de Dana Purgaru
Acumulările de culoare galbenă de pe pleoape - cel mai adesea depuneri de colesterol - semnalează un risc cu 48% mai mare de a suferi un atac de cord, potrivit oamenilor de ştiinţă din Danemarca. De obicei, când acestea există pe pleoape, cu siguranţă în corp se află şi alte depuneri de colesterol, ce trădează riscul cardiovascular. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au monitorizat 12.745 de persoane încă din anii ‘70.
Read more: Ştiri sănătoase (339)de Gabriela Niculescu
- Doctor Maria Niţescu: „Modul de preparare influenţează calitatea nutriţională“
Alimentaţia sănătoasă este un subiect care ne interesează din ce în ce mai mult, iar dezbaterea lui se face sub toate formele. E-urile nocive şi aditivii care au invadat piaţa alimentară au dus, în timp relativ scurt, la apariţia unui număr de boli impresionant, dar mai grav este că multe sunt incurabile. Alţi factori care ne şubrezesc sănătatea sunt alimentaţia dezechilibrată şi lipsa informaţiilor. Pentru a afla toate detaliile unei nutriţii corecte, inclusiv plusurile şi minusurile alimentelor bio, am stat de vorbă cu doamna doctor Maria Niţescu (foto) - şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Pentru că informaţiile sunt numeroase şi preţioase, vi le vom prezenta în trei episoade.
Read more: Cum să aveţi o alimentaţie sănătoasă (I)de Cătălina Tăgârţă
Arsurile, mai ales în cazul copiilor, pot fi destul de periculoase, iar atunci când cel mic este mai neastâmpărat, chiar şi un moment de neatenţie îl poate afecta. În această situaţie, e foarte important să cunoaşteţi măsurile de prim ajutor, indiferent că e vorba despre accidente produse de foc, soare, lichide fierbinţi cum ar fi apa, cafeaua ori uleiul încins sau o mică arsură de la biberonul fierbinte. Cele de origine electrică sunt de obicei mai rare, dar extrem de periculoase.
Read more: Primul ajutor în caz de arsuri la copiide Cristina Cristache
Complexul TORCH reprezintă o asociere de mai multe boli de origine virală pe care mama le poate contacta şi transmite fătului prin placentă. Astfel apar malformaţii congenitale grave, nefiind excluse avortul spontan, naşterea prematură sau chiar moartea fătului intrauterin. Cum ne putem feri de complicaţii ne spune doctorul Dorin Bejan (foto), medic specialist obstetrică şi ginecologie la Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă Ilfov.
Read more: Doctor Dorin Bejan: „Infecţia cu un virus din Complexul TORCH poate duce la moartea fătului in...de Cristina Cristache
Lezarea ligamentului încrucişat anterior este foarte dureroasă şi necesită un timp îndelungat de recuperare pentru a restabili funcţionalitatea normală a genunchiului. Trauma apare când articulaţia genunchiului este rotită, mai ales în cazul sporturilor de anduranţă. În lipsa unui tratament poate interveni insuficienţa cronică a ligamentului. Despre cum apare această leziune, dar şi despre tratament am stat de vorbă cu doctor Radu Rădulescu (foto), conferenţiar universitar, şeful Secţiei Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Universitar din Bucureşti.
Read more: Doctor Radu Rădulescu: „Atenţie la traumatismele genunchiului!“de Adi Văduva
Nicio intervenţie chirurgicală nu este mai încărcată de mister şi mai plină de legende decât cea de deviaţie de sept. Doctor Claudiu Manea (foto), medic ORL la clinica de specialitate de la Spitalul Sfânta Maria, ne-a adus lămuriri cu privire la cauzele apariţiei acesteia, dar şi legate de netratarea ei.
Read more: Deviaţia de sept, vindecată doar chirurgicalde Elena Şerban
O hidratare insuficientă, o alimentaţie necorespunzătoare şi chiar moştenirea genetică pot fi factori favorizanţi pentru producerea unor mici, dar nesuferite depozite de minerale întărite la nivelul rinichilor: pietrele. Acestea, deşi au dimensiuni liliputane, pot provoca dureri gigantice. În cazul unei crize cauzate de pietrele la rinichi (litiază urinară) aveţi nevoie de un remediu de prim ajutor care să elimine rapid durerea.
Read more: Un pahar cu vin reduce cu 39% riscul apariţiei pietrelor la rinichide Cătălina Tăgârţă
- S-a înfiinţat asociaţia care protejează bolnavii diagnosticaţi cu tumori maligne puţin frecvente
Pacienţii cu cancere rare reprezintă o categorie de populaţie extrem de afectată de diagnosticul dat, iar cel mai important ajutor pe care îl pot primi este sprijinul celor care se confruntă cu probleme similare. Pentru a le veni în ajutor, Dorica Dan, preşedinta Asociaţiei Prader Wilii din România, împreună cu alţi câţiva specialişti din domeniul medical şi psihologi s-au hotărât să înfiinţeze Asociaţia Română de Cancere Rare (ARC rare).
Read more: Există 186 de tipuri de cancere rarede Cătălina Tăgârţă
Civilizaţia actuală aduce în viaţa cotidiană beneficiile tehnologiei de ultimă oră, dar o dată cu ele apar şi efectele secundare ale folosirii în exces a acesteia. Printre ele se numără sedentarismul, care a luat amploare în ultima perioadă. Potrivit doctorului Ştefan Costescu (foto), medic specialist în medicină de familie în cadrul Hiperclinicii MedLife, acesta poate duce la boli grave.
Read more: Sedentarismul duce la boli gravede Dana Purgaru
Odată cu înaintarea în vârstă, sănătatea devine cel mai preţuit dar, iar menţinerea ei este o adevărată artă, deoarece corpul se schimbă permanent, iar procesele metabolice încetinesc de la an la an. Astfel, fiecare persoană trebuie să îşi adapteze viaţa de zi cu zi şi atenţia acordată propriului corp în funcţie de vârsta pe care o are, pentru a-şi păstra integritatea corporală până la adânci bătrâneţi.
Read more: Cum să vă îngrijiţi în funcţie de vârstăde Cătălina Tăgârţă
Din păcate pentru doctori şi sistemul medical, din cauza lipsei simptomatologiei, unii pacienţi sunt diagnosticaţi cu boli grave abia în fază tardivă. De aceea, Adriana Dică (foto), medic de familie în cadrul Centrului Medical FOCUS, vă sfătuieşte să vă faceţi analizele periodic, chiar şi atunci când vă simţiţi perfect, deoarece, în spatele zâmbetului şi al poftei de viaţă se pot ascunde multe boli „tăcute”.
Read more: Duşmanul „tăcut“: bolile fără simptome