinicopschi: „Coaja portocalelor «unse» cu E 230 provoacă tulburări hormonale“de Cristina Cristache
Galaţi a devenit primul oraş din ţară care are defibrilatoare semiautomate stradale (pornesc în momentul în care detectează fibrilaţia). Acestea au fost montate săptămâna trecută, iar pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect au participat Consiliul Judeţean Galaţi, Consiliul Local al municipiului Galaţi, Asociaţia SMURD Galaţi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, ISU Galaţi, Romanian Rescue Asociation şi Consiliul Naţional Român de Resuscitare. Iniţiatorii programului au anunţat că sunt deja funcţionale cinci dintre cele şapte aparate care pot salva vieţile cardiacilor gălăţeni, şi nu numai.
Read more: Primele defibrilatoare stradale din ţarăde Dana Purgaru
Într-un spital din Turcia a fost realizată, pentru prima dată în lume, operaţia de ataşare a trei membre - două braţe şi un picior, provenite de la un donator. Pacientul, Atilla Kavdir, în vârstă de 34 de ani, şi-a pierdut cele trei membre la vârsta de 11 ani, când a fost electrocutat. Intervenţia a durat 12 ore.
Read more: Ştiri sănătoase 356de Cristina Cristache
Un studiu recent, realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Sud din California, SUA, în parteneriat cu Universitatea din Toronto, Canada, evidenţiază faptul că o poziţie corectă a corpului ajută la îmbunătăţirea stării psihice şi afective, dar şi la scăderea sensibilităţii la durere. „Statul strâmb” cauzează şi agravează durerile de spate, deteriorează coloana vertebrală şi poate deveni chiar o „a doua noastră natură”.
Read more: Spatele strâmb poate cauza depresiede Gabriela Niculescu
Considerate deseori o problemă care va trece de la sine, unghiile încarnate pot cauza un mare disconfort şi dureri cumplite în timpul mersului dacă nu sunt tratate corespunzător. Unghia încarnată reprezintă o problemă de sănătate des întâlnită, cauzată în principal de creşterea părţilor laterale ale unghiei în ţesuturile din jurul ei, provocând, de cele mai multe ori, pe lângă dureri, inflamaţii şi infecţii microbiene. Este frecvent întâlnită la nivelul unghiilor de la picioare, în special cele de la degetele mari, deoarece piciorul este cel care suferă tot felul de traume, pornind de la încălţămintea inadecvată până la tăierea incorectă a unghiei.
Read more: Cum trataţi unghiile încarnatede Dana Purgaru
Cercetătorii americani au conceput un nou medicament ce permite tratarea unui număr mare de afecţiuni provocate de obezitate fără a mai fi nevoie ca pacienţii să facă sport. Noul tratament se bazează pe un hormon existent în celulele muşchiului, numit irisin, ce are un puternic efect asupra ţesutului adipos, amplificând consumul de energie şi controlând nivelul glicemiei. Totuşi, hormonul nu poate înlocui activitatea fizică, deoarece acesta nu determină creşterea musculaturii.
Read more: Ştiri sănătoase (355)de Cătălina Tăgârţă
Sifilisul este o boală gravă, infecţioasă, cu evoluţie cronică, intermitentă, ce poate afecta orice organ sau ţesut. Este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală şi nu trebuie neglijat, întrucât are consecinţe grave asupra întregului organism, mai ales asupra sistemului nervos şi cardiovascular. Doctor Marius Mîndroc (foto), medic rezident obstetrică-ginecologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, din Bucureşti, ne-a vorbit mai mult despre sifilis, subliniind faptul că afecţiunea poate simula alte boli, printre care şi herpesul genital, dar cu analize şi cu materialul biologic prelevat din leziunea respectivă se poate pune diagnosticul corect.
Read more: România, pe primul loc în UE la infecţii cu sifilisde Gabriela Niculescu
- La nivel mondial, peste cinci milioane de oameni mor anual din cauza fumatului
Un singur trabuc este mai nociv decât un pachet de ţigări, deoarece poate conţine până la 20 de grame de tutun, în timp ce o ţigaretă conţine, de obicei, mai puţin de un gram, spun mai mulţi specialişti. În ultimii ani, tot mai mulţi fumători preferă trabucul în locul ţigării, deoarece asociază obiceiul de a fuma trabuc cu ideea de prestanţă, maturitate şi chiar aristocraţie. Fumătorii de trabuc se expun însă unui număr mai mare de toxine şi de substanţe cancerigene, chiar dacă mulţi dintre utilizatori cred contrariul.
Read more: Un singur trabuc este mai nociv decât un pachet de ţigăride Dana Purgaru
Un nou studiu indică faptul că ADN-ul unui individ poate prezice cât va trăi încă de la începutul vieţii. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Glasgow, cel mai bun indicator al longevităţii indivizilor o reprezintă analiza telomerilor, părţi ale ADN-ului, ce se găsesc la capetele cromozomilor în care se află codul genetic al unui individ. Oamenii de ştiinţă spun că o dată cu această descoperire s-a demonstrat importanţa imensă pe care o au procesele de la începutul vieţii unui om.
Read more: Ştiri sănătoase (354)de Cătălina Tăgârţă
Diareea infecţioasă ucide zilnic 4.000 de copii la nivel mondial, mai mulţi decât o fac HIV, malaria şi pojarul la un loc. Potrivit ultimelor statistici realizate în domeniu, România are una dintre cele mai crescute rate ale mortalităţii din Europa de Sud-Est. Gabriela Katona (foto), medic primar medicină generală pediatrie, chirurgie şi ortopedie pediatrică la Centrul Medical PULS, ne-a spus mai multe despre această afecţiune.
Read more: Diareea infecţioasă face ravagii!de Cătălina Tăgârţă
Fiindcă ştiu destul de puţine lucruri despre boala Parkinson, oamenii o asociază adesea cu tremorul. Afecţiunea apare, de obicei, după vârsta de 50-60 de ani, nu poate fi prevenită şi, din păcate, poate fi ameliorată numai în mică măsură. Cu ajutorul tratamentului, pacientul îşi poate duce viaţa şi activitatea profesională cât mai aproape de normal. Doctorul George Popescu-Tismana (foto), medic primar neurolog la Centrul Medical Mediclass, din Bucureşti, ne-a spus mai multe despre această afecţiune.
Read more: O boală cronică ce nu poate fi prevenită: Parkinson